Premii pentru elevii talentaţi ai Colegiului Economic Mangalia

0
747

În luna martie a acestui an s-a încheiat un acord de parteneriat între Colegiul Economic Mangalia şi Liceul Tehnologic Al. Vlahuţă Şendriceni, judeţul Botoşani, în vederea participării la CONCURSUL NAŢIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ ŞI PICTURĂ ALECU IVAN GHILIA.  Lucrările elevilor din Mangalia au fost trimise organizatorului, Liceul Tehnologic Al. Vlahuţă Şendriceni, la ediţia a IX-a a concursului participând în total 250 de elevi din 27 de judeţe.

În data de 17 mai 2019, au fost anunţate rezultatele, elevii Colegiului Economic Mangalia obţinând o serie de menţiuni atât la secţiunea Desen – Pictură, cât şi la cea de Creaţie literară destinată elevilor de liceu. Printre premianţi s-a numărat şi elevul Burcă Ionuţ – Dragoş, din clasa a XI-a C, care a obţinut Premiul al II-lea la secţiunea desen – pictură (liceu) participând cu două lucrări „Spre casă” şi „Podul”. Elevii au fost îndrumaţi de doamnele profesoare Chiriac Gabriela, Rotaru Elena Ramona şi Cioroiu Daniela Carmen, iar câteva dintre lucrările acestora pot fi vizualizate în continuare.


Mangalia News, 05.06.2019.



piese-auto-mangalia.ro