BEC anunță rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare din 26 mai 2019

0
1364

Biroul Electoral Central (BEC) a terminat numărătoarea voturilor şi a anunţat miercuri seara rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare. Astfel, PNL se situează pe primul loc, cu 27% din opțiunile alegătorilor, PSD a scăzut la 22,5%, iar Alianţa USR-PLUS are 22,4%.

BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare, după ce duminică românii s-au prezentat la vot în număr record, fiind înregistrată o prezență la vot de 49,02%.

Potrivit BEC, duminică au fost la alegerile europarlamentareîn țară, 7.716.037 de votanți pe liste permanente și speciale, 1.183.699 de votanți pe liste suplimentare și 55.223 de votanți care au solicitat urna mobilă.

PNL 27,0%
PSD 22,51%
ALIANȚA 2020 USR-PLUS 22,36%
PRO ROMÂNIA 6,55%
PMP 5,66%
UDMR 5,44%
ALDE 4,0%
Alții 6,1%

În diaspora au fost înregistrate 376.925 voturi valabile.

ALIANȚA 2020 USR-PLUS – 43,88%
PNL – 31,93%
PMP – 7,92%
George Simion – 3,25%
PSD – 2,41%
Peter Costea – 2,32%

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Prezența la alegerile europarlamentare din 26 mai a fost una crescută încă de la primele ore ale zilei, comparativ cu alegerile precedente desfășurate în România:

Rezultatele finale pentru toată țara sunt puse la dispoziție de BEC în format electronic, într-un fișier CSV, la adresa https://prezenta.bec.ro/europarlamentare26052019/romania-pv-final. Este de așteptat ca BEC să transmită și un comunicat oficial care să centralizeze datele.


UPDATE: Pe baza acestor rezultatelor comunicate de BEC, distribuţia mandatelor ar fi următoarea: PNL – 10 mandate, PSD – 9 mandate, USR-PLUS – 7 mandate, Pro România – 2 mandate, UDMR – 2 mandate, PMP – 2 mandate.

Europarlamentarii PNL (10): Rareș Bogdan, Mircea-Gheorghe Hava, Siegfried Vasile Mureșan, Vasile Blaga, Adina-Ioana Valean, Daniel Buda, Dan-Ștefan Motreanu, Gheorghe Falcă, Cristian-Silviu Bușoi, Marian-Jean Marinescu.

Europarlamentarii PSD (9): Rovana Plumb, Carmen-Gabriela Avram, Iulian-Claudiu Manda, Cristian-Vasile Terheș, Dan Nica, Maria Grapini, Tudor Ciuhodaru, Adrian-Dragoș Benea, Victor Negrescu.

Europarlamentarii USR-PLUS (7): Dacian Julien Cioloș, Cristian Ghinea, Dragoș-Nicolae Pîslaru, Clotilde-Marie-Brigitte Armand, Ioan-Dragoș Tudorache, Nicolae-Bogdănel Ștefănuț, Vlad-Marius Botoș.

Europarlamentarii Pro România (2): Corina Creţu, Mihai Tudose (Victor Ponta, cap de listă, a anunţat că nu va merge în Parlamentul European).

Europarlamentarii UDMR (2): Iuliu Winkler, Lorant-Gyorgy Vincze.

Europarlamentarii PMP (2): Traian Băsescu, Eugen Tomac.

Mai mult, în evz.ro.

Citiți și: Rezultate FINALE Alegeri Europene 2019. Cum s-a votat în cele 41 de județe. Cifre oficiale BEC. Teleormanul a rămas al PSD-ului!



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro