La doar 150 kilometri de Constanţa, s-a deschis unul dintre cele mai importante monumente istorice din Bulgaria: Mormântul pictat de la Silistra

0
1603

farmec.ro
carturesti.ro%20

La numai 150 kilometri de Constanţa, oraşul Silistra, pe malul drept al Dunării, anunţă să devină un important centru turistic pentru Bulgaria, o ţară care a adunat în 2018 aproape 10 milioane de vizitatori străini.

Postul naţional de radio de la Sofia a anunţat la sfârşitul lunii mai că a intrat în circuitul turistic cel mai mare mormânt pictat din Bulgaria, cel descoperit la Silistra.

Monumentul istoric a fost descoperit de arheologi în 1942, la doi ani de la trecerea Silistrei sub administraţia bulgară după ce, în perioada 1913-1916 şi 1918-1940, a fost în componenţa României, capitală a judeţului Durostor. Deşi a fost, de asemenea, primul monument istoric trecut în Registrul Naţional al Bulgariei, în 1948, monumentul pictat din Silistra nu a fost deschis niciodată turismului de masă, din motive legate de protejarea frescelor şi de necesitatea unei renovări şi modernizări care să permită accesul publicului.

Abia la sfârşitul lunii mai acest lucru este posibil, mormântul pictat fiind pus în custodia Muzeului Regional de Istorie din Silistra.

Este vorba despre unul dintre cele mai importante monumente arheologice din Balcani, o construcţie cu fresce splendide reprezentând motive geometrice, animale, oameni, scene de familie sau de vânătoare. Mormântul a fost proiectat şi pictat pentru un înalt funcţionar al Imperiului Roman, reprezentat şi el, alături de familie şi de nouă dintre sclavii săi. El datează din perioada primului împărat creştin al Imperiului, Constantin cel Mare (306-337) şi a fost recondiţionat după cele mai moderne tehnici de restaurare, pentru a face faţă atât diferenţelor de temperatură cât şi, mai ales, afluxului de turişti.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Municipalitatea din Silistra se aşteaptă la o sporire considerabilă a atractivităţii turistice şi la o creştere exponenţială a grupurilor de vizitatori, planurile fiind de dezvoltare intensivă a turismului cultural. Acest lucru este posibil şi pentru că un „rival” al Mormântului pictat din Silistra, Mormântul pictat Hypogeu din Constanţa, încă nu poate fi vizitat. (Florin Anghel, info-sud-est.ro).

Mormântul pictat Hypogeu din Constanţa.

Mangalia News, Duminică, 16.06.2019.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro