Lupul, Leoaica și Tigrul’, sau despre premiera de la Mangalia a filmului ‘Maria, Regina României’

0
224

Vineri sea­ră, la Man­ga­lia, a avut loc un eve­ni­ment cul­tu­ral deo­se­bit: pre­mie­ra fil­mu­lui ”Maria, Regi­na Româ­ni­ei”, cel mai aștep­tat film al anu­lui 2019. La pre­mie­ră a par­ti­ci­pat, din par­tea echi­pei care a tur­nat fil­mul, inter­pre­ta rolu­lui prin­ci­pal, actri­ța Roxa­na Lupu, o fată extra­or­di­na­ră, extro­ver­ti­tă, care ne‑a vor­bit fără inhi­bi­ții des­pre tur­na­rea fil­mu­lui și ne‑a răs­puns la între­bări cu o non­șa­lan­ță și o dez­in­vol­tu­ră sur­prin­ză­toa­re.

Dia­lo­gul s‑a des­fă­șu­rat într‑o atmosfe­ră plă­cu­tă, fami­li­a­lă, carac­te­ris­ti­că oare­cum unei urbe pro­vin­ci­a­le ca Man­ga­lia, cu mul­te figuri cunos­cu­te prin­tre spec­ta­to­rii pre­zenți în sală.

Răs­pun­sul la pri­ma între­ba­re — ”Care a fost momen­tul cel mai emo­țio­nant pe tim­pul tur­nă­rii fil­mu­lui?” – a fost:

- Dia­lo­gul cu preşe­din­te­le ame­ri­can Woo­drow Wil­son. Nu mi‑a venit ușor să inter­pre­tez acest dia­log în mod con­ving­ă­tor. Tre­bu­ia să impre­sio­nez atât pe preşe­din­te­le ame­ri­can, cât și pe spec­ta­tori. A fost cred momen­tul cel mai difi­cil și cu cea mai mare încăr­că­tu­ră emo­țio­na­lă.”

Am putea, deci, să con­clu­zio­năm: în film este la fel ca și în via­ță.

La între­ba­rea cum de a fost alea­să pen­tru acest rol Roxa­na Lupu a răs­puns cu modes­tie: ”Dacă ai mai jucat o regi­nă, ai șanse să mai joci una.”

- Cum a pri­mit Casa Rega­lă a Româ­ni­ei acest film? Sun­teți rega­lis­tă?

- L‑a pri­mit foar­te bine. Nu a făcut și nici nu va face prea mul­te comen­ta­rii sau inter­ven­ții publi­ce. Nu se cuvi­ne. Având în vede­re că am jucat mai mul­te roluri de regi­ne,… da, sunt rega­lis­tă – a sunat răs­pun­sul vesel și diplo­ma­tic, tot­o­da­tă.

Apo­ge­ul dis­cu­ți­ei l‑a con­sti­tu­it inter­ven­ția unui domn în vâr­stă, care lucra­se toa­tă via­ța în dome­ni­ul cine­ma­to­gra­fi­ei:

- Este sin­gu­rul film ade­vă­rat, patri­o­tic, cel mai bun film care s‑a rea­li­zat și pe care l‑am văzut după 1990. Nu stiu dacă am să apuc să mai văd un ast­fel de film vreo­da­tă. Feli­ci­tări și mii de mul­țu­mi­ri! – a spus aces­ta cu un glas gâtu­it de emo­ție.

Lacri­mi­le l‑au năpă­dit șiroa­ie și, nemai­pu­tân­du-se stă­pâni, a pără­sit sala în gra­bă. Câte­va cli­pe s‑a așter­nut liniș­tea. Emo­ția ne‑a cople­șit pe toți, mulți cred că au lăcri­mat câte un pic pe ascuns, ini­mi­le băteau la uni­son, nimeni nu putea rămâ­ne insen­si­bil la aces­te momen­te de o încăr­că­tu­ră sufle­teas­că incre­di­bi­lă.

Firesc, de alt­fel. Eram români cu toții și sim­țeam româ­neș­te. Cu sigu­ran­ță, ast­fel de sen­ti­men­te înăl­ță­toa­re tre­bu­ie să fi tră­it îna­in­ta­șii care s‑au jert­fit pen­tru țară — mi-am spus. Nu ne este dat să tră­im de mul­te ori în via­ță ast­fel de cli­pe extra­or­di­na­re.

Între­bă­ri­le au con­ti­nu­at, au curs mol­com una după alta, vădind înte­re­sul deo­se­bit al spec­ta­to­ri­lor pen­tru aceas­tă capo­do­pe­ră cine­ma­to­gra­fi­că. Un film gro­zav, un oma­giu bine­me­ri­tat adus aces­tei regi­ne, meda­li­a­tă de fran­cezi prin pre­șe­din­te­le Poin­ca­re cu Legiu­nea de Onoa­re, care a reu­șit pen­tru țara noas­tră mai mult decât mulți din­tre voie­vo­zii care duse­se­ră cu înver­șu­na­re, de‑a lun­gul isto­ri­ei, atâ­tea răz­bo­a­ie de reîn­tre­gi­re a nea­mu­lui.

Atât de cal­dă și plă­cu­tă era atmosfe­ra, încât pe nimeni n‑a sur­prins prea mult apro­pi­e­rea pe nesim­ți­te a unei fetițe de Roxa­na. Un înge­raș blond, suav și nevi­no­vat, al cărui gest expri­ma cel mai bine emo­ția, sen­ti­men­te­le de dra­gos­te, de admi­ra­ție sin­ce­ră care plu­teau în sală. Roxa­na era deja de‑a noas­tră, fii­ca adop­ti­vă a Man­ga­li­ei.

Lumea se între­ba în șoap­tă: N‑o fi fii­ca pro­fe­so­ru­lui Tra­ian Lupu, fos­tul direc­tor al Casei de cul­tu­ră? Nu era. Și totuși Man­ga­lia a înfiat‑o. De acum va pur­ta și nume­le urbei noas­tre. Nu‑i vom mai spu­ne doar Lupu Roxa­na. Și fiind­că după întâl­ni­rea de azi, după ”adop­ție”, Roxa­na tre­bu­ie să mai poar­te un nume, încă un nume (parafrazându‑l pe Emi­ne­scu), să‑i spu­nem și ”Leo­ai­ca din Cal­la­tis”.

Ulti­ma între­ba­re:

- Să înțe­le­gem că meta­mor­fo­za, tran­for­ma­rea din ”lup” în ”leo­ai­că” a fost mar­can­tă și defi­ni­to­rie pen­tru carie­ra dum­ne­a­voas­tră?

- Sigur. Nu putea să nu fie.

În timp ce puneam între­ba­rea, mă gân­deam că, dacă Jean de la Fon­tai­ne ar fi tră­it în 1919, pe tim­pul Con­fe­rin­ței de pace de la Paris, cu sigu­ran­ță, cred că ar fi scris fabu­la Leo­ai­ca și Tigrul, iar dacă ar fi vie­țu­it în zile­le noas­tre fabu­la s‑ar fi inti­tu­lat Lupul, Leo­ai­ca și Tigrul”.

In 2019, an în care se împli­nesc exact 100 de ani de la Con­fe­rin­ța de Pace de la Paris, de când Regi­na Maria a nego­ci­at cu atâ­ta abi­li­ta­te, cu mari­le puteri reîn­tre­gi­rea țării, fil­mul pe care l‑am văzut repre­zin­tă acțiu­nea lău­da­bi­lă a unor com­pa­tri­oți care tre­bu­ie apre­ciați ca ata­re.

Ecra­ni­za­rea pre­zen­tând acțiu­nea regi­nei și în spe­cial sce­na între­ve­de­rii cu prim-minis­trul Fran­ței, Geor­ges Cle­men­ceau va rămâ­ne pen­tru mult timp în memo­ria spec­ta­to­ri­lor.

Repli­ci­le geni­a­le din aceas­tă sce­nă sunt rele­van­te și defi­ni­to­rii pen­tru suve­ra­na Româ­ni­ei:

- Vor­biți-mi des­pre reven­di­că­ri­le țării dum­ne­a­voas­tră.

- Transil­va­nia, până la Tisa și tot Bana­tul.

- Dar, Doam­nă, cereți par­tea leu­lui!

- De ace­ea, dom­nu­le prim-minis­tru, Leo­ai­ca se adre­sea­ză văru­lui ei, Tigrul…” (pore­cla lui Cle­men­ceau).

Aces­te replici ar tre­bui tre­cu­te în toa­te manu­a­le­le de isto­rie.

Nu exis­tă mai mul­te infor­ma­ții des­pre între­ve­de­rea pre­lun­gi­tă din­tre cei doi, dar știm ce i‑a trans­mis prim-minis­trul Cle­men­ceau, minis­tru­lui Româ­ni­ei la Paris:

O Regi­nă ca a dum­ne­a­voas­tră tre­bu­ie pri­mi­tă numai cu ono­ruri mili­ta­re coman­da­te de mare­șa­lul Foch în per­soa­nă”.

Mai știm și ce i‑a măr­tu­ri­sit pre­șe­din­te­le fran­cez Ray­mond Poin­ca­ré lui Ionel Bră­ti­a­nu:

Vizi­ta Regi­nei l‑a bin­e­dis­pus evi­dent pe prim-minis­tru”.

Și mai putem amin­ti și că mare­șa­lul Foch, care avea o întâl­ni­re cu Cle­men­ceau după Regi­na Maria, a aștep­tat mai bine de o oră la ușa cabi­ne­tu­lui.

Fan­tas­tic film. Aveam nevo­ie de așa ceva. De ce o fi fost nevo­ie să trea­că un secol?…

Pen­tru spec­ta­tori, vizio­na­rea, reve­de­rea unor ast­fel de momen­te mar­can­te ale isto­ri­ei pe ecran, nu poa­te să nu gene­re­ze pe lân­gă sen­ti­men­te­le des­cri­se ante­ri­or și regre­tul că, la urmă­toa­rea Con­fe­rin­ță de Pace de la Paris, care avea să aibă loc în 1946, nu am mai avut o regi­nă, Maria, care să‑l poa­tă aju­ta pe Tătă­răs­cu și dele­ga­ția româ­nă pe care o con­du­cea.

Să nu uităm! Cu toa­tă jert­fa de sân­ge adu­să de arma­ta româ­nă în al doi­lea răz­boi mondi­al, Româ­ni­ei nu i s‑a recu­nos­cut cali­ta­tea de cobe­li­ge­rant, fiind con­si­de­ra­tă un stat învins de Naţiu­ni­le Uni­te. Basa­ra­bia şi Nor­dul Buco­vi­nei rămâ­neau sub ocu­pa­ţia Uniu­nii Sovi­e­ti­ce, iar Cadri­la­te­rul, sub cea a Bul­ga­ri­ei. Retra­ge­rea tru­pe­lor Ali­a­te nu era vala­bi­lă și pen­tru Româ­nia. Cele sovi­e­ti­ce făceau exce­pţie, rămânând în con­ti­nu­a­re în Româ­nia, pen­tru menţi­ne­rea lini­i­lor de comu­ni­ca­ţie ale Arma­tei Roşii cu zona de ocu­pa­ţie sovi­e­ti­că din Aus­tria. Cla­u­ze­le eco­no­mi­ce sta­bi­leau des­pă­gu­biri, res­ti­tu­iri şi com­pen­sa­ţii foar­te gre­le pen­tru sta­tul român. De ase­me­nea, pro­iec­tul de Tra­tat pre­ve­dea mul­ti­ple res­tri­cţii pri­vind arma­ta româ­nă şi dota­rea ei.

Ero­ii Româ­ni­ei încă se răsu­cesc în mor­min­te.

Toa­te aces­tea pen­tru că Isto­ria se repe­tă, dar nu iden­tic și poa­te pen­tru că, repet, nu am mai avut o suve­ra­nă ca REGINA MARIA care să ne ape­re cau­za.

Dum­ne­zeu să ape­re Nația Româ­nă!

Tibe­riu CHODAN,

sim­plu spec­ta­tor.


Man­ga­lia News, 09.11.2019.


https://www.mangalianews.ro/
piese-auto-mangalia.ro
Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele