După un drum de 30 de ore, călătorii din Timişoara au fost primiţi de sultanul Mangaliei :D

0
1482

Times New Roman: Bucurie mare, în Gara Centrală din Mangalia, unde sultanul local, înconjurat de ieniceri, spahii, viziri și alți dregători i-a întâmpinat pe călătorii veniți de la Apus, cu „trenul”, tocmai din îndepărtata Timișoara. Aceștia au audus cu ei hărți moderne de pilotaj, sextanți, arme de foc și ceasuri mecanice.

Fanfara otomană a intonat imnul de stat, în timp ce mateloții de pe tren au legat locomotiva cu o parâmă, iar călătorii au coborât pe peron. Aceștia vor aduce cu ei, în Occident, mirodenii, opium, mătăsuri fine, broderii, ceai, lemn de tek și alte bogății ale Extremului Orient. 

„Sperăm ca oaspeții noștri să se întoarcă la barbarii din Vest doar cu amintiri plăcute și cuvinte frumoase despre noi”, a declarat Sultanul. Acesta a organizat un festin imens în cinstea oaspeților, în care au fost tăiate 60 de capete de vite, s-a dat cep la 100 de butoaie de vin și s-au executat trei tâlhari, în cadrul unei ceremonii oficiale. (sursa: timesnewroman.ro).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply