MOȚIUNEA INIȚIATĂ DE OPOZIȚIE ÎMPOTRIVA GUVERNULUI DĂNCILĂ A PICAT

0
911

CRONICA.RO: 1. Moțiunea inițiată de Opoziție împotriva Guvernului Dăncilă a picat la votul de marți din Parlament. 200 senatori și deputați au votat-o, în timp ce pentru a fi validată era nevoie de 233 voturi pentru. (News.ro)

2. ANAF dezvoltă o aplicație care va analiza situația persoanelor fizice în funcție de mai multe criterii de risc fiscal, urmând ca, pe baza rezultatului,  să decidă dacă trece sau nu la o verificare amănunțită. (Profit.ro)

3. Obligațiunile emise de Trezoreria americană și deținute de China au ajuns, în aprilie, la cel mai scăzut nivel din Mai 2017. (Reuters)

4. România a avut, pentru a cincea luna consecutivă, cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, deși rata anuală a coborât la 4% luna trecută, potrivit datelor biroului european de statistică, Eurostat. (Profit.ro)

5. Valer Dorneanu a fost reales în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale a României (CCR) pentru un mandat de trei ani. (News.ro)

6. Michel Platini, fostul preşedinte al UEFA, a fost reţinut, fiind acuzat de corupţie în acordarea organizării Cupei Mondiale din 2022 statului Qatar. Sophie Dion, consilier al fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, a fost reţinută alături de Platini. (News.ro)

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

7. YouTube Kids, aplicația care filtrează conținutul YouTube special pentru copii, are 20 de milioane de utilizatori pe săptămână, însă nu reușește să păstreze pe termen lung copiii. Aceștia renunță la YouTube Kids după câteva utilizări în favoarea aplicației principale a serviciului. (Bloomberg)

8. Hackerii au infiltrat în politica americană, cu ajutorul inteligenței artificiale, o persoană care nu există. Personajul Katie Jones, care a fost creat de un AI ce generează figuri umane, are un profil online credibil, ce include legături pe LinkedIn cu politicieni reali. (AP)

9. Netflix și Amazon dețin 80% din piața serviciilor de streaming video din Europa, o piață care reprezenta în 2017 10% din peisajul audio-vizual. (Advanced-Television)

10. Echipe românești care vor juca în cupele europene, în turul 1 preliminar, și-au aflat astăzi adversarele. CFR Cluj va juca cu FC Astana, din Kazahstan, primul meci în deplasare, pe 9-10 iulie, returul la Cluj, pe 16-17 iulie. FCSB va juca cu Milsami Orhei, din Republica Moldova, primul meci acasă, pe 11 iulie, meciul retur pe 18 iulie. CSU Craiova va juca împotriva azerilor de la FK Sabail, primul meci în deplasare, pe 11 iulie, returul la Craiova, pe 18 iulie.

Fotografia serii – Climatologul danez Steffen M. Olsen a fotografiat, în urmă cu cinci zile, o misiune de rutină din Golful Inglefield, din nord-vestul Groenlandei, iar în imaginea devenită virală poate fi observat nivelul la care a ajuns topirea gheţii:

Mai mult pe CRONICA.RO


Mangalia News, 19.06.2019.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro