Era o vreme…

0
109

Era o vre­me…

Din cate­go­ria “Ori­ce om cu melan­co­lia lui…”. Ed.A.

Era o vre­me în ţara asta când cine ter­mi­na lice­ul şi intra la facul­ta­te, era pri­vit cu admi­ra­ţie şi i se spu­nea cu res­pect, “Dom­nul ingi­ner, sau Dom­nul pro­fe­sor, sau Dom­nul avo­cat”.

Când unul din­tre ei, la cam 10–15 ani de acti­vi­ta­te, îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doc­to­ra­tul, tot ora­şul se uita la el ca la Dum­ne­zeu…

Era o vre­me în ţara asta când, dacă vedeai o maşi­nă pe stra­dă, şti­ai că cel care se află în ea a mun­cit ca să o cum­pe­re, sau este vre­un boss de la par­tid. Şi mai era o cate­go­rie cu maşini, cei care lucrau în come­rţ sau în ali­men­ta­ţia publi­că.

Era o vre­me în ţara asta când, dacă vedeai pe cine­va pe stra­dă între ore­le 08 şi 16, te gân­deai că este în con­ce­diu, zile libe­re, sau poa­te e bol­nav, săra­cu om, şi mer­ge la doc­tor…

Era o vre­me în ţara asta când, dacă vedeai un poli­ţist pe stra­dă mer­geai lini­ş­tit să îi ceri o infor­ma­ţie, sau daca voiai să te plângi de ceva, erai ascul­tat.

Era o vre­me în ţara asta când, dacă ajun­geai la spi­tal cu cine­va şi tre­bu­ia ope­rat, îţi era fri­că să vii cu o floa­re la asis­ten­te sau cu o cafea sau o sti­clă de whis­ky la doc­tor, şi le mas­cai neîn­demâ­na­tic — ca toa­tă lumea — în ziar, sub hai­nă, con­vins că nu ştie nimeni ce e umflă­tu­ra aia, de la piept.

Era o vre­me în ţara asta când, la şcoa­lă, copi­ii mer­geau în uni­for­mă şi cum vedeai unul pe stra­dă în tim­pul ore­lor, şti­ai că “este unul din ăia de chiu­lesc sau nu le pla­ce şcoa­la” şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cum­va copi­lul vre­u­nui coleg de ser­vi­ciu, sau de fabri­că. Şi ce băta­ie lua aca­să, dacă afla ta’c­s’o că a chiulit… !

Era o vre­me în ţara asta când abia aştep­tai să intri în câm­pul mun­cii, să te anga­jezi unde­va, să îţi faci raport pen­tru locu­inţă şi să aşte­pţi cu înfri­gu­ra­re, dar temei, să ţi se repar­ti­ze­ze una, ca să te poţi însu­ra, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi înte­me­iezi o fami­lie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însu­ră­toa­re, că nu se uita nimeni la tine, fără ser­vi­ciu şi fără casă, că nu erai de vii­tor.

Era o vre­me în ţara asta când băieţii deş­te­pţi erau con­si­de­ra­ţi cei care şti­au car­te, dar să o citeas­că, nu să o joa­ce: făceau o facul­ta­te şi ter­mi­nau pri­mii. La ei se uita lumea cu admi­ra­ţie: “Ăsta e a lu’ nea Ilie de la Scu­lă­rie. A ter­me­nat pri­mul facul­ta­tea, l‑au luat ăia la Bucu­reşti. Ehe­e­e­e­e­e­e­e­e­e­ee, o să ajun­gă mare, e dăş­tept” …

Era o vre­me în ţara asta când, dacă te întâl­neai cu un cunos­cut pe stra­dă, te opreai bucu­ros să mai schim­bi o vor­bă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în con­ce­diu la Mama­ia, să te mân­dreşti că ai fost pro­mo­vat sau ţi-au luat copi­lul la liceu, sau să îl invi­ţi pes­te o lună la ziua ta, sau nun­ta copi­lu­lui.

Era o vre­me în ţara asta când mer­geai lini­ş­tit pe stra­dă, nu îţi era tea­mă că te opreş­te care­va să te între­be cât e cea­sul, sau de ce nu ai moţ la bas­că, sau de unde te îmbraci…

Era o vre­me în ţara asta când lumea întorcea capul după mili­ta­rii care tre­ceau cân­tând, sau în pas de defi­la­re de la instru­cţie, aco­lo unde aceş­tia erau nevo­iţi să trea­că prin oraş şi auzeai pe câte cine­va spu­nând cu mân­drie: “Uite, mamă, tre­ce Arma­ta!”.

Astăzi…

Astăzi, în ţara asta, toa­tă lumea ter­mi­nă lice­ul, ia baca­la­u­re­a­tul pen­tru că s‑a dat lege să nu fie nici un anal­fa­bet fără baca­la­u­re­at, iar facul­ta­tea a deve­nit locul unde se pun la cale cele mai tari che­furi şi se adu­nă puş­toai­ce pen­tru “o linie”.

Astăzi, în ţara asta, nu mai poţi mer­ge pe tro­tu­ar, pen­tru că nu mai ai loc de maşini sta­ţio­na­te şi şoferi gră­bi­ţi.

Astăzi, în ţara asta, stră­zi­le sunt pli­ne de oameni care în nici un caz nu merg la ser­vi­ciu, dar nici la doc­tor. Toa­tă lumea e în con­ce­diu fără pla­tă.

Astăzi, în ţara asta, când mergi la spi­tal, nu mai mergi cu sti­cla ascun­să sub hai­nă. Când intri la medic în cabi­net, îna­in­te de a da cu bună ziua, tre­bu­ie să dai cu pli­cul.

Astăzi, în ţara asta, când vezi copii de şcoa­lă, te întrebi dacă merg la şcoa­lă sau la disco­te­că, ţinu­ta este ace­ea­şi, machi­a­jul la fel de stri­dent, ruc­sa­cul din spa­te are un caiet şi lap­to­pul, i‑podul, “i‑fonul”, sau table­ta.

Astăzi, în ţara asta, tine­rii nu mai au nevo­ie de ser­vi­ciu ca să îşi înte­me­ie­ze o fami­lie, doar de bani de la babaci şi îşi înte­me­ia­ză câte o fami­lie pe săp­tămâ­nă fără acte, fără bise­ri­că, fără ser­vi­ciu.

Astăzi, în ţara asta, băieţi deş­te­pţi sunt cei fără car­te, care reu­şesc să “se învâr­tă” sau sunt “băieţi de băieţi deş­tepti” care obţin bani uşor din “afa­ceri” cu fra­ie­rii. Cu cât păcă­leşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deş­tept.

Astăzi, în ţara asta, când te întâl­neşti cu un cunos­cut pe stra­dă, îl oco­leşti ca să nu te între­be cum o mai duci, sau să nu îţi cea­ră bani cu împru­mut, sau să nu te invi­te la o nun­tă…

Astăzi, în ţara asta, oame­nii nu se mai întâl­nesc în faţa blo­cu­lui, le e ruşi­ne să se întâl­neas­că şi la gunoi, se uită fie­ca­re pe geam să se asi­gu­re că nu e nimeni să se uite în guno­i­ul lui amă­rât sau să obser­ve că nici câi­nii vaga­bonzi nu zăbo­vesc lân­gă res­tu­ri­le lui, pen­tru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oame­nii stau ascu­nşi în casă sau plea­că “la ţară” de zile­le ono­mas­ti­ce, ca să nu se tre­zeas­că cu invi­ta­ţi nepofti­ţi. Nimeni nu mai zâm­beş­te, toa­tă lumea cir­cu­lă cu capul în jos, de ai zice că toţi au pier­dut câte un gal­ben şi îl cau­tă dis­pe­ra­ţi. Te miri că nu se dau cap în cap…

Astăzi, în ţara asta, când lumea aude de Arma­tă, întoar­ce capul, pen­tru că “Aştia au tras în noi în ’89 şi acum au pen­sii nesi­mţi­te”.

Oare ce va fi mâi­ne? Cum va mai fi ţara asta?

Cum Va Fi Mâi­ne?

Nea­gu Dju­va­ra, frag­ment “Era o vre­me…”


Man­ga­lia News, 03.11.2019. Mul­țu­mi­ri, dom­nu­lui doc­tor Edu­ard Armea­nu.


https://www.mangalianews.ro/
piese-auto-mangalia.ro
Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele