TÂRGUL DE CARTE GAUDEAMUS 2019. Reportaj (neconvențional) de Ioan Iacob (partea I)

0
1266

Inițial, concepusem o altă versiune pentru acest reportaj, dar – în ciuda precizărilor unui bun prieten, care mi-a oferit detalii pentru recuperarea primei versiuni –, nu a fost posibil să… Așa că încerc să refac acea primă versiune despre acest mix de informații, imagini, sunete, cărți și evenimente care înseamnă GAUDEAMUS.

Ediția 2019 se desfășoară într-un nou spaţiu, Pavilionul B2 Romexpo. Evenimentul organizat de Radio România, a ajuns în acest an la ediţia cu numărul 26 și se va desfăşura în perioada 20-24 noiembrie, sub semnul aniversării a 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989. Co-preşedinţi de onoare ai ediţiei sunt poetul şi jurnalistul Mircea Dinescu şi Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional Bucureşti.

Cifre? Peste 250 de expozanţi, reuniţi în 200 de standuri. Edituri româneşti cu tradiţie, instituţii de învăţământ, difuzori de carte şi publicaţii, producători şi distribuitori de jocuri educaţionale, asociaţii profesionale şi organizaţii active în domeniile cultură şi educaţie, cărora li se adaugă numeroşi participanţi în premieră; aproape 900 de evenimente editoriale şi profesionale se vor desfăşura la standurile expozanţilor, în Sala Virgil Madgearu şi în cele două spaţii de evenimente denumite după doi dintre scriitorii care au avut un rol esenţial în conturarea identităţii acestui proiect: Mircea Nedelciu, unul dintre fondatorii târgului şi Mircea Sântimbreanu, preşedintele de onoare al primelor cinci ediţii; peste 8.300 de metri pătraţi de standuri (comparativ cu circa 6.000 la ediţia precedentă), ceea ce reprezintă un record pentru un Târg de carte din România.

Îmi amintesc imaginea lui Mircea Nedelciu, înconjurat  – pe când lucra la Librăria Editurii CARTEA ROMÂNEASCĂ – de zeci de “debutanți cu pagini de asalt”, el avea răbdarea să le citească pe toate… Peste ani, după 1989, atunci când îl cunoscusem mai bine și devenisem prieteni, a făcut o mărturisire care mi-a schimbat complet perspectiva asupra timpului său acordat debutanților cu “manuscrise de asalt”. “Cum de ai timp să acorzi atenție tuturor celor care te caută?”, l-am întrebat eu, iar el mi-a răspuns – inversând cumva perspectiva: “De la fiecare ai ceva de învățat“.   

*

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Pătrund pe aleile de la Romexpo prin mirosul acela “nonșalant“ de mici, fripturi, pizze, gogoși, tarabele de pe aleile Romexpo te îmbie – chiar dacă încă nu au venit sărbătorile de decembrie – cu produse românești “orto-, meta-“ și para- “tradiționale, încât mă gândesc că într-o zi, la a nu știu câta ediție, imaginația comercianților ar putea să expună „în calea invaziilor de vizitatori” …delicioase “Cărți de degustat” din salam, brânzeturi, cârnați sau ciocolată, un fel de “librărie gastronomică”, extrem de tentantă…

Îmi amintesc că Mircea Dinescu – într-un interviu cu un ambasador al Statelor Unite la București, l-a întrebat care anume din produsele cunoscute în România consideră că ar putea fi de interes pentru export pe piața americană. Zâmbind, oficialul american a răspuns “Micii!”, iar Dinescu a continuat: “Și atunci nu ne-ați putea ajuta să exportăm câteva vapoare de mici?” 

*

În urmă cu câteva clipe, îl aud pe Mircea la Radio România Actualități… Îndemnul său adresat părinților este de a le cumpăra cărți copiilor. Mi-l amintesc pe Mircea,  pe vremea când era Președintele Uniunii Scriitorilor, iar șeful meu de la Departamentul literatură si artă din Radioteleviziunea Română mă trimisese să fac un interviu cu el. Mircea, fără morgă, a declinat invitația și m-a îndemnat să discutam… fără microfon. Peste ani l-am întâlnit în centrul vechi al Bucureștiului, mergea spre restaurantul său… Rămăsese același personaj nonconformist, cu un zâmbet complice, care îl face mereu simpatic și cuceritor.

*

Nu îmi fac iluzii că voi reuși să văd tot, să particip la mai multe lansări, la evenimente… Târgul GAUDEAMUS mă absoarbe în fluxul său uriaș de vizitatori, văd în fugă câteva figuri cunoscute de scriitori, toți sunt scufundați în conversații, aproape că devenim – în fluxul uriaș al celor ce se perindă prin dreptul standurilor cu cărți – MARII ANONIMI AI  LUMII CĂRȚILOR, indiferent câte cărți am publicat (sau dacă), îmi amintesc mereu figuri emblematice de la GAUDEAMUS, unele au intrat deja în legendă și nu le vom mai putea regăsi decât în cărțile lor, cărțile care devin din ce în ce mai multe, iar autorii consacrați – ca ființe vii – din ce în ce mai puțini. De fapt nu numărul cărților contează… Îmi amintesc și acum că, în primul an de facultate, Profesorul de Estetică de la Iași ne recomandase UN AUTOR AL UNEI SINGURE CĂRȚI, e drept, o carte cu care acel autor intrase în literatura universală…

Mircea Nedelciu mă suna din când în când, să îmi spun părerile asupra unor cărți ce urmau să fie premiate de Asociația Scriitorilor Profesioniști din România (A.S.P.R.O.), făceam parte dintr-un juriu, dar numărul autorilor devenise din ce în ce mai mare, la fel ca și la actuala ediție GAUDEAMUS, despre care vom mai vorbi, fiindcă suntem abia în a doua zi, iar numele Mircea Nedelciu a rămas în memoria mea așa cum l-am văzut prima dată la Librăria CĂRȚII ROMÂNEȘTI, un autor profund, cu o imaginație debordantă, un mare prieten, generos, rebel în structurile cărților sale, un om firesc, altruist, genial…

Ioan Iacob, București, noiembrie 2019.

(VA URMA).

MN: Din scrierile și despre proiectele domnului profesor dr. Ioan Iacob, cotidianul online Mangalia News a adunat și publicat câteva pagini cu articole pe care vă invităm le (re)citiți AICI.


Mangalia News, 21.11.2019.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply