LUMEA DE DINCOLO, explicată de prof. dr. Constantin Dulcan: „Nu Dumnezeu ne pedepseşte, ne pedepsim singuri, aici, pe pământ”

0
302
Booking.com

LUMEA DE DINCOLOProf. Dr. Con­stan­tin Dul­can,  medic neu­ro­log, psi­hia­tru şi cer­ce­tă­tor în dome­ni­ul conş­ti­inţei, a reu­şit, în lucră­ri­le sale, per­for­manţa abso­lut ori­gi­na­lă de a pune cap la cap con­clu­zi­i­le fizi­cii cuan­ti­ce, ale psi­ho­lo­gi­ei transper­so­na­le şi ale şti­inţe­lor neu­ro­cog­ni­ti­ve cu expe­rienţe­le reli­gi­oa­se şi ale morţii cli­ni­ce, ofe­rind o des­cri­e­re cât mai aproa­pe de rea­li­ta­tea lumii de din­co­lo.

Con­stan­tin Dul­can a expli­cat că moar­tea cli­ni­că este o tre­ce­re între două lumi, într-un inter­viu acor­dat publi­ca­ţi­ei For­mu­la As.

– Dom­nu­le Con­stan­tin Dul­can, toc­mai a ieşit de sub tipar car­tea dvs. cea mai recen­tă, care adu­nă şi sin­te­ti­zea­ză stu­dii şi măr­tu­rii ale expe­rienţei morţii cli­ni­ce. De ce aţi ales toc­mai acest subiect? Poa­te expe­rienţa morţii cli­ni­ce să dez­le­ge une­le mis­te­re ale exis­tenţei uma­ne?

– Nimic din ce am scris până acum n‑a fost pre­me­di­tat. M‑a mobi­li­zat de fie­ca­re dată curi­o­zi­ta­tea de a şti ce este din­co­lo de noi. Aş putea spu­ne că, scri­ind, mi-am răs­puns sin­gur la mul­te între­bări. Am scris întâi Inte­li­genţa mate­ri­ei, pen­tru că am vrut să argu­men­tez şti­inţi­fic intui­ţia că în spa­te­le tutu­ror lucru­ri­lor se află o raţiu­ne uni­ver­sa­lă care ordo­nea­ză şi coor­do­nea­ză totul. Şi că aceas­tă raţiu­ne e Dum­ne­zeu.

Dacă Dum­ne­zeu exis­tă, atunci şi noi, oame­nii, tre­bu­ie să avem un sens. Cea de‑a doua car­te, În cău­ta­rea sen­su­lui pier­dut, a fost moti­va­tă de fap­tul că lumea actu­a­lă se înscrie din punct de vede­re moral pe o cur­bă des­cen­den­tă. Am pier­dut legă­tu­ra cu Sur­sa şi am uitat de ce sun­tem aici. Sin­guri, fără o buso­lă spi­ri­tu­a­lă, am alu­ne­cat în mare­le impas moral, soci­al şi eco­no­mic în care ne aflăm.

Acum, ceea ce am încer­cat în car­tea Min­tea de din­co­lo a fost să arăt că expe­rienţa morţii cli­ni­ce vine să susţi­nă cu argu­men­te cla­re ori­gi­nea noas­tră spi­ri­tu­a­lă – idee pen­tru care ple­dea­ză des­co­pe­ri­ri­le fizi­cii cuan­ti­ce, reli­gi­i­le, psi­ho­lo­gia transper­so­na­lă, şti­inţe­le neu­ro­cog­ni­ti­ve şi nu numai aces­tea. Toa­te sur­se­le dis­cu­ta­te ne spun că via­ţa noas­tră pe pământ e doar o mică par­te din ceea ce avem de tră­it, o lecţie pe care tre­bu­ie să ne‑o însu­şim pen­tru evo­lu­ţia noas­tră spi­ri­tu­a­lă. Scri­ind aceas­tă car­te, simt că am înche­iat un ciclu fun­damen­tal al ade­vă­ru­lui des­pre noi. Sun­tem şi mate­rie, sun­tem şi spi­rit, a redu­ce exis­tenţa lumii doar la dimen­siu­nea ei fizi­că, înseam­nă a ne înte­me­ia via­ţa pe un ade­văr incom­plet.

– Ce înseam­nă con­cret, din punct de vede­re medi­cal, moar­tea cli­ni­că?

– Moar­tea cli­ni­că este acea expe­rienţă în urma căre­ia indi­vi­dul tra­ver­sea­ză toa­te eta­pe­le morţii bio­lo­gi­ce, dar nu defi­ni­tiv, fiind­că e resus­ci­tat, rea­dus la via­ţă spon­tan sau prin inter­venţie medi­ca­lă, iar fun­cţi­i­le sale vita­le sunt relu­a­te. Ce tră­iesc aces­te per­soa­ne în tim­pul morţii cli­ni­ce e însă tul­bu­ră­tor. Stu­di­ul expe­rienţe­lor de moar­te cli­ni­că demon­strea­ză că exis­tă un tipar comun la toa­tă lumea, indi­fe­rent de rasă, ori­gi­ne sau moment al isto­ri­ei.

– Sunt cunos­cu­te cazu­ri­le celor care s‑au reîn­tors la via­ţă şi au avut, în tim­pul morţii cli­ni­ce, o sea­mă de reve­la­ţii. Ce „văd” de fapt aces­te per­soa­ne?

Con­ti­nu­a­rea, aici.


piese-auto-mangalia.ro