Ioan Aurel Pop: Ștefan cel Mare și Sfânt a fost REGELE DACIEI. DOCUMENTUL secret cu cifru în care Sfântul Român este denumit RE DE DACIA, la 1489

0
315
Booking.com

(…) Am luat sabia în mână şi, cu aju­to­rul Dom­nu­lui Dum­ne­ze­u­lui nos­tru Ato­tpu­ter­nic, am mers împo­tri­va duş­ma­ni­lor cre­ş­ti­nă­tă­ţii, i-am biru­it şi i-am căl­cat în picioa­re, şi pe toţi i-am tre­cut sub ascu­ţi­şul sabiei noas­tre; pen­tru care lucru, lău­dat să fie Dom­nul Dum­ne­ze­ul nos­tru. (…)” – Scri­soa­rea lui Şte­fan cel Mare către Prin­ci­pii cre­ş­tini.

La 27 febru­a­rie 1489, Şte­fan cel Mare era Rege­le Daci­ei.

La ceas ani­ver­sar, 2 iulie, ziua de prăz­nu­i­re a gran­di­o­su­lui și sme­ri­tu­lui Sfânt Român de la Put­na, care a câști­gat 34 de băta­lii din 36 și a cti­to­rit 32 de mănăs­tiri și bise­rici, înzes­trând și Sfân­tul Mun­te Athos, redăm trei mate­ri­a­le pre­zen­ta­te de tână­rul cer­ce­tă­tor Ale­xan­dru Simion și isto­ri­cul Ioan Aurel Pop, pre­șe­din­te­le Aca­de­mi­ei Româ­ne, cu pri­vi­re la o des­co­pe­ri­re pasio­nan­tă: mare­le lup­tă­tor al creș­ti­nă­tă­ții și româ­ni­tă­ții, Ște­fan cel Mare și Sfânt, era denu­mit într-un docu­ment cu cifru, găsit în arhi­ve­le mila­ne­ze, RE DE DACIA. Și alte date cel puțin la fel de inte­re­san­te. Să înce­pem:

RE DE DACIA

În can­ce­la­ria Repu­bli­cii Sfân­tu­lui Mar­cu, Dacia a făcut par­te – în mod ofi­ci­al în acte – ală­tu­ri de Rega­te­le Unga­ri­ei, Polo­ni­ei şi – ulte­ri­or – al Croa­ţi­ei din­tr-o sin­gu­ră uni­ta­te regio­na­lă, situ­a­tă spre mar­gi­nea răsă­ri­tea­nă a Cre­ş­ti­nă­tă­ţii, de la înce­pu­tul pri­mă­ve­rii anu­lui 1496 şi până după bătă­lia de la Mohács (29 august 1526), supra­vie­țu­ind sigur până în iar­na anu­lui 1527–1528. Prin Dacia, teri­to­ri­i­le locu­i­te de români au pri­mit în mod gene­ric o for­mă de enti­ta­te sta­ta­lă uni­ta­ră, spe­ci­fi­că epo­cii Renaș­te­rii, enti­ta­te dem­nă de o posi­bi­lă recon­sti­tu­i­re con­cre­tă în vii­tor.

For­mu­la era con­ști­en­ti­za­tă de către lide­rii poli­tici nota­bili de la sfârşi­tul Evu­lui Mediu (şi nu doar de către căr­tu­ra­rii uma­niști), toc­mai când se pro­du­ceau fina­lul Reconqu­is­tei ibe­ri­ce și des­co­pe­ri­rea Ame­ri­cii (1492), ca și accep­ta­rea euro­pea­nă a stă­pâ­ni­rii tur­ce pe Bos­for (însu­şi Leo­nar­do da Vinci gră­bin­du-se să-i pro­pu­nă sul­ta­nu­lui Baia­zid al II-lea, la 1502, un pod pes­te strâm­tori). Unghiul de sud-vest al Euro­pei se deba­ra­sa de islam, cel de sud-est accep­ta isla­mul, în cli­pa în care vechiul con­ti­nent își revăr­sa prea­pli­nul, inau­gu­rând expansiu­nea euro­pea­nă pes­te mări. Era, ante lit­te­ram, o încer­ca­re spec­ta­cu­loa­să de tre­ce­re „de la mica la marea Euro­pă”, neva­li­da­tă deo­cam­da­tă spre est, dar reu­și­tă spre vest, spre Lumea Nouă. Dacia se adă­u­ga acum noii arhi­tec­turi euro­pe­ne, pe fon­dul vechii Repu­blici Creș­ti­ne, dar cu pri­vi­rea ațin­ti­tă spre vii­tor.

Ide­ea poli­ti­că a Daci­ei a pre­ce­dat, însă, cu cel puţin şap­te ani apa­ri­ţia nume­lui res­pec­tiv în regis­tre­le Sere­nis­si­mei. Ast­fel, Dacia a luat, după cum era firesc pen­tru ace­le vre­muri, chip monar­hic, încă de la înce­pu­tul anu­lui 1489, prin Re de Dacia („rege­le Daci­ei”). Aces­ta a fost aşe­zat de „ser­vi­ci­ul secret” al (pro­ba­bil) celui mai bogat stat ita­li­an de la acea vre­me (Duca­tul Mila­nu­lui) după regii Unga­ri­ei (Matia Cor­vin) şi Polo­ni­ei (Cazi­mir al IV-lea) şi îna­in­tea rege­lui Boe­mi­ei (Vla­di­slav al II-lea, fiul lui Cazi­mir şi mai apoi şi rege al Unga­ri­ei) şi a duce­lui Ioan Cor­vin (fiul lui Matia). Pe aces­ta din urmă, Matia și-l dorea urmaş măcar pes­te Bos­nia şi Croa­ţia, ceea ce s-a împli­nit în cazul Croa­ţi­ei, Ioan deve­nind şi nobil şi cetă­ţean al Repu­bli­cii în anul apa­ri­ţi­ei vene­ție­ne a Daci­ei, adi­că la 1496.

Titlul de „rege al Daci­ei” a fost agre­at la acea vre­me inclu­siv de către Matia Cor­vin (după cum o ara­tă cifrul folo­sit de Mila­no în cores­pon­denţa cu monar­hul de la Buda şi Vie­na), cel care stă­pâ­nea pes­te cea mai mare par­te a vechii Dacii roma­ne, tot el dăru­in­du-i lui Şte­fan al Mol­do­vei o „pia­tră” de la Ulpia Tra­ia­na Sar­mi­ze­ge­tu­sa, pia­tră pe care prin­ci­pe­le român, proas­păt pose­sor de dome­nii în Transil­va­nia, a încas­trat-o în zidu­ri­le cetă­ţii sale de sca­un de la Sucea­va.

Coroa­na rega­lă” a Daci­ei a fost gira­tă şi de Roma, cea care în iar­na anu­lui 1488–1489 res­ta­bi­li­se rela­ţi­i­le din­tre Matia şi Şte­fan, în vede­rea con­gre­su­lui anti­o­to­man plă­nu­it pen­tru acel an (şi amâ­nat pen­tru 1490). De alt­min­teri, „dacii” făceau par­te din efec­ti­ve­le cru­ci­a­te răsă­ri­te­ne, lis­ta­te la con­gre­sul de la Roma (mar­tie-iulie 1490), chiar şi după dis­pa­ri­ţia lui Matia (apri­lie 1490).

Dacia – năs­cu­tă împre­u­nă cu coroa­na rega­lă a Rusi­ei pro­mi­să de Ino­cenţiu al VIII-lea lui Ivan al III-lea al Mosco­vei, cus­crul lui Şte­fan şi ali­a­tul lui Matia de la înce­pu­tul ani­lor 1480 – a fost tem­po­rar sus­pen­da­tă câtă vre­me Şte­fan a fost în con­flict atât cu Maxi­mi­li­an I de Hab­s­bu­rg (până pe la 1494), cât și cu Ioan Cor­vin (până la mij­lo­cul anu­lui 1496). Con­flic­tul cu Maxi­mi­li­an s-a dato­rat fap­tu­lui că dom­nul Mol­do­vei nu a accep­tat să-l susţi­nă până la capăt pe aces­ta în lup­ta sa pen­tru tro­nul Unga­ri­ei, iar con­flic­tul cu Ioan Cor­vin s-a declan­șat pen­tru că Şte­fan, deve­nit cel mai bogat om din Transil­va­nia (inclu­siv prin taxe­le de la care era scu­tit), nu l-a aju­tat pe fiul lui Matia împo­tri­va lui Vla­di­slav al II-lea, noul rege al Unga­ri­ei.

În acest răs­timp, Şte­fan, al cărui cus­cru – de la 1489 – era şi Bar­to­lo­meu Drá­gffy, urma­şul Dră­goşeş­ti­lor şi voie­vod al Transil­va­niei din 1493, a pur­tat titlul – alt­min­teri ine­xis­tent – de con­te al Transil­va­niei, pen­tru can­ce­la­ri­i­le repu­bli­cii veneţie­ne, ale Duca­tu­lui Bava­ri­ei şi ale Casei de Hab­s­bu­rg. Titlul era însă firesc pen­tru Şte­fan, cel dato­ri­tă căru­ia, la sfârşi­tul lui 1488, Matia recon­vo­ca­se „par­la­men­tul Transil­va­niei” pen­tru pri­ma dată după răscoa­la din vara lui 1467 şi bătă­lia de la Baia care i-a urmat în iar­na ace­lu­iași an.

Con­ti­nu­a­rea, AICI.


piese-auto-mangalia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele