Ionel Onofraș – Atelierul în care fotografia întâlnește pictura

0
1626

Arta se arată privitorului în multe forme, însă fotografia și pictura sunt atât de asemănătoare și influențate reciproc, atât prin tehnici de lumini și umbre, cât și de imagini complete. Iar cadrele surprinse de artistul fotograf Ionel Onofraș punctează fidel această legătură.

DolceMag: Este adevărat că fotografia vine din pictură?

Ionel Onofraș: Termenul de „fotografie“ vine din limba greacă și în traducere liberă înseamnă „a picta cu lumina“. Ar fi nedrept față de oamenii de știința ai timpului să spunem că fotografia vine din pictură. Pornind de la Aristotel care, în secolul al II-lea î.Hr., a descoperit principiul camerei obscure, observând că dacă într-o cutie se practică o mică gaură, pe peretele opus al acesteia se va observa imaginea răsturnată a obiectului pus în fața sa, și până la Daguerre care a stabilit anul „oficial“ al nașterii fotografiei 1839, fotografia a avut un parcurs spectaculos. În schimb, trebuie să recunoaștem deschis că pictura a jucat un rol determinant în fotografie. Aceasta a preluat o mulțime de reguli din pictură, care se aplică și în prezent în fotografie, reguli de compoziție, ale perspectivei, linii directoare, lumina, umbra, planurile și multe altele, până la încadrarea în anumite stiluri care, la rândul lor, au condus la încadrarea fotografiei în mai multe genuri.

În imaginile expuse de dumneavoastră este evidentă pasiunea pentru ambele. Ați încercat vreodată să și pictați, sau ați studiat și pictura îndeaproape?

Cred că nu există copil care să nu se fi jucat cu creioane colorate acasă, la grădiniță, în parc. Viața este mai frumoasă atunci când încerci să o desenezi în culorile dorite de tine. Indiferent de vârstă, copilăria este marcată de cerul albastru cu soarele cu raze galbene și copaci verzi lângă o casă care are invariabil o cușcă și un câine. Imaginile acestea ne însoțesc către maturitate, când încep să apară în desenele noastre detaliile, frunzele ruginite, fetițele cu codite, părinții care se țin de mână, bunicii cu fața brăzdată de riduri, bunicul cu mustață și bunica cu basma pe cap, prietenii pentru care ți-ai da și haina de pe tine și cu care ai împărți mărul roșu desenat după modelul celui adevărat. Am pictat înainte să fotografiez, am iubit pictura atât de mult, încât lucrul acesta m-a făcut să fiu curios să încep să citesc, să studiez pictorii epocilor demult apuse, fapt care s-a reflectat mai târziu în viața mea de fotograf, creându-mi un stil propriu de care mă bucur, fiind foarte apreciat de mulți iubitori de artă.

Care sunt pictorii care vă inspiră?

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mi-a plăcut dintotdeauna clarobscurul, de la simbolistul Leonardo da Vinci, care a introdus acel extraordinar efect sfumato prin care tonurile fac trecerea de la o culoare la alta, până la suprarealismul zilelor noastre, mi-a plăcut să observ cum renașterea a făcut tranziția între evul mediu și epoca modernă, transformând radical curentul în pictură, arhitectură, sculptură, punând omul în primplanul operei sale. Omul devine elementul principal în artă, i se studiază mult mai atent stările, trăsăturile, expresiile, iar pentru mine, Michelangelo Buonarroti, Vermeer, Caravaggio, Rembrandt, Rafael, sunt nume cu care mi-am însuflețit adolescența.

Cât de complexă este legătura dintre cele două arte și care sunt diferențele pe care le stăpânește mai ușor un fotograf?

Sunt multe de spus. O parte mai puțin optimistă a criticilor vremii spunea că odată cu fotografia, pictura va dispărea. Era o temere nejustificată la acea vreme, legătura complexă dintre cele două arte la va face să coexiste tocmai datorită faptului că au foarte multe lucruri în comun. Diferența majoră, însă, constă în modul de realizare, tehnicile sunt total diferite, de la oil on canvas până la photo on canvas a fost un salt de multe generații. Acum fotografia ne însoțește pretutindeni. Practic, orice vedem este imagine, orice atingem este însoțit de o imagine, viața noastră este marcată de imagini de când ne naștem și până în ultima noastră clipă. În timp ce fotografia invadează aproape orice domeniu al activității umane, pictura rămâne regina de pe simeze a saloanelor de artă.

Vă invităm să citiți continuarea în dolcemag.ro. Alte Albume Foto semnate de Ionel Onofraș, puteți vedea AICI și AICI.


Mangalia News, 28.06.2019.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply