Au început lucrările de modernizare în stațiunea Saturn

0
973

farmec.ro
carturesti.ro%20

Primăria Municipiului Mangalia a demarat, recent, execuția de lucrări pentru modernizarea stațiunii Saturn, proiect contractat din fonduri UE, în valoare de aproximativ 20 de milioane de lei. Lucrările constau în modernizarea străzilor Greenport, Henny Ignatie, Corneliu Coposu și Lavrion. Totodată, se va realiza sistemul de iluminat public aferent celor 4 străzi, se va amenaja spațiul verde din intersecții și de la marginea trotuarelor (unde este cazul) și se vor monta diverse elemente de mobilier urban.

În prezent, intervențiile din teren cuprind lucrări de frezare pe toate arterele rutiere cuprinse în proiect. Ulterior, se vor face lucrări de consolidare a fundației drumurilor, apoi se vor turna straturile succesive de asfalt, conform proiectului tehnic. În același timp, se va interveni la amenajarea trotuarelor și spațiilor verzi.

De asemenea, toată criblura colectată de pe străzile aflate în lucru se va distribui pe alte străzi de la marginea cartierului de case al Mangaliei. Alte lucrări care vor fi executate în stațiunea din sudul litoralului – Saturn se referă la înființarea panourilor electronice de informare, amplasate în cele 3 intersecţii (strada Lavrion cu străzile Henny Ignatie şi Corneliu Coposu, strada Henny Ignatie cu strada Greenport şi strada Greenport cu strada Lavrion), cu gestionarea online a conţinutului afişat, amenajarea de piste pentru bicicliști și stații de biciclete alimentate cu energie solară.

Se vor amenaja staţii de autobuz în afara carosabilului, în spaţii concepute special în alveolele proprii, marcate şi semnalizate corespunzător și va exista un sistem de telegestiune wireless al iluminatului public, cu rolul de a monitoriza, comanda şi controla de la distanţă aparatele de iluminat.

Prezent în teren pentru a inspecta stadiul lucrărilor, primarul Mangaliei, Radu Cristian a declarat că, până la sfârșitul anului viitor, stațiunea Saturn va fi pregătită să primească turiștii în condiții optime, cu o infrastructură modernă și spații de cazare primitoare, așa cum este firesc într-o stațiune turistică de interes național.

”La documentația acestui proiect s-a lucrat aproape 3 ani. Am parcurs numeroase etape specifice unei astfel de investiții, dar astăzi sunt mulțumit că am reușit să intrăm efectiv cu lucrările în teren, să dezvoltăm și să creăm alte oportunități de investiții necesare într-o stațiune turistică. Alături de operatorii economici din turism, care ne-au susținut în acest demers, vom crea toate premisele ca stațiunea Saturn să devină una dintre locațiile preferate de turiștii din toate clasele sociale, așa cum era la începutul anilor ’80”, a subliniat edilul Radu Cristian.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Tot el a mai precizat că, în această toamnă, vor fi executate lucrări de amenajare și reabilitare a falezei Mangalia-Saturn, dar și altele de asfaltare pe mai multe străzi din oraș, proiecte finanțate din bani europeni.

Reiterăm faptul că, în prezent, Primăria Mangalia are în implementare și contractare peste 10 proiecte cu finanțare UE, absorbția fondurilor europene contribuind la dezvoltarea municipiului Mangalia și a stațiunilor aferente, pe termen mediu și lung.


Mangalia News, 27.09.2019. (Comunicat primit de la Biroul de presă al Primăriei Mangalia).



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply