Când încep lucrările la noile rute spre sudul litoralului?

0
2054

Când încep lucrările la noile rute spre sudul litoralului?

Lucrările la noile rute ocolitoare ce conduc spre sudul litoralului ar putea să înceapă anul acesta. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului județean Constanța, după ședința de consiliu.

Țuțuianu a anunțat, încă de anul trecut, intenția de a reabilita două rute alternative pentru sudul litoralului, pentru a se evita formarea ambuteiajelor pe DN39 între localitățile Agigea, Eforie Nord, Eforie Sud și Tuzla. Acesta a căutat și identificat două rute viabile pentru acest tronson de drum. Mai exact, vorbim de construirea unui tronson de 13 km pe DJ 393, între localitățile Techirghiol și Moșneni, iar cel de al doilea tronson, care ar urma să aibă 54 de kilometri, dintre care 11 km, între localitățile Amzacea și Pecineaga, va trebui refăcut. Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, speră ca, până la sfârșitul anului, lucrările la una din rute, cel puțin, să înceapă.

”La ora actuală, suntem în faza de cadastrare și proiectare. Depinde cei de la cadastru când va fi gata documentația. Avem utilaje, dispoziția, dar trebuie să finalizăm actele juridice. Anul acesta, sper să înceapă lucrările, dacă cei de la Cadastru ne dau toate hârtiile”, a declarat Horia Țuțuianu.

Prima variantă de ocolire pentru DN39 este: Autostrada Soarelui A2 – DN39 – Agigea – DN38 – Techirghiol – DJ393 Moșneni – DC5 – 23 August – DN39, tronson de aproximativ 25 de km, cu aproximativ 2 km mai lung față de drumul vechi.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Cea de-a doua variantă ocolitoare este: Autostrada Soarelui A2 – Medgidia – DJ381 – Ciocârlia de Sus – DJ308 – Lanurile – Mereni – DJ391 – Topraisar – DN38 – Amzacea – DJ392 – Pecineaga – DJ394 – Dulcești – 23 August, acestă variantă având o distanță aproximativă de 54 de km, fiind aproximativ egală cu ruta de pe DN39 spre sudul litoralului.

M.P., replicaonline.ro, 12.08.2019.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply