Alexandra Nechita: “Prin artă, manifest o voce puternică, care poate face o diferență în lume”

1
667

Ale­xan­dra Nechi­ta, artis­ta cu cele mai valo­roa­se lucrări care s‑au vân­dut cu cca 400.000 dolari, la doar 11 ani, s‑a năs­cut în Româ­nia, dar în scurt timp, părin­ții s‑au mutat în Los Ange­les. (Wiki­pe­dia: Ale­xan­dra Nechi­ta s‑a năs­cut la Vaslui, în data de 27 august 1985, la trei luni după ce tatăl său, Niki Nechi­ta, s‑a refu­gi­at din Româ­nia comu­nis­tă, în Sta­te­le Uni­te ale Ame­ri­cii). Viori­ca Nechi­ta, și mica Ale­xan­dra au reu­șit să se ală­tu­re soțu­lui, res­pec­tiv tată­lui, abia după doi ani. Părin­ții Ale­xan­drei fuse­se­ră per­se­cu­tați sub regi­mul comu­nist din Româ­nia.

Oame­nii de artă îi zic “Micu­ța Pica­s­so”, pen­tru că acest stil îi repre­zin­tă cel mai bine sta­rea de suflet. Ope­re­le ei au ajuns în colec­ți­i­le pri­va­te ale cele­bri­tă­ți­lor Oprah Win­frey, David Let­ter­man și Cal­vin Kle­in. 

De la o vâr­stă fra­ge­dă, Ale­xan­dra Nechi­ta a atras aten­ția pre­sei. A apă­rut în nenu­mă­ra­te emi­siuni pre­cum CBS Sun­day Mor­ning, NBC Today, The Oprah Win­frey Show, Show-ul Rose O’Donnell, NBC Nigh­tly News cu Tom Bro­kaw și emi­siu­nea David Let­ter­man.

După ce pro­fe­soa­ra de pic­tu­ră i‑a des­co­pe­rit la nouă ani talen­tul, Ale­xan­dra a fost pre­zen­ta­tă colec­țio­na­ri­lor la nivel glo­bal în anii ’90. Doi ani mai târ­ziu, Ale­xan­dra a fost selec­ta­tă la cea de‑a 39‑a ani­ver­sa­re de la Gram­my Awar­ds și devi­ne cea mai tână­ră artis­tă care sem­nea­ză edi­turi Inter­națio­na­le de Artă. În 2008, Nechi­ta a absol­vit UCLA, cu o diplo­mă în dome­ni­ul arte­lor plas­ti­ce.

Iri­na Van Pat­ten: Cine este Ale­xan­dra Nechi­ta?

Ale­xan­dra Nechi­ta: E o poves­te des­tul de veche, scri­să. Eu sunt năs­cu­tă în Româ­nia, am venit în Ame­ri­ca la un an și jumă­ta­te — doi ani și de atunci locu­iesc în Los Ange­les. Ca ori­că­rui copil, mi-au plă­cut foar­te mult culo­ri­le și ide­ea asta de a dese­na. Nu aveam un con­cept defi­nit ce înseam­nă să pic­tezi. Mâzgă­leam așa ca ori­ce copil. Într-un fel, am avut o obse­sie și o pasiu­ne de la o vâr­stă mică. Ore în șir, dese­nam fără vreo între­ru­pe­re, fără să vreau să mă joc cu păpu­și­le.

Cu toa­te astea, părin­ții mei nu m‑au băgat în sea­mă foar­te seri­os. Gân­deau că e un hob­by, așa de copii. Era un mod de a mă ține ocu­pa­tă și cumin­te, pen­tru că părin­ții mei mun­ceau zi de zi, iar buni­ca s‑a mutat la noi pe când aveam patru ani. M‑au sus­ți­nut din per­spec­ti­va asta, nu că ”Vezi, Doam­ne, ce talent are!”

Alți oameni în vizi­tă au remar­cat că într-ade­văr aici era vor­ba de un copil care era înne­bu­nit doar să dese­ne­ze. Poa­te că are și un pic de talent, poa­te are o înțe­le­ge­re foar­te sofis­ti­ca­tă a culo­ri­lor. Asta s‑a întâm­plat când aveam opt ani, când mă retra­geam foar­te mult la școa­lă. Nu inte­rac­țio­nam prea mult cu copi­ii. La școa­lă, copi­ii aler­gau afa­ră să se joa­ce, iar ea vro­iam să stau înă­un­tru și să dese­nez.

Dacă era o zi când fie­ca­re copil putea să-și alea­gă acti­vi­ta­tea lui pre­fe­ra­tă, eu întot­dea­u­na vro­iam să dese­nez, să colo­rez. Atunci, pro­fe­soa­ra din cla­sa tre­ia a vor­bit cu părin­ții mei. Ei au invitat‑o la noi aca­să, unde, la acea vre­me, aveam deja adu­na­te aproa­pe 100 de pân­ze colo­ra­te.

Au venit cu ide­ea să le expu­nă la libră­ria loca­lă, care sus­ți­nea foar­te mult tine­re­tul și artiș­tii locali. Am avut și niș­te expo­zi­ții, ca să le numim așa, de book shop. Am avut par­te de o serie de eve­ni­men­te noro­coa­se, la un timp potri­vit. Părin­ții mei m‑au sus­ți­nut pen­tru că asta mă inte­re­sa cel mai mult. Mul­tor cunos­cuți le‑a plă­cut mult mun­ca pe care o făceam și sin­ce­ri­ta­tea cu care lucram. Era un tip de fru­mu­se­țe a copi­lă­ri­ei și o for­mă one­stă de expre­sie. Și cu toa­te astea, la 10 ani, am sem­nat pri­mul con­tract de publi­ca­re.

I.V: Copi­lul pic­tor din tine crezi că ar fi avut ace­leași posi­bi­li­tăți în Româ­nia?

A.N: Nu cred că Româ­nia, la acel timp, avea posi­bi­li­tă­ți­le care exis­tau în Sta­te. Posi­bil că acum e o altă gene­ra­ție. Rețe­le­le soci­al media ofe­ră oport­u­ni­tăți com­plet dife­ri­te, pe care tu le poți con­tro­la. Pe vre­muri, pri­o­ri­tă­ți­le soci­a­le, tim­pul și isto­ria Româ­ni­ei erau dife­ri­te și nu cred că aș fi bene­fi­ci­at de ace­eași apre­ci­e­re pe care am avut‑o în Sta­te­le Uni­te, ori că ar fi fost ace­lași entu­zi­asm pen­tru o poves­te de acest gen. Fap­tul că mă aflam în Sta­te a fost un mare avan­taj pen­tru mine.

Con­ti­nu­a­rea inter­vi­u­lui, pe HoraInAmerica.com

Alte arti­co­le publi­ca­te de Man­ga­lia News des­pre Ale­xan­dra Nechi­ta, puteți citi aici.


Man­ga­lia News, Dumi­ni­că, 14.07.2019.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

1 COMENTARIU

Leave a Reply