Loteria luminii. Oamenii pe care statul i-a uitat în întuneric – Partea I. Free Miorița, un ONG care de șase ani instalează gratuit panouri fotovoltaice la gospodăriile izolate

0
585

„Alexa, turn on living lights! Alexa, play chillout music!”. Avem locuințe tot mai inteligente, digitalizate și sofisticate, cu roboți care execută comenzi printr-o simplă comandă vocală. Avem copii care cresc conectați la internet și se dezvoltă în pas cu timpurile. La polul opus, se află însă cealaltă clasă socială. „Ce bine este fără lumânare! Ce bine este fără lumânare!”, cântă cu bucurie, țopăind pe pat, trei copilași, după ce au tot aprins și stins cu nesaț becurile. Sunt dintr-un sat din județul Giurgiu, la doar 30 de kilometri distanță de Capitală, dar până atunci nu văzuseră în casa lor decât lămpi cu gaz sau lumânări. Ca acum 135 de ani.

În 1884, România devenea prima țară europeană cu străzi iluminate electric, la Timișoara. Premiera care ne făcea mândria Europei e umbrită acum de o altă statistică rușinoasă: sute de mii de români din toată țara, încă nu au încă acces la electricitate.

Cum îi apropiem pe ultimii, mai puțin norocoși, de primii? Ce face statul pentru ei? Cine îi ajută? Care sunt soluțiile ca acești oameni să aibă acces măcar la acest serviciu de bază: electricitatea?

Din păcate, statul nu și-a asumat obligația morală de a face lumină, în ciuda efectelor negative numeroase pe care lipsa electricității le ridică asupra sănătății, educației, dar și situației economice a acestor oameni. În schimb, există câteva organizații care fac eforturi uriașe pentru a asigura electricitate pentru câțiva „norocoși”. Cea mai importantă dintre ele este Free Miorița, un ONG care de șase ani instalează gratuit panouri fotovoltaice la gospodăriile izolate. Energia solară a devenit o soluție foarte populară la nivel global, datorită echipamentelor tot mai accesibile ca preț. Numai în Australia, peste 2 milioane de locuințe, însemnând circa 20% din total, au instalate panouri fotovoltaice. Anul trecut a marcat un record: în această țară au fost instalate 6 panouri pe minut, conform datelor oficiale locale.

Iulian și Traian (Free Miorița) instalează un panou fotovoltaic pe o casă din comuna Moldovița, Suceava, în februarie 2019. © Bogdan Dincă / Documentaria.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Dacă modelul Free Miorița ar fi replicat și de alte ONG-uri, iar autoritățile ar împrumuta măcar o parte din expertiza lor și ar face din tratarea acestei probleme o prioritate națională, situația românilor fără acces la electricitate s-ar rezolva rapid.

Am plecat și noi cu Free Miorița prin țară, pentru a vedea cum trăiesc românii fără acces la electricitate și cum s-a schimbat viața lor după ce au fost ajutați de Free Miorița. Din păcate, lipsa accesului la electricitate e doar o parte a poveștii triste a acestor oameni, doar o piesă dintr-un tablou în care neimplicarea autorităților se reflectă și în lipsa accesului la alte servicii de bază, precum infrastructura de transport.

„Mergeți la Dobraia? Vai de capul meu!”

Comuna Cornereva din județul Caraș-Severin are o suprafață mai mare decât a Bucureștiului. Cu 40 de cătune răsfirate prin munții Cernei, puțin peste 3.000 de oameni trăiesc aici, conform datelor de la ultimul recensământ. Comparativ, în Capitală, trăiesc aproape 2 milioane de persoane. Ne îndreptăm spre satul Dobraia, aflat la o altitudine de 850 de metri. Profesorul de sport Ion Vulpeș ne ajută să ajungem acolo. Ne întâlnim cu el la școala din Bogîltin, alt sat din Cornereva. „Mergeți la Dobraia? Vai de capul meu!”, ne spune un bătrân care ne urmărea curios de pe o bancă așezată la umbră.

În mașina de teren a profesorului, urcăm pe un drum dificil, lung de vreo 16 kilometri, prin pădure și pe creste, spre școala din Dobraia. Cu cât urcăm mai mult, cu atât peisajele îți taie mai mult respirația. Munții Cernei au o frumusețe răpitoare. Cocoțată pe o pantă de munte, găsim școala pe care o căutam.

Ultima școală din România fără curent electric

La umbra unui copac, un câine ciobănesc ne urmărește atent cu privirea. Intrăm în școala veche, din chirpici, vopsită în verde, apoi în singura clasă unde se mai țin lecții. Pe ușă ni se urează „Bun venit!”. Prin anii ‘70, când a fost construită, școala era plină: peste 50 de elevi învățau aici, după spusele celor bătrâni. Acum au mai rămas doar doi: Ionela, în clasa a III-a, și Andrei, în a IV-a. Marilena Drăghicescu, învățătoarea, ne întâmpină cu un zâmbet larg și ne servește cu cafea, ca la ea acasă. De altfel, de cinci ani școala este casa ei la propriu, în fața crestelor superbe ale vârfului Arjana (1511 m).

În primul an când a profesat la această școală, a stat pe un întuneric total. Din cauza izolării, școala nu poate fi racordată la rețea. De altfel, ca toate casele din aceste cătune răsfirate în munți.

„Stăteam pe o beznă totală. Aveam o lampă cu gaz, dar nu o prea foloseam, fiindcă scoate mult fum și un miros îngrozitor. Stăteam fără internet, fără telefon, nu puteam lua legătura cu nimeni. Eram izolați de-a dreptul.”

Apoi au venit voluntarii de la ONG-ul Free Miorița, care din 2013 cu asta se ocupă: instalează panouri fotovoltaice la gospodăriile sau clădirile publice fără acces la electricitate. Free Miorița a reușit să aducă lumină în ultimele patru școli neiluminate din România: din Cruhla (Obcinele Bucovinei – jud. Suceava), Poienile de sub Munte (jud. Maramureș), Ineleț și Dobraia (Munții Cernei, jud. Caraș-Severin). Ministerul Educației ne-a transmis, răspunzându-ne unei solicitări, că în baza lor de date nu figurează unități de învățământ fără electricitate.

La Dobraia, voluntarii au ajuns în primăvara lui 2015. Atunci au montat pe acoperișul școlii patru panouri mici, care însă nu produceau suficient decât pentru puțină lumină, seara. În 2016, s-au întors și au înlocuit instalația cu opt panouri mai mari, de câte 300 W, care acum produc suficientă energie electrică pentru frigider, opt becuri, imprimantă și calculatoarele cu softuri educaționale ale copiilor, oferite toate de Free Miorița. „Întâmplător au venit pe munți la noi. Probabil auziseră de școala asta”, spune Marilena, învățătoarea.

Școala din Dobraia, cu panourile fotovoltaice instalate de Free Miorița, mai 2019 © Bogdan Dincă / Documentaria.

Copii necăjiți

Vă invităm să citiți articolul integral AICI.

MN: Alte articole despre Faptele de Lumină ale lui Iulian și Traian de la Free Miorița, am publicat AICI.


Mangalia News, Vineri, 2 august 2019.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply