De ce fac românii abuz de diminutive — Radu Paraschivescu

0
491
Booking.com

Lim­ba româ­nă, vor­bi­tă de un popor cu tem­pe­ra­ment lati­no-bal­ca­nic, este cal­dă şi pri­mi­toa­re. Găsim în ea mul­te cuvin­te care sunt dimi­nu­ti­ve prin defi­ni­ţie: lin­gu­ri­ţă, fur­culi­ţă, gră­di­ni­ţă (de copii), flori­ce­le (pop­corn), peni­ţă, noti­ţe (de curs), mărţi­şor, lănţi­şor cu cru­ci­uli­ţă (la gât), pătră­ţe­le (pe caie­te de arit­me­ti­că), muzi­cu­ţă (instru­ment), vapo­raş (la Herăs­trău), min­ciu­ne­le (pră­ji­tu­ră), stru­gu­rel (pen­tru buze), firi­cel (de floa­re-albas­tră), dov­le­cel, cui­şoa­re, scorţi­şoa­ră (con­di­men­te), lăcră­mi­oa­re (din gră­di­nă), ste­gu­leţe (de întâm­pi­na­re), plă­cu­ţă (de înma­tri­cu­la­re), alu­ni­ţă (pe obraz), for­fe­cu­ţă (de unghii), foiţă (de ţiga­ră), liniu­ţă (de des­pă­rţi­re în sila­be), mâţi­şori (de sal­cie), lumâ­nă­re­le (pen­tru tor­tă), şer­veţe­le (de masă), clo­poţel (sună recrea­ţia!), codi­ţe (împle­ti­te din par), volă­na­şe (cro­i­to­rie), ume­ra­şe (în şifo­ni­er), dulă­pi­or (la bucă­tă­rie), car­to­naş (gal­ben la foo­tbal), plu­gu­şo­rul (de Anul Nou), periu­ţă (de dinţi), pufu­leţi (de porumb) şi mul­te alte­le. Chiar şi nume pro­prii sunt dimi­nu­ti­ve: Mari­oa­ra, Viori­ca, Mugu­rel, Lumi­ni­ţa, Ionel (Teo­do­rea­nu), Bră­duţ (Cova­liu).

Alte dimi­nu­ti­ve au sco­pul de a accen­tua fie vâr­sta mică: băieţel, feti­ţă, nepoţel, nepoţi­că, fie dimen­siu­nea redu­să: bucă­ţi­că (de zahăr), găleţi­că / lopă­ţi­că (de pla­jă), băr­cu­ţă (de hâr­tie), tre­nu­leţ (elec­tric, jucă­rie), umbre­lu­ţă (de soa­re), covo­raş (la intra­re), căruţ /cărucior, per­ni­ţă / pui­şor (de per­nă), cămă­şu­ţă, pălă­ri­oa­ră, boneţi­că, rochi­ţă, căr­ti­ci­că (de rugă­ciuni), fil­mu­leţ, poe­zi­oa­ră, cân­te­cel, ico­ni­ţă (pe nop­ti­e­ră), car­neţel, ser­tă­raş, măsu­ţă / scă­u­nel / oli­ţă / pătuţ (pen­tru copil), pun­gu­ţa (cu doi bani), ursu­leţ (de pluş), iepu­raş (de Paş­te), coro­ni­ţă (de flori), pie­tri­ce­le (la malul apei), păsă­re­le (cân­tă­toa­re), pro­so­pel (de mâini), flu­tu­raş (nu mai ai ari­pi­oa­re!), gău­re­le (pen­tru curea­ua de ceas), căpri­oa­ră (de mun­te), becu­leţe (de Cră­ciun) şi câte alte­le!

La bucă­tă­rie, dimi­nu­ti­ve­le sunt omni­pre­zen­te: ceş­cu­ţă (de cafea), păhă­rel (de ţui­că), borcă­nel (de dul­cea­ţă), şer­veţe­le (de masă), coşu­leţ (de pâi­ne), cră­ti­cioa­ră, feli­oa­ră (de lămâie), cubu­leţe (de ghea­ţă), oscioa­re (de peş­te), car­tofi fide­lu­ţă, pacheţel (de zahăr vani­lat), pli­cu­leţ (de ceai), etc. Însu­şi cuvân­tul albuş e un dimi­nu­tiv…

 

Mai exis­tă şi for­mu­le de poli­teţe: coni­ţă, sărut mânu­şi­ţe­le, sau une­le folo­si­te de scri­i­tori pen­tru vizu­a­li­za­rea per­so­na­je­lor: mus­tă­cioa­ră, dan­te­lu­ţe etc. Sunt uti­li­za­te frec­vent şi dimi­nu­ti­ve­le refe­ri­toa­re la copii: ochi­şori, dinţi­şori, obră­jori, cio­ră­pei, pan­to­fi­ori.

Cior­bi­ţa de văcu­ţă, tocă­ni­ţa de pur­cel, săr­mă­lu­ţe­le cu mămă­li­gu­ţă, sau chifte­lu­ţe­le sunt îmbie­toa­re şi cal­de. O bucă­ţi­că de pui cu faso­li­că nu e ceva de refu­zat!

Ospi­ta­li­ta­tea şi alin­tul sunt pre­zen­te, când eşti invi­tat la o câr­ci­u­mi­oa­ră, pen­tru niş­te miti­tei sau câr­nă­ciori, cu pâi­ni­că ală­tu­ri şi, even­tu­al, cas­tra­ve­ciori mura­ţi, la care o beri­că rece chiar se impu­ne! Iar când, la o frip­tu­ri­că în sân­ge, ţi se ofe­ră un vini­şor de cali­ta­te şi, la desert, o cafe­lu­ţă tur­ceas­că, iar pe o far­fu­ri­oa­ră, cor­nu­leţe cu gem, te simţi chiar răsfă­ţat! (sur­sa: Adri­a­na Popes­cu, Fb).


piese-auto-mangalia.ro
Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele