Ruxandra Georgescu — Cei de 30 și ceva de ani – generația cochiliilor goale

1
585
Booking.com

Niș­te cochi­lii goa­le. Asta sun­tem. Asta am ajuns, noi, ăștia tine­rii de 30 și ceva de ani. Mai bătrâni și mai epu­i­zați fizic și psi­hic decât părin­ții și buni­cii noș­tri. Dis­pe­rați și plini de frici, de îndo­ieli, dar goi de spe­ran­țe și de sen­ti­men­te. Ple­căm, rând pe rând, din ora­șe­le în care ne-am năs­cut, din țara în care am cres­cut și pe care, în defi­ni­tiv, o iubim cu toții așa cum este. Încer­căm să ne rupem de rea­li­ta­tea de aici în ori­ce mod cu putin­ță, evi­tăm res­pon­sa­bi­li­ta­tea și impli­ca­rea emo­țio­na­lă de ori­ce fel, nu mai dăruim, nu mai res­pec­tăm, nu mai sun­tem capa­bili să recu­noaș­tem ade­vă­ra­te­le valori ale vie­ții, nu mai avem răb­da­re să îi des­co­pe­rim cu ade­vă­rat pe oame­nii de lân­gă noi. Cre­dem că știm des­tul unii des­pre alții doar ana­li­zân­du-ne pro­fi­le­le de Face­bo­ok, aceas­tă rea­li­ta­te com­plet dis­to­r­sio­na­tă, acest instru­ment per­fect de mani­pu­la­re. Cădem atât de ușor în pro­pria cap­ca­nă, în așa zisa rea­li­ta­te pe care o con­struim pe nisi­pu­ri­le miș­că­toa­re ale inter­ne­tu­lui…

Dra­me­le per­so­na­le ale tine­ri­lor de 30 și ceva de ani din Româ­nia repre­zin­tă un subiect mult dis­cu­tat, chiar dacă puțini vor recu­noaș­te că exis­tă. Sunt con­vin­să că nu exa­ge­rez cu abso­lut nimic. Și nu, nu o spun ca să mă plâng, ci e o con­sta­ta­re ama­ră a ceea ce tră­iesc atât eu, cât și mult prea mulți tineri de vâr­sta mea. Știu, nu m‑au desem­nat ei să vor­besc în nume­le lor, dar foar­te mulți o gân­dim și am obser­vat ce se întâm­plă. În afa­ră de fap­tul că o tră­iesc pe pie­lea mea, aud tot mai des povești care mă lasă mută de uimi­re. Tot mai mulți tineri de vâr­sta mea aleg să ple­ce, să lase în urmă fami­lii la înce­put de drum, oame­nii iubiți, casa părin­teas­că, pen­tru a încer­ca să „își refa­că via­ța”, până nu e prea târ­ziu. Și aici mă refer la tine­rii din fami­lii nor­ma­le, nu la cei de bani gata, care au de unde să pri­meas­că spri­jin.

 

Părin­ții noș­tri, cei mai mulți din­tre ei, asis­tă îndu­re­rați și nepu­tin­cioși la ce se petre­ce cu noi. E groaz­nic să nu poți avea posi­bi­li­ta­tea, la 30 și ceva de ani, să te între­ții sin­gur. Să locu­iești în ace­eași casă cu părin­ții, să nu ai inti­mi­ta­te, să nu ai un cuvânt de spus în anu­mi­te situ­a­ții pen­tru că, efec­tiv, nu ai unde să te duci. E groaz­nic să ajungi să suferi de obo­sea­lă cro­ni­că, fiind scla­vul unei cor­po­ra­ții sau al unei insti­tu­ții care te plă­teș­te mult sub valoa­rea rea­lă a mun­cii pe care o depui, să fii un soi de robot în car­ne și oase, pro­gra­mat pe ore, lip­sit de ini­ția­ti­vă, de curaj, de jude­ca­tă pro­prie. Să nu cum­va să ieși din mul­ți­me. Să nu cum­va să te expri­mi, să arăți că ai vul­ne­ra­bi­li­tăți sau sen­ti­men­te. Ah, să nu uit: dacă pleci, să nu cum­va să ai cura­jul de a pro­pu­ne cui­va să vină cu tine. Bătă­li­i­le tre­bu­ie să ni le ducem sin­guri, împo­tri­va tutu­ror, nu‑i așa?

foto: Ruxan­dra Geor­ges­cu.

Gene­ra­ția noas­tră este o gene­ra­ție ținu­tă la res­pect în mod inten­țio­nat, prin înfo­me­ta­re, și la pro­priu și la figu­rat. Ne înfo­me­tăm tru­pu­ri­le și sufle­te­le deo­po­tri­vă, cu o resem­na­re greu de înțe­les pen­tru tine­re­țea din noi. Oare chiar nu mai avem resur­se? Sun­tem atât de înfrânți de sis­tem?? Cine are drep­tul să ne impu­nă cum să ne tră­im vie­ți­le?


Man­ga­lia News, Joi, 25.07.2019. Pre­lu­a­re de pe Catchy.ro, cu acor­dul autoa­rei. Mul­țu­mim, Ruxan­dra Geor­ges­cu.


piese-auto-mangalia.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele