Dumitru CHISELIŢĂ: Turist la tine în ţară, sau de ce am ales Mangalia

0
157
Booking.com

Dumi­tru CHISELIŢĂ — Mic jur­nal de vacanţă (2): Turist la tine în ţară, sau de ce am ales Man­ga­lia.

V‑am poves­tit ante­ri­or cum e trea­ba prin trans­por­tul fero­vi­ar din Româ­nia, că doar n‑oi fi făcut degea­ba turul a jumă­ta­te din Româ­nia în vagon de cla­sa a II‑a (nu că aş fi ţinut nea­pă­rat asta, dar aşa s‑a nime­rit atunci). Acum veţi afla des­pre locul prin care am fost, gene­ric, “la mare”, pe final de sezon esti­val.

Pen­tru că, teo­re­tic cel puţin, mergi la mare de dra­gul mării. Nu ca să-ţi mări­ţi vou­che­re­le de vacanţă pri­mi­te moca pen­tru că eşti un săr­man buge­tar (pe bune, asta nu e dis­cri­mi­na­re, în rând cu bile­te­le neli­mi­tat gra­tis pen­tru stu­denţi?) Ci să vezi imen­si­ta­tea ace­ea de apă, să res­piri aerul ace­la sărat şi curat, pen­tru că poa­te nu şti­a­ţi de la vola­nul maşi­nii pro­pri­e­ta­te şi nece­si­ta­te, că pe mare cir­cu­lă mai puţi­ne nave decât cir­cu­lă auto­ve­hi­cu­le pe caro­sa­bi­lul din metro­po­la ta, deci avem cu mult mai puţi­nă polu­a­re. Ca să auzi seara/noaptea/dimineaţa fâşâi­tul lini­ş­ti­tor al valu­ri­lor în du-te vino-ul lor, să te bucuri de stri­gă­te­le pes­că­ru­şi­lor care salu­tă răsă­ri­tul soa­re­lui, să stai, con­for­ta­bil, unde­va unde numa’ să stai, să faci pla­jă (dacă ai chef), să te simţi alt om decât ceea ce eşti în via­ţa coti­dia­nă. Să te simţi liber, cu alte cuvin­te. Şi chiar să fii. Liber, adi­că.

Da, ştiu, astea‑s teo­rii, poe­zii, eşti tu nos­tal­gic, nu ştii ce‑i fain, nu ai fost în alte părţi, la noi la mare totul e de mare­le rahat, cum mănânci ceva unde­va, ajungi la Urgenţe­le alea cu heli­port, nu ştii ce‑i aia Bul­ga­ria la olin­clu­siv. Vor­ba aia şi parafrazându‑l pe Topâr­cea­nu, mear­gă pic­to­rii la mare. La mare la noi, adi­că. Posi­bil. Dar deta­li­ul esenţi­al e că eu merg unde am chef. Şi unde mă simt eu bine.
Deci. Dacă vrei să mergi în vacanţă doar ca să faci exact ce faci aca­să (mai puţin mer­sul la “job”) în alt loc geo­gra­fic, laşi roman­tis­me­le la o par­te şi para­zi­tezi doar o altă loca­li­ta­te decât cea natală/de reşe­dinţă. La fel şi dacă ajungi pe aco­lo “mai mult pen­tru copii”, ori ca să te dai mare boier faţă de vân­ză­toa­re şi ospă­tari şi să schim­bi gră­ta­rul din fun­dul curţii cu lădi­ţa fri­go­ri­fi­că cu care-ţi cari beri­le pe pla­jă şi bucă­tă­ria cu ara­gaz de-aca­să cu o tera­să de fiţe.

Lito­ra­lul de la noi, cla­si­fi­ca­re după fiţe

Sunt de păre­rea că fie­ca­re să-şi facă vacanţa pe care şi‑o per­mi­te aco­lo unde poa­te să îşi per­mi­tă şi că, dacă ai un loc de care eşti ata­şat, să mergi mereu aco­lo. Asta pen­tru că, în linii mari şi mai puţin mari, ştii ce şi cum e prin zonă din­co­lo de poze­le super­be sau cri­ti­ce de pe reţe­le, ofer­te­le de pe turis­tin­fo sau boo­kin­gcom ori blo­gge­re­li­le uno­ra plăti­ţi să blo­gge­reas­că pen­tru cine­va. E ca o reîn­toar­ce­re la o a doua “aca­să”. Dar să nu uităm, fie­ca­re are o casă dife­ri­tă de a altu­ia: una sim­pa­ti­că şi coche­tă, alta de neam prost şi kit­schoa­să.

Lito­ra­lul româ­nesc e împă­rţit, după mine, în şase zone spe­ci­fi­ce. Avem zona “săl­ba­ti­că” (tot mai domes­ti­ci­tă par­că) Vadu-Cor­bu, unde ajungi greu, loc de refu­giu pen­tru neo-boe­mii care fug de fiţe­le de sezon sau de înghe­su­ia­la sin­di­ca­lis­tă din alte sta­ţiuni. Un fel de Vama Veche din peri­oa­da în care puţini şti­au că exis­tă Vama Veche în Româ­nia. Alte zone oare­cum tot „săl­ba­ti­ce“ sunt Tuz­la şi Pes­că­ruş-23 August, tot pen­tru ama­to­rii de mai mul­tă lini­ş­te, inti­mi­ta­te sau chiar nudism.

Pen­tru fiţe la maxim(um) şi clu­buri, şi spart bani, şi ima­gi­ne, şi che­ck-in pe reţe­le, şi “lume bună”, e desi­gur, Mama­ia, care este, nejus­ti­fi­cat eta­lo­nul la preţuri la ori­ce, de la ziua de caza­re la şam­pa­nia din Loft la şez­lon­gul de pe pla­jă sau par­ty-uri cu DJ renu­mi­ţi pen­tru TOT Lito­ra­lul româ­nesc. Ceea ce e aiu­rea. Con­stanţa este locul de “vacanţă” mai ales pen­tru fami­li­ş­tii de pro­fe­sie care-şi amin­tesc, în fie­ca­re vară, că au rude la mare cu care nu s‑au mai văzut de anul tre­cut, când şi-au amin­tit, cum a por­nit sezo­nul, că au rude la mare (oare ele, rude­le îşi amin­tesc şi ele iar­na că au rude la mun­te? Aşa, pen­tru reci­pro­ci­ta­te?) şi le inva­dea­ză apar­ta­men­tul, având un sejur de vis într-un car­ti­er ase­mă­nă­tor cu cel de aca­să, dar cu alţi vecini şi ace­lea­şi maga­zi­ne de car­ti­er, dar cu alte denu­mi­ri şi alţi vân­ză­tori.

Avem apoi sta­ţiu­ni­le “sin­di­ca­lis­te”, ale oame­ni­lor mun­cii, sau ale nos­tal­gi­ci­lor care nu au mai văzut marea din vre­mea când cân­ta Aure­li­an Andre­es­cu la mega­fo­a­ne­le de pe pla­jă şi se făceau poze la minut în cos­tum de mari­nar: Efo­rie Nord şi Efo­rie Sud. Locuri unde e ceva mai mul­tă înghe­su­ia­lă decât în auto­bu­zul 1 la ora la care pen­sio­na­rii ies să facă pia­ţa ori sea­ra, când e Târg de Cră­ciun în Pia­ţa Mare. În niciun caz locuri ide­a­le pen­tru cine­va care vrea câte­va zile de lini­ş­te şi pace exterioară/interioară. Am fost la Efo­rie (Nord) şi l‑am ridi­cat la ran­gul de “loc popu­lat prin care treci iute ca să ajungi în altă par­te”, nu ca des­ti­na­ţie de “aco­lo merg la mare”.

Urmea­ză zona de mini-fiţe tine­reşti: Cos­ti­neşti-ul. Care încă îşi tra­ge repu­ta­ţia de “sta­ţiu­ne pen­tru tine­ret“ din peri­oa­da lui de glo­rie a ani­lor ’80, cu epa­va “lui Ona­s­sis”, Obe­lis­cul sau fes­ti­va­lu­ri­le advă­ra­te de muzi­că rock ade­vă­ra­tă, dar care acum pare a fi o des­ti­na­ţie a lice­e­ni­lor şi stu­denţi­lor care nu-şi per­mit nici fiţe­le de Mama­ia, nici fale-hippi­oţe­a­la din Vamă. Plus că e cam izo­la­tă.

Avem apoi zona “Lito­ra­lul pen­tru toţi”, adi­că Saturn-Olimp, unde e OK pen­tru că ai ori­ce, de la sha­or­me­rii pe pla­jă şi chi­oş­curi cu suve­ni­ruri (stu­pid de mul­te) la câţi­va lei la pla­je pri­va­te şi hote­luri de 4–5 ste­le, ori tera­se spe­cia­li­za­te în ori­ce. Aici ai avan­ta­jul că sta­ţiu­ni­le sunt lipi­te una de alta şi că poţi sta la Nept­un şi mân­ca la Venus, ori poţi face pla­ja dimi­nea­ţa la Auro­ra şi după-masa la Stea­guri.
Urmea­ză zona urba­nă şi lini­ş­ti­tă din punct de vede­re turis­tic, adi­că Man­ga­lia (mă refer strict la… Man­ga­lia), care are porţiu­nea de “sta­ţiu­ne” înspre mare, în rest fiind un oraş nor­mal cu toa­te ale lui.

În final, avem zona nos­tal­gic-ex-boe­mă dar deve­ni­tă alt­ce­va, adi­că 2 Mai-Vama Veche. Vama Veche a deve­nit, de când îi tot face pro­pa­gan­dă Tudor Chi­ri­lă, ori­ce alt­ce­va decât era, adi­că un loc unde se adu­na inte­lec­tu­a­li­ta­tea care avea fiţa, sau să spu­nem aro­ganţa de a nu se ames­te­ca cu “oame­nii mun­cii” care veneau în sta­ţiuni prin ONT sau Sin­di­ca­te. Dar Vama Veche nu mă inte­re­sea­ză şi nu mă va inte­re­sa vreo­da­tă ca loc de vacanţă, mai ales când văd ce vizi­ta­tori are. Am şi eu o “aro­ganţă” de om al mun­cii care nu se ames­te­că cu fake-boe­mii de fast-food sau cu lice­eni şi stu­denţa­şi care merg pe aco­lo doar că e cool să mergi “în Vamă” ca să-ţi pră­jeşti cre­ie­rii cu ches­tii.

O caza­re nor­ma­lă şi cul­mea, lini­ş­ti­tă

Aşa­dar am ales locul geo­gra­fic cu cel mai mic coe­fi­cient de fiţe din zona cos­ti­e­ră a Mării Negre. Des­pre care nimeni nu va spu­ne “Oau!” când va afla (sau a aflat) unde, vor­ba aia, fug de-aca­să. Adi­că muni­ci­pi­ul Man­ga­lia, ce‑i drept, mai înspre Saturn (care e de fapt tot Man­ga­lia, ca şi Venus, Cap Auro­ra, Jupi­ter, Nept­un şi Olimp) dar, până la urmă, ale­ge­rea a fost pe cri­te­ri­ul “mare aproa­pe-mân­ca­re nu depar­te”, şi asta a con­tat cel mai mult.

Caza­rea a fost dife­ri­tă de ce am avut până acum, că am schim­bat ambi­anţa hote­lu­ri­lor “isto­ri­ce” din vede­ri­le vin­ta­ge, unde aveai ori­ce în afa­ră de lini­ş­te, cu ceva mai micuţ, mai dră­guţ şi mai nouţ, (acre­di­tat abia anul aces­ta de Minis­te­rul Turis­mu­lui) loca­li­zat cât mai depar­te de zona “tămbă­lău” tipi­că sta­ţiu­ni­lor cu turi­şti de la noi. Dar mai aproa­pe de mare, că o vedeam din bal­con. Mai pe late­ral şi mai pe după copaci, aşa, dar tot o vedeam. Deci caza­re OK, cu toa­te faci­li­tă­ţi­le, inclu­siv cele de care nu am pro­fi­tat abso­lut deloc: tele­vi­zor pe pere­te, birou, inter­net, aer con­di­ţio­nat, par­ca­re. Gălă­gie făceau doar marea, pes­că­ru­şii şi câte o maşi­nă care mai lua cur­ba. Deci, AŞA DA.

Am evi­tat anul aces­ta, prin ale­ge­rea făcu­tă, mai mul­te aspec­te neplă­cu­te la o caza­re “nor­ma­lă” de hotel “cu nume”. De exem­plu, să stai, după o noap­te de mers, ca refu­gi­a­ţii din RDG în Ceho­slo­va­cia în toam­na lui 1989, în hol la, să zicem, Come­ta, până se făcea ora de che­ck-in care era cam după patru ore de la sosi­rea ta. Sau să-ţi ardă came­ris­te­le niş­te hăuli­te cu acom­pa­ni­a­ment de aspi­ra­tor în fie­ca­re dis-de-dimi­nea­ţă. Sau să-şi spu­nă, indi­rect, vreo turis­tă mai tre­cu­tă, dra­me­le sen­ti­men­ta­le pe hol, la tele­fon, că are rezo­nanţă ca o sală de con­cert, de auzeai în îna­l­te­le şi medi­i­le şi başii, exact când tu vrei să stai o oră în pat. Sau să ai par­te de trân­ti­tul a 10 uşi de came­re plus cea de la lift, plus dis­cu­ţi­i­le date la maxi­mum, când veneau cla­nu­ri­le de turi­şti, cu ăia micii cu tot, de la şpil­pla­ţul de lân­gă Cali­for­nia, pe la după 12 noap­tea. Ei bine, de data asta nu am avut par­te de “deli­ci­i­le” aces­tea vala­he, şi nu am regre­tat nicio secun­dă că nu au exis­tat.

Man­ga­lia, ca loc unde te rela­xezi

Poa­te nu şti­a­ţi, dar Man­ga­lia este, isto­ric vor­bind, cel mai vechi oraş din Româ­nia (noa, her­mann­sta­dt-eni­lor tineri de la unu-unu-nouă-unu!). Colo­nia Cal­la­tis, apa­rţi­nă­toa­re de ceta­tea gre­ceas­că Hera­clea Pon­ti­ca exis­ta aici din seco­lul al VI-lea î. Hr. Iar res­tu­ri­le vechiu­lui Cal­la­tis sunt vizi­bi­le şi acum, pe raza ora­şu­lui, dar o mare par­te din el se află acum pe fun­dul mării. Ca o paran­te­ză, pri­ma oară am făcut cunoş­tinţă cu ora­şul pe la înce­pu­tul ani­lor ’80, când era o com­bi­na­ţie între sta­ţiu­ne esti­va­lă şi gar­ni­zoa­nă mili­ta­ră, unde cine nu era în cos­tum de baie era în uni­for­mă, cu pla­je­le pli­ne de punc­te de obser­va­ţie cu gră­ni­ceri, cu vede­te de patru­la­re în larg să nu-ţi vină idei să o tai cu lot­ca la turci, cu actu­a­lul port turis­tic pe post de “zonă inter­zi­să”, cu barie­ră la actu­a­lul Bel­ve­de­re şi plim­bări pe pla­jă per­mi­se doar până la ora 20. Nu ştiu de ce, de atunci mi‑a deve­nit drag, mai ales că era alt­ce­va decât şti­am.

Apoi, cu tim­pul şi tot frecventându‑l, sen­ti­men­tul a rămas ace­la­şi şi observ că se menţi­ne la ace­lea­şi cote. Uno­ra poa­te nu le-ar pla­ce Man­ga­lia. E “sta­ţiu­ne de pen­sio­nari”, “nu ai unde să te dis­trezi”, ara­tă în une­le locuri ca în Tur­ni­şor (blo­cu­ri­le de la “Sens”), în alte­le ca în Tere­zi­an pe Gla­di­o­le­lor (str. Roze­lor), în alte­le ca prin zona de case de pe Măghe­ra­nu­lui ori Poplă­cii, gara e mică, nu e atmosfe­ra aia de Ibi­ză la Marea Nea­gră de tip “dis­tra­cţie la maxim pe Lito­ral”, şi e mai mult oraş decât sta­ţiu­ne. Dar toc­mai asta îmi pla­ce. E o nor­ma­li­ta­te pe care nu o mai găsesc nici la Sibiu, cu bune­le şi mai puţin bune­le ei.

Plus că puţini din cei veni­ţi aici cau­tă să înţe­lea­gă locul ăsta şi pe oame­nii lui. Turi­ş­tii, în marea lor majo­ri­ta­te, se com­por­tă mai mult ca niş­te migra­tori de sezon, cu fiţe maxi­me, care, în con­tul bani­lor daţi pe cazări, mân­că­ruri nea­pă­rat cu peş­te prin ele şi şez­long închi­ri­at pe pla­jă la Cor­sa (să zicem) au pre­tenţia ca toţi să‑i ser­veas­că, că totul li se cuvi­ne, că pot veni cu tot nea­mu’ la o masă să coman­de 300 de lucruri şi exact când le vine meni­ul să se răzgân­deas­că că vor alt­ce­va, că se pot răsti la cei care vând sau ser­vesc, că pot par­ca unde au ei chef, că pot mer­ge în bichini sau boxeri şi cu fun­dul plin de nisip la ori­ce res­ta­u­rant, că pot arun­ca gunoa­ie unde vor şi alt­un­de­va decât în coşu­ri­le de gunoi, apoi să se plân­gă că ce mur­dar e aici, faţă de Bul­ga­ria sau Anta­lya sau Azo­re şi să-şi bage, as usu­a­l­ly, ceva cu “p” în Româ­nia că e ţară de c***t.

Pre­tenţi­i­le mele de la Man­ga­lia, ca turist, sunt sim­ple: să am unde să dorm, de unde să văd marea aşa cum e ea, să mă plimb pe o fale­ză, să am unde să mănânc şi să-mi beau berea, să cum­păr una-alta la preţuri decen­te. Atât.

Unde te poţi rela­xa în Man­ga­lia? Păi, în pri­mul rând, în zona ce are con­tact cu marea. Poţi mer­ge, pe fale­ză, din Por­tul Turis­tic, pe dig, până la Farul “Geno­vez” (care nu e geno­vez dar e fain), care este chiar o atra­cţie. Sau poţi admi­ra cele­bre­le lebe­de care sunt mult mai mul­te decât anii tre­cu­ţi, plus că‑s foar­te pri­e­te­noa­se. Sau poţi face o plim­ba­re pe pie­to­na­la Tei­lor, apoi cobo­rî pe Vasi­le Pâr­van, până în oraş. Sau poţi mer­ge pe fale­ză, pe lân­gă mare, până la capă­tul lui Saturn. Sau poţi vizi­ta Gea­mia “Esma­han Sul­tan”, cea mai veche din Româ­nia, să vezi Casa de Cul­tu­ră cu mozai­cul ei imens şi soci­a­list (mulţi nu gus­tă asta, dar mie mi se pare inte­re­sant) cel mai mare din toa­te ţări­le fos­te comu­nis­te (Asta nu o şti­a­ţi! Nici eu!), ansam­blul monu­men­tal dedi­cat ero­i­lor unde acum se joa­că copi­ii, blo­cul inter­be­lic de lân­gă, res­tu­ri­le cetă­ţii Cal­la­tis, Muze­ul Mari­nei sau cel al Arhe­o­lo­gi­ei. Sau poţi (adi­că puteai, în sezon) să mergi prin sta­ţiuni, cu micro­bu­zul (4 lei cur­sa) până la Olimp (cur­se din sfert în sfert de oră). Sau să faci un tur al por­tu­lui turis­tic, cu vapo­ra­şul. Sau să stai, sim­plu, la o bere unde­va. Sau să stai, fără bere, pe o ban­că. Sau să mergi, pe Roze­lor, până în Saturn. Sau să cau­ţi şi să găseşti clă­di­ri­le vechi, tot mai puţi­ne, scă­pa­te de sis­te­ma­ti­za­rea comu­nis­tă şi de moder­ni­ză­ri­le din ulti­ma peri­oa­dă. Care sunt puţi­ne, dar tot sunt.

Sau să te joci cu pisi­ci­le. Da, exact. În Man­ga­lia e plin de pisici, pe cât era de plin Sibi­ul (sau Venus-ul) de câini acum zece ani. Une­le pri­e­te­noa­se, alte­le mai cu nasul pe sus. Dar majo­ri­ta­tea sunt obi­ş­nu­i­te cu oame­nii. Din cele “frien­d­ly” cu mine, le menţio­nez aici pe cea alb cu negru de lân­gă o tera­să din­spre Saturn unde avea ham­sii bune, două pe lân­gă res­ta­u­ran­tul pes­că­resc al lui Puiu, de la caze­ma­tă, una (din mai mul­te, patru par­că), lân­gă chi­oş­cul cu şube­rek de vizavi de Pia­ţa Agroa­li­men­ta­ră şi una mai micu­ţă, la gea­mie, cu chef de joa­că prin gard. Ori­cum, zic eu, e de pre­fe­rat să te mia­u­ne o pisi­că, decât să te latre un câi­ne. Şi mai pot găsi, dacă aş mai cău­ta.

Sta­ţiu­ni­le sunt şi ele inte­re­san­te, pen­tru că aces­ta e avan­ta­jul Man­ga­li­ei: are un trans­port de invi­di­at în sezon, atât spre des­ti­na­ţii mai “dis­tan­te”, pre­cum Con­stanţa, sau Bucu­reşti (sau chiar Sibiu), cât şi pen­tru zona de sta­ţiuni. Poţi vedea, ast­fel, Venus-ul, care, din pără­se­nia de acum câţi­va ani, e pe cale să devi­nă o sta­ţiu­ne de lux, mul­te hote­luri având mai mul­te ste­le (şi nume schim­ba­te) decât şti­am, Cap Auro­ra (unde iar pro­gre­sea­ză lucru­ri­le în mate­rie de ste­le) Jupi­ter (par­că mai dez­or­do­nat-trans­for­ma­tă decât o şti­am, dar cu „baza” încă rezis­tând pe bari­ca­de. La Nept­un-Olimp nu am ajuns anul aces­ta, deci nu pot să îmi spun păre­ri­le pe aici.

Ori­cum, Man­ga­lia este un loc ide­al pen­tru turi­ş­tii lini­ş­ti­ţi şi oare­cum comozi, dar şi cu chef de plim­ba­re. Des­pre unde se putea mân­ca, bea, cum­pă­ra una alta, data vii­toa­re.

Mai mult, în tribuna.ro

MN: De‑a lun­gul tim­pu­lui, Man­ga­lia News a publi­cat cu drag mai mul­te arti­co­le sem­na­te de publi­cistul sibian Dumi­tru Chi­se­li­ță, ”un îndră­gos­tit de Man­ga­lia și de sta­țiu­ni­le sale”, repor­ta­je pe care le puteți acce­sa AICI.


Man­ga­lia News, Joi, 3 octom­brie 2019.


piese-auto-mangalia.ro
Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele