Alexandru Mironov: Dacă aş fi director de şcoală…

0
129
Booking.com

Am mai mul­te moti­ve să mă dau mare în faţa Domni­i­lor Voas­tre, citi­tori ai revis­tei Ști­in­ță și Teh­ni­că, rugân­du-vă să-mi acor­da­ţi, măcar pen­tru câte­va cli­pe, pozi­ţia de direc­tor de şcoa­lă. O soli­cit, stâr­nit de mai mul­te întâm­plări recen­te pe care le înşir:

  • bătă­li­i­le” cor­di­a­le cu cole­gii din Con­si­li­ul pe care Minis­trul Edu­ca­ţi­ei l‑a inven­tat, cu sco­pul de a rea­ni­ma şcoa­la pla­ci­dă;
  • câte­va noti­ţe pes­te care am dat în arhi­va per­so­na­lă, scri­se pe vre­mea când lucram la UNESCO;
  • par­ti­ci­pa­rea la lan­sa­rea Casei Expe­ri­men­te­lor, pe care o aso­ci­a­ţie de pro­fe­sori ini­moşi a realizat‑o în cola­bo­ra­re cu par­te­neri elveţieni;
  • şi, nu în ulti­mul rând, ofer­ta ce mi s‑a făcut, de a fi, ală­tu­ri de întrea­ga echi­pă S&T, un fel de… amba­sa­dori ai reci­clă­ri­lor pe pla­i­ul mio­ri­tic.

Aşa­dar, ce aş face dac-aş fi numit – teh­no­cra­tic, doar în baza apti­tu­di­ni­lor mele de peda­gog şi admi­nis­tra­tor – direc­tor de şcoa­lă? La ulti­ma mea par­ti­ci­pa­re la Stra­s­bo­urg ca Secre­tar Gene­ral al Comi­si­ei Naţio­na­le a Româ­ni­ei pen­tru UNESCO, unde mi s‑a făcut onoa­rea de a fi mode­ra­tor al întâl­ni­rii, le-am spus cam aşa veci­ni­lor de con­ti­nent:

…Mi-aş urca în fie­ca­re an ele­vii şco­lii mele în auto­ca­re, pe o dire­cţie cul­tu­ra­lă pres­ta­bi­li­tă și aş porni în eta­pe care, fie­ca­re, poa­te însem­na un tri­mes­tru de şcoa­lă.

Prin­ci­pa­lii orga­ni­za­tori: pro­fii de geo­gra­fie, care vor pro­pu­ne învă­ţă­ce­i­lor un pro­gram ela­bo­rat, cu lecţii inte­rac­ti­ve în tim­pul dru­mu­lui (chiar de mate­ma­ti­că, lim­ba şi lite­ra­tu­ra naţio­na­lă şi nu numai) plus, la fie­ca­re eta­pă, cu fie­ca­re loc vizi­tat, lecţia de eco­lo­gie-bio­lo­gie în muze­e­le de şti­inţe ale natu­rii şi gră­di­ni­le bota­ni­ce întâl­ni­te sau chiar în fer­me­le pre­să­ra­te pe par­curs; lecţia de isto­rie (numai isto­rie a cul­tu­rii, nu şi cea a răz­bo­a­ie­lor şi vio­lenţei), cea de cul­tu­ra păcii, drep­tu­ri­le omu­lui şi cea de geo­gra­fie a Euro­pei, prac­tic la fie­ca­re eta­pă de drum, cea de fizi­că, chi­mie, ingi­ne­rie în muze­e­le teh­ni­ce (de genul celui de teh­ni­că popu­la­ră de la Dum­bra­va Sibi­u­lui sau Deut­sche Tech­nik Muse­um din Mün­chen sau Cité des Scien­ces et de l’Industrie de la Paris sau Scien­ce Muse­um din Lon­dra etc.) şi, mai ales, i‑aş îmbo­gă­ţi cu lecţi­i­le de patri­mo­niu euro­pean – căci „bătrâ­nul con­ti­nent” i‑a dat pe Rem­bran­dt şi Van Gogh, pe Monet şi Ingres, pe El Gre­co şi Pica­s­so, pe Tur­ner şi Whis­tler, sculp­tu­ri­le Gre­ci­ei Anti­ce şi Cape­la Six­ti­nă.

În tim­pul kilo­me­tri­lor par­cu­rşi, prin inter­me­di­ul sis­te­mu­lui audio din auto­car, s‑ar ţine lecţi­i­le de edu­ca­ţie muzi­ca­lă pe care mi le-ar fur­ni­za, de pil­dă, Radio Româ­nia Muzi­cal, iar pe table­ta fie­că­rui „turist” s‑ar putea rezol­va pro­ble­me­le de mate­ma­ti­că, fizi­că, chi­mie, bio­lo­gie pe care le cere cur­ri­cu­lum-ul vâr­stei sale. La DVD pla­yer-ul „şco­lii” mobi­le s‑ar putea ţine cur­suri de edu­ca­ţie cine­ma­to­gra­fi­că. Gru­pe de elevi ar avea de pre­gă­tit „isto­ria” fie­că­rei eta­pe pe care – amă­nu­nt impor­tant – nu tre­bu­ie numai să o scrie, ci să o şi comen­te­ze audio, pre­gă­tin­du-se ast­fel pen­tru intra­rea în sin­cron cu lumea show-bus­si­ne­ss-ului în care tră­im.

Dar obiec­tul edu­ca­ţio­nal nr. 1, îna­in­te de ori­ce, ar fi ace­la al dezvol­tă­rii unui simţ negli­jat de marea majo­ri­ta­te a peda­go­gi­lor noş­tri, ace­la de a con­strui aso­ci­a­ti­vi­ta­te („une chô­se trop oub­li­ée, … créer des liens” îi spu­ne Vul­pea Micu­lui Prinţ în car­tea lui Saint Exu­péry), de a‑i strân­ge lao­lal­tă pe copii şi ado­les­cenţi, pen­tru mun­ca în echi­pă. 

Ar fi com­pli­cat? Nu, ar fi o acţiu­ne fireas­că pen­tru cetă­ţe­nii Euro­pei ani­lor 2020, cei căro­ra Euro­pa tre­bu­ie să le fie pre­zen­tă în min­te şi suflet, cu toa­tă uri­a­şa ei cul­tu­ră, cu toa­te super­be­le ei rea­li­zări. Este scump? Inte­re­sa­ţi-vă la Dire­cţi­i­le Judeţe­ne de Tine­ret şi veţi afla că, dacă aveţi gri­jă să dezvol­ta­ţi o agenţie loca­lă de turism pen­tru tine­ret şi vă înfră­ţi­ţi cu şcoli de pes­te hota­re, şcoa­la mobi­lă euro­pea­nă pe care v‑o pro­pun poa­te ieşi în larg, pen­tru fie­ca­re oraş euro­pean, deci şi pen­tru fie­ca­re loca­li­ta­te româ­neas­că.

Să con­ti­nui acum pe alt plan mun­ca de direc­tor – vir­tu­al! – al unui sta­bi­li­ment şco­lar mio­ri­tic, fie el liceu sau gim­na­ziu (la o şcoa­lă pri­ma­ră nu aş îndrăzni, am fost învă­ţă­tor o sin­gu­ră dată în via­ţă, la o cla­să I la care am ţinut locul unui coleg doar pen­tru o zi, dar încă şi acum mă trec fio­rii când îmi amin­tesc de întâm­pla­re…).

Deci, sunt mai mare­le unei şcoli, cu aju­to­rul Pri­mă­ri­ei loca­le şi a Inspec­to­ra­tu­lui Şco­lar Judeţean mi-am com­ple­tat can­ce­la­ria, împre­u­nă cu cole­gii vechi şi noi am sta­bi­lit curi­cul­la şco­la­ră – jumă­ta­te din obiec­te­le de stu­diu sunt cele cla­si­ce, coman­da­te de minis­te­rul tute­lar, dar jumă­ta­te sunt – vor fi, în vii­to­rul apro­pi­at – impu­se de Par­ti­dul Părinţi­lor (mai mul­te ore de Edu­ca­ţie Fizi­că, Sani­ta­ră, Civi­că, de ITC, de pil­dă), de comu­ni­ta­tea loca­lă, de nevo­i­le eco­no­mi­ce.

Pun la cale, cum v‑am spus, agen­da de „şcoa­lă mobi­lă” (călă­to­ria anu­a­lă, cel puţin într‑o ţară stră­i­nă, 10 – 12 depla­sări cu ele­vii în natu­ră şi în diver­se loca­li­tă­ţi ale ţării în zile­le de sfârşit de săp­tămâ­nă sau în vacanţe), mă ocup de even­tu­a­le­le repa­ra­ţii în clă­di­rea şco­lii şi – voi reve­ni asu­pra aces­tui subiect – de dota­rea cla­se­lor şi a labo­ra­toa­re­lor, iar în con­ti­nu­a­re vă voi spu­ne cu ce îmi dotez cur­tea şco­lii, cea pe care Edu­ca­to­rul (cu majus­cu­lă!) o con­si­de­ră patri­mo­niu esenţi­al al Edu­ca­ţi­ei (tot cu majus­cu­lă!).

În pri­mul rând, pen­tru că ţin la sănă­ta­tea copi­i­lor din „parohia” mea, îmi aran­jez tere­nu­ri­le de sport. Nu o fac cum mă taie capul, ci invit un arhi­tect, un cadru didac­tic de la o facul­ta­te de con­stru­cţii (chiar un stu­dent în arhi­tec­tu­ră şi unul de la con­stru­cţii) să-mi măsoa­re exact, să-mi apre­cie­ze exact şi să-mi pro­iec­te­ze, cu ima­gi­na­ţie şi în fun­cţie de spa­ţiu, cel puţin un teren de han­d­bal-bas­chet-volei (toa­te, pe ace­la­şi spa­ţiu, cu tuşe­le tra­sa­te în culori dife­ri­te) şi aco­lo unde se poa­te, şi un teren de mini­fo­tbal – cu loc pen­tru arbi­tru şi, nea­pă­rat, tabe­lă de scor…

Îmi mai tre­bu­ie: o pis­tă de aler­gări de cel puţin 50 de metri (care se poa­te supra­pu­ne, în dia­go­na­lă, pes­te tere­nul de jocuri), o groa­pă de sări­turi (lun­gi­me, tri­plu salt, dar şi înă­lţi­me – pot fun­cţio­na în ace­la­şi loc) şi un mic spa­ţiu închis pen­tru arun­ca­rea gre­u­tă­ţii. Dacă ar fi şi sală de sport (even­tu­al şi pis­ci­nă) sunt în altă par­te a civi­li­za­ţi­ei edu­ca­ţi­ei – dacă nu, doar cur­tea şco­lii, ame­na­ja­tă cum v‑am descris‑o mai sus, îmi satis­fa­ce nevo­i­le mini­me de edu­ca­ţie pen­tru sănă­ta­te

Amă­nu­nt esenţi­al: m‑am asi­gu­rat că proful/profa de sport este un per­so­naj activ, ambi­ţi­os, har­nic, pro­fe­si­o­nist; dacă nu‑i am, îi caut, con­vins fiind că edu­ca­to­rul nr. 1 al şco­lii mele este pro­fe­so­rul de edu­ca­ţie fizi­că. Ca şi nevo­ia de com­pe­ti­ti­vi­ta­te – căci pe tere­nul des­pre care vă vor­besc se vor desfă­şu­ra, săp­tămâ­nal, meciuri şi con­cur­suri în com­pa­nia celor mai apro­pi­a­te şcoli sau ale cam­pi­o­na­te­lor oră­şe­neşti, judeţe­ne, regio­na­le.

Am pus edu­ca­ţia pen­tru sănă­ta­te pe orbi­tă, mă îndrept acum spre dezvol­ta­rea ima­gi­na­ţi­ei, a atra­ge­rii spre cre­a­ţie a învă­ţă­ce­i­lor din „parohia” mea.

Citiți nea­pă­rat con­ti­nu­a­rea, AICI.


piese-auto-mangalia.ro
Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele