Daniel Nicolae, Medalia de Argint la Olimpiada Internațională de Astrofizică din Ungaria! – ”Cunoscându-l pe Dani, ca profesor și fost diriginte, aplaud acest succes, cu admirație și respect!”

0
1835

Daniel Nicolae, fost elev al Școlii Gimnaziale Nr.2 ”Sf. Andrei din Mangalia” – Medalia de Argint la Olimpiada Internațională de Astrofizică din Ungaria! 

Angela Elena Soare: ”În anii lui de școală primară, Dani râdea cel mai tare din clasă. Prindea primul poanta, iar râsul lui devenea molipsitor. Mai târziu, la gimnaziu, a devenit, aproape peste noapte, foarte preocupat și serios. Să-i prinzi zâmbetul într-o fotografie, era o performanță! Îi plăceau concursurile de cunoștințe generale, olimpiadele de științe și unele dintre proiectele extracurriculare. La științele umaniste învăța repede, pentru că dorea să scape repede de ele. Cu greu s-a lăsat convins să participe la olimpiada județeană de franceză, în clasa a 8-a, de unde s-a întors cu un premiu, dar preocuparea de bază a rămas Fizica.

Visul lui a început în clasa a 6-a, alături de doamna prof. dr. Eleonora Burnete. Pe tăcute, ca o mare înainte de furtună, Dani a ajuns la Olimpiada județeană de fizică, s-a calificat la națională și apoi am auzit, în cancelarie, că a primit medalia de bronz națională. Era elev în clasa a 7-a. Ne-am adunat, profesori și copii, pentru a-l primi cu aplauze, la întoarcerea acasă. Era eroul școlii noastre!

Mama, prof. Alina Nicolae și copilul, Dani, extrem de emoționați, s-au simțit mai degrabă rușinați de atâta atenție, pentru că modestia însoțește mereu omul de valoare. De trei ani, Dani este departe de noi. Elev al Liceului „Ovidius” din Constanța, el duce mai departe promisiunea pe care a făcut-o la primirea Cheii Școlii, în calitate de șef de promoție, la finalul clasei a opta: „Voi continua să învăț și să încerc să fiu printre cei mai buni!”

Ecouri ale muncii sale au venit în toți anii de liceu. Dar astăzi, toți foștii profesori și colegi ne bucurăm, alături de Dani, pentru o performanță unică în orașul nostru: Medalia de Argint, la Olimpiada Internațională de Astrofizică, încheiată zilele trecute în orașul Balaton din Ungaria!

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Echipa României a fost reprezentată cu succes de fostul elev al școlii noastre. M-ar bucura enorm ca această performanță să fie recunoscută oficial în orașul nostru. Pentru că nu este deloc ușor să ajungi „printre cei mai buni”.

Felicitări, Daniel Nicolae, felicitări, Alina Nicolae, felicitări, Romică Nicolae! Fiind martorul involuntar al efortului făcut de familie pentru trimiterea lui Dani la această Olimpiadă și cunoscându-l pe Dani, ca profesor și fost diriginte, aplaud acest succes, cu admirație și respect!” 

Autor: Prof. Angela Elena Soare.


Angela Elena Soare: FelicităriAlina Nicolae, pentru succesul lui Dani! Ani întregi de efort s-au adunat în această medalie! Nopțile tale nedormite, lacrimile tale, iubirea ta… Toate strălucesc azi pe fruntea feciorașului tău! Vă doresc putere să continuați, și lui, și întregii familii. Astfel de performanțe nu se nasc peste noapte, nu sunt întâmplări ”întâmplătoare” ale vieții. Pentru că Dumnezeu mi-a dat șansa de a fi martorul acestei strădanii, pentru că Dani a înflorit și în curtea școlii noastre, alături de doamnna prof. dr. Eleonora Burnete, îți trimit aplauzele tuturor colegilor tăi, respectul nostru și admirația pentru un asemenea succes.


UPDATE, MN: Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizica, Balaton, Ungaria – Festivitatea de premiere. Întreaga echipă a României a obținut medalii, după cum urmează:

David Turtureanu – Aur,
Robert Pascalau – Aur,
Paul Rebenciuc – Argint,
Theodor Iosif – Argint,
Daniel Nicolae – Argint,
Cristian Ardelean – Argint,
Daria Harabor – Bronz,
Flavia Pascal – Bronz,
Vlad Rosca – Bronz,
Mihai Vasile – Bronz.


Mangalia News, 10.08.2019.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply