Câți dintre voi știți cum îi cheamă pe senatorul și pe deputatul care vă reprezintă în Parlament, din zona în care locuiți?

0
686

Știu, politica și politicienii americanii sunt altfel decât cei mioritici, dar mi-aș dori ca într-o bună zi, măcar unele lucruri să le putem copia de la aceștia. Un asemenea exemplu, e Scrisoarea de prezentare/introducere, pe care reprezentantul în Congresul Federal de la Washington DC, o face unui cetățean care s-a mutat în districtul lui.

Congresmanul se prezintă, îți spune în ce chestiuni te poate ajuta, unde are cabinetele în teritoriu, unde să-l poți contacta și unde să îți spui opinia cu privire la chestiunile care te interesează. 

Cetățeanul român trebuie să știe că senatorii și deputații din Parlamentul României sunt acolo în slujba cetățeanului și nu invers, iar când uită acest lucru, trebuie să le reamintiți. 

Prin lege, și politicianul român are îndatorirea de a merge în zona pe care o reprezintă, pentru a avea întâlniri cu cetățenii, pentru a le prezenta activitatea sa (sau lipsa ei) cât și să le asculte problemele. Dacă nu o fac, aveți dreptul să le-o cereți! Depinde doar de noi, de fiecare. 

Câți dintre voi știți cum îi cheamă pe senatorul și deputatul care vă reprezintă în Parlament, din zona în care locuiți?! 

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Valabil și pentru românii din America, atât cu privire la politicenii români de diaspora, cât și cei americani care ne reprezintă în Washington DC.

The United States House of Representatives.

Marian Petruta, Chicago, iulie 2019.


Mangalia News, 04.08.2019. 



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply