Adrian Trica: La Nord, prin noi înșine – Tragedia de la Săpoca, sau cum au fost jertfiți 13 martiri pe altarul indiferenței
Lucrez în sănătatea mintală și văd zilnic oameni care se luptă cu problemele psihice. Acum vreo două săptămâni, doamna doctor Diana Cîrjaliu, șefa secției de psihiatrie de la Palazu, își depunea demisia, în acest fel dorind să protesteze pentru condițiile oferite pacienților de secția din subordinea sa. Cumva, noi toți anticipam acest dezastru.
Dacă sistemul național de sănătate, este așa cum este, imaginați-vă că Psihiatria este specialitatea medicală aflată cvasi-permanent la coada listei pentru investiții sau renovări! Nu este deloc de mirare deznodământul de la Săpoca! Se putea întâmpla oriunde în țară, pentru că peste tot vorbim de aceleași condiții: saloane vechi și nerenovate, stabilimente uzate moral, corp medical insuficient, tratamente decontate de Casă doar pentru anumite afecțiuni.
Ca să înțelegeți foarte bine cum stau lucrurile, boala, suferința psihică nu este deloc în atenția Casei Naționale de asigurări de sănătate sau, dacă o face, decontarea este una rușionoasă, de doar câțiva lei pentru o ședință de psihoterapie, spre exemplu! În România, practic, nu există niciun program național de prevenție și tratament pentru alcoolism, spre exemplu. Nu mai vorbim de celelalte afecțiuni psihice! Efectiv, dacă un dependent de substanțe halucinogene dorește să se trateze ca la carte, o va face pe banii lui! Și da, statisticile arată că suntem fruntași în Europa, la mai toate capitolele de interes pentru zona psihică! Asta pe de-o parte. Pe de altă parte, vorbim și de un nivel de educație și prevenție egal cu zero.
Săptămânal, dacă nu de mai multe ori pe săptămână, îmi vin clienți la cabinet cu diferite patologii. Spre exemplu, vin părinți cu copii cu simptomatologii legate de suferințele de spectru autist și, când îi întreb de ce nu au venit cu ei mai devreme, pentru o evaluare precoce, invariabil îmi spun ”am crezut că așa este el/ea, mai tăcută/mai retrasă”…
Dacă veți merge pe la țară, fiecare comunitate rurală își are ”nebunul” său. Câți dintre aceștia ajung să fie evaluați și diagnosticați? Unii mor de bătrânețe, fără să fi avut șansa la un tratament de specialitate… Însă, ce mi se pare aproape o cruzime, este să lipsești toți acești oameni de condiții de tratament, cu bună știință, sau din indiferență sau neprofesionalism! Din aceste motive, vor mai fi astfel de cazuri! Cu siguranță au mai fost dar, nu a ajuns presa la ele, și au fost minimalizate.
Îmi răsună în urechi declarația directorului de la Săpoca, cum că totul s-a întâmplat într-un singur minut. Adică amărâtul ăla, a ucis 4 colegi de salon, a băgat alții doi în comă, iar pe alți 7 i-a pus la pământ… Mie îmi pare cusută cu ață albă! Norocul, ca să-i spun astfel, a fost cu acel echipaj de poliție care însoțea un alt bolnav, altfel vorbam de un masacru! Apoi, mă refer la profesionalismul acelor oameni, care au evaluat acel bărbat. Oare, chiar dacă n-a avut un istoric de violență, nu ar fi fost mai judicios să fie ținut sub observație mai atent? Pentru că violența poate izbucni oricând, în astfel de patologii…
Să spunem ce? Ceea ce toți oamenii care lucrăm în sănătate mintală spunem de foarte mult timp? A interesat vreodată pe cineva, cu adevărat? Cu tristețe și dezgust, vă spun că nu! Ce pot să vă spun, având la îndemână datele din prezent, este că un episod Săpoca, se poate repeta oricând. Tic-tac, tic-tac…
Mangalia News, 20.08.2019.
