Maestrul Marin Hudiţeanu, bagheta fermecată a Ansamblului ostăşesc “Albatrosul”

1
595

Baghe­ta „Alba­tro­su­lui“.

În cău­ta­rea unui pro­log pen­tru aceas­tă evo­ca­re, am dat pes­te un text mai amplu, sem­nat de Carl Safi­na, în edi­ţia din 1 febru­a­rie 2008 a publi­ca­ţi­ei “Natio­nal Geo­gra­phic”, inti­tu­lat “Pe ari­pi­le alba­tro­su­lui”. Pen­tru că mi s‑a părut cea mai fru­moa­să defi­ni­ţie dată aces­tei spe­cii de îna­ri­pa­te, am selec­tat doar intro­du­ce­rea: “Alba­tro­sul este cea mai mărea­ţă maşi­nă zbu­ră­toa­re vie de pe Pământ. Alba­tro­sul e oase, pene, muşchi şi vânt. Alba­tro­sul e ca un arc, a cărui coar­dă e bri­za mării ce‑i pro­pul­sea­ză tru­pul aero­di­na­mic. Alba­tro­sul este o pasă­re art deco: con­stru­cţie uimi­toa­re, linii cla­re, călă­to­rii epi­ce şi fide­li­ta­te ero­i­că […].

Dacă au auzit de alba­tros, cei mai mulţi oameni cred că e vor­ba de o vie­ta­te gre­o­a­ie, dizgra­ţi­oa­să, des­prin­să din Bala­da bătrâ­nu­lui mari­nar, scri­să de Samu­el Tay­lor Cole­ri­d­ge în 1798. După cum s‑a dove­dit, Cole­ri­d­ge nu văzu­se în via­ţa lui un alba­tros. Şi, s‑a dove­dit, majo­ri­ta­tea oame­ni­lor nu au citit poe­zia.

În poem, alba­tro­sul bine­vo­i­tor aju­tă cora­bia să îna­in­te­ze, aducându‑i vân­tul în pân­ze. Când mari­na­rul uci­de pasă­rea din­tr-un impuls, echi­pa­jul e cuprins de groa­ză; mari­na­rul e pedep­sit să poar­te pe după gât leşul masiv al păsă­rii. Dar să nu punem în câr­ca alba­tro­su­lui meta­fo­re­le noas­tre. Pen­tru că aşa nu mai reu­şim să vedem ade­vă­ra­te­le păsări care ne conec­tea­ză cu via­ţa de pe mări în chi­puri felu­ri­te şi, pen­tru mulţi din­tre noi, greu de ima­gi­nat.”

Când obo­sesc, alba­troşii dorm plu­tind pe valuri. Para­do­xal, în Marea Nea­gră nu vom întâl­ni nici­o­da­tă alba­troşi; ei cau­tă nemăr­gi­ni­rea şi curenţii de dea­su­pra ocea­ne­lor. Cu toa­te aces­tea, Alba­tro­sul des­pre care vreau nea­pă­rat să vă vor­besc a fost şi este unul autoh­ton, cu nume de legen­dă. Şi legen­da cre­a­tă de el, cu har şi cu voca­ţia zbo­ru­lui spre îna­l­turi, este a unui mare artist. Al Con­stanţei, al Mari­nei şi al ţării, deo­po­tri­vă.

Am tot ezi­tat să scriu câte­va rân­duri des­pre Alba­tro­sul nos­tru, adi­că des­pre omul de mare talent care, sub acest auten­tic brand cul­tu­ral naţio­nal, a făcut isto­rie în Mari­na Mili­ta­ră Româ­nă, pe o mare pli­nă de apla­u­ze. Am amâ­nat mereu acest moment, cu gân­dul că într‑o bună zi îl voi reve­dea pe Şte­fan cel Mare sau ori­un­de, pe stră­zi­le Con­stanţei, şi‑l voi pro­vo­ca să mi se con­fe­se­ze. Până zile­le aces­tea, când şti­ind că împli­neş­te 95 de fru­moa­se şi bine­cu­vân­ta­te ano­tim­puri, am devan­sat eu însumi des­tă­i­nu­i­ri­le des­pre Maes­tru şi “Alba­tro­sul” său de argint.

Vână­toa­rea de… alba­troşi

Ca mul­te alte zeci de pro­moţii, sunt unul din­tre mii­le de ofi­ţeri, mai­ş­tri mili­tari, sub­o­fi­ţeri, mari­nari din toa­te con­tin­gen­te­le şi, desi­gur, civili cu pre­o­cu­pări sau afi­ni­tă­ţi în şi faţă de Mari­nă, care s‑au delec­tat cu armo­ni­i­le, rit­mu­ri­le, dan­su­ri­le, core­gra­fi­i­le, sce­ne­te­le şi spec­ta­co­le­le inven­ta­te, orches­tra­te şi magis­tral puse în sce­nă de omul de mare talent şi nemăr­gi­ni­tă cre­a­ti­vi­ta­te care a fost şi va rămâ­ne far şi reper în cul­tu­ra mari­nă­reas­că, maes­trul Marin Hudi­ţea­nu.

Într-un fel, cu sau fără voia mea, i‑am fost com­pli­ce în cam­pa­nia de iden­ti­fi­ca­re şi raco­la­re de noi “alba­troşi”. La sfârşi­tul verii anu­lui de gra­ţie 1984, când încă savu­ram din plin satis­fa­cţia îna­in­tă­rii la gra­dul de loco­te­nent, la fine­le celor opt ani de şcoa­lă pe plat­for­ma de învă­ţământ a Mari­nei Mili­ta­re din fai­mo­sul car­ti­er al mari­na­ri­lor Coiciu, mă tre­zesc împu­ter­ni­cit de Con­si­li­ul Poli­tic Supe­ri­or al Arma­tei, printr‑o dele­ga­ţie sem­na­tă chiar de gene­ra­lul-loco­te­nent dr. Ilie Ceau­şes­cu, prin care pri­meam pri­ma mea misiu­ne de lup­tă de impor­tanţă naţio­na­lă. În tan­dem cu loco­te­nen­tul major, pe atunci, Cos­tel Hor­ghi­dan, tre­bu­ia să batem ţara‑n lung şi lat, cu esca­le la fie­ca­re Cen­tru Mili­tar din ora­şe­le reşe­dinţă de judeţ. Aici, luam la puri­cat fişe­le de evi­denţă ale sute­lor de tineri încor­po­ra­bili şi, pe baza pro­pri­i­lor înscri­suri, îi sele­cţio­nam pe cei care făcu­se­ră impru­denţa să declare, pe pro­pria răs­pun­de­re, că au ante­ce­den­te în dome­ni­ul artis­tic, ca soli­şti vocali, instru­men­ti­şti, dan­sa­tori, arti­şti ama­tori sau mem­bri ai unor for­ma­ţii de pe te miri unde. Oda­tă puse deo­par­te fişe­le aces­to­ra, tine­rii recru­ţi se pome­neau diri­ja­ţi spre Man­ga­lia, la cele­brul Cen­trul de Instru­cţie al Mari­nei Mili­ta­re, ali­as LaDră­ghia, după nume­le colo­ne­lu­lui de infan­te­rie Petre Dră­ghia, fai­mo­sul coman­dant al cazar­mei. Nu ştiu câţi din­tre cei care au avut (ne)şansa să le intu­iesc vocea sau talen­tul s‑au bucu­rat că au avut aceas­tă soar­tă dar, cu sigu­ranţă, după doi ani petre­cu­ţi în Mari­nă, toţi îi poar­tă Maes­tru­lui o vie şi neş­tear­să amin­ti­re pen­tru cli­pe­le de glo­rie tră­i­te împre­u­nă.

În Zodia Alba­tro­su­lui

Năs­cut la 28 iulie 1923 în comu­na Coma­na, raio­nul Negru Vodă, regiu­nea Con­stanţa (con­form orga­ni­ză­rii admi­nis­tra­ti­ve de atunci), cel care avea să devi­nă capel­mai­s­tru în Mari­na Româ­nă pri­mea un nume pre­des­ti­nat armei care‑l va adop­ta şi‑i va da aripi spre cele­bri­ta­te. Rămas orfan de tată la 9 ani, s‑a văzut nevo­it ca, ală­tu­ri de mama Ale­xan­dra, suro­ri­le Ioa­na şi Maria şi fra­ţii Vir­gil şi Nico­lae, să ducă gre­ul gos­po­dă­ri­ei.

A urmat cinci cla­se la şcoa­la pri­ma­ră din comu­nă, absol­vi­te în anul 1935. În anul 1936 s‑a înscris volun­tar, copil de tru­pă, la Regi­men­tul 34 Infan­te­rie din Con­stanţa, unde şi‑a aflat noua fami­lie, ală­tu­ri de care a cres­cut şi s‑a for­mat până în anul 1945. A făcut răz­bo­i­ul fiind mobi­li­zat, cu gra­dul de capo­ral (1 febru­a­rie 1942) şi ulte­ri­or ser­gent (5 august 1944), de la 22 iunie 1941 până la 15 sep­tem­brie 1947.

La 5 august 1944 a fost tri­mis la Şcoa­la de Sub­o­fi­ţeri de Muzi­că din Zăr­neşti, pe care a absolvit‑o la 1 noiem­brie 1945. De aici a înce­put marşul său tri­um­fal spre glo­rie şi con­sa­cra­re, plim­bân­du-şi rani­ţa de muzi­cant la Bata­li­o­nul 4 Vână­tori de Mun­te din Pre­de­al (21 iunie 1946–1 sep­tem­brie 1947), la Regi­men­tul 4 Roşi­ori (1 sep­tem­brie-24 decem­brie 1947), Gru­pul Spe­cia­li­tă­ţi Moto (24 decem­brie 1947-12 febru­a­rie 1948), la Regi­men­tul 1 Arti­le­rie Anti­tanc (12 febru­a­rie 1948-noiem­brie 1949) şi la Bri­ga­da 4 Infan­te­rie Moto (noiem­brie 1949–0ctombrie 1951).

La 1 noiem­brie 1945 a fost îna­in­tat la gra­dul de ser­gent major, fiind numit în fun­cţia de sub­o­fi­ţer muzi­cant la Regi­men­tul 34 Infan­te­rie, uni­ta­te coman­da­tă de colo­ne­lul Roş­ca. La 1 iulie 1946, şeful muzi­cii Regi­men­tu­lui adop­tiv, mai­o­rul Gre­bliş, îl carac­te­ri­za ca fiind “un ele­ment dis­ci­pli­nat, cu pres­ti­giu şi fără vicii. Punc­tu­al la ser­vi­ciu şi conş­ti­in­cios. Instru­ieş­te cu dra­gos­te ele­vii muzi­canţi. În con­clu­zie — bun sub­o­fi­ţer muzi­cant şi folo­si­tor insti­tu­ţi­ei”.

De la 1 iulie la 1 sep­tem­brie 1946, noul şef al muzi­cii Regi­men­tu­lui 34 Infan­te­rie, căpi­ta­nul V. Zis­su, l‑a cunos­cut şi apre­ciat ca fiind ace­la­şi “muzi­cant foar­te bun. Pose­dă o teh­ni­că remar­ca­bi­lă. Foar­te mun­ci­tor, conş­ti­in­cios, dis­ci­pli­nat şi res­pec­tu­os.”

Un alt şef al muzi­cii regi­men­tu­lui, pluto­ni­e­rul major G. Bai­cu, îl nota pen­tru peri­oa­da de la 1 sep­tem­brie 1946 la 1 sep­tem­brie 1947: “Este un muzi­cant foar­te bun. Dis­ci­pli­nat şi res­pec­tu­os faţă de supe­ri­ori. Pose­dă mul­te cunoş­tinţe. Ținu­ta bine îngri­ji­tă. Inte­li­gent şi punc­tu­al la ser­vi­ciu. Pro­po­za­bil la gra­dul de pluto­ni­er la vechi­me”. La rân­dul său, coman­dan­tul uni­tă­ţii, mai­o­rul Radu Cara­pan­ce îl con­si­de­ra “Din toa­te punc­te­le de vede­re, [un] exce­lent sub­o­fi­ţer. Îl apre­ciez ca foar­te bun.”

De la 1 noiem­brie 1946 la 31 octom­brie 1947 a înde­pli­nit fun­cţia de muzi­cant la Regi­men­tul 4 Roşi­ori, coman­dat de colo­ne­lul V. Dumi­tres­cu, în sub­or­di­nea ace­lu­ia­şi şef al muzi­cii, pluto­ni­e­rul major şef G. Bai­cu, ambii încân­ta­ţi de talen­tul şi pres­ta­ţia vii­to­ru­lui pluto­ni­er Hudi­ţea­nu.

Din luna octom­brie 1951, des­ti­nul pluto­ni­e­ru­lui Marin Hudi­ţea­nu a evo­lu­at şi s‑a armo­ni­zat cu cadenţa valu­ri­lor, la uni­son cu tra­di­ţi­i­le şi dis­po­ni­bi­li­tă­ţi­le spi­ri­tu­a­le ale Forţe­lor Mari­ti­me Mili­ta­re. Ini­ţi­al a fost înca­drat ca muzi­cant la Baza 283 Mari­ti­mă Suli­na (1951–1953) iar de la 6 iulie 1953, pluto­ni­er de fan­fa­ră la Apă­ra­rea Lito­ra­lu­lui Bazei Prin­ci­pa­le.

În anul 1951 a luat fiinţă muzi­ca mili­ta­ră la Baza Nava­lă Suli­na, unde au fost repar­ti­za­ţi muzi­canţi tineri, în majo­ri­ta­tea lor necă­să­to­ri­ţi. În 1953, din aceas­tă for­ma­ţie făceau par­te Ghe­or­ghe Badea — şeful muzi­cii mili­ta­re, Nico­lae Ale­xan­dru Ghi­ţă — subşef (fli­gorn), pluto­ni­e­rul Con­stan­tin Dinu (trom­bon), ser­gen­tul major Bor­de­ia­nu (bass), pluto­ni­e­rul Nico­lae Oltea­nu (cla­ri­net), pluto­ni­e­rul Nico­lae Leu (cla­ri­net), ser­gen­tul Ste­li­an Oltea­nu (flaut), ser­gen­tul major Orlo­v­s­ki (trom­pe­tă), ser­genţii Flo­rea, Ale­xan­dru Hobai şi Ion Ili­ne­scu (cla­ri­net), ser­gen­tul major Şte­fan Cata­nă (fli­gorn), ser­gen­tul Petre Teo­do­res­cu (bas fli­gorn), pluto­ni­e­rul Marin Cojo­ca­ru (corn), pluto­ni­e­rul Marin Hudi­ţea­nu (fli­gorn), pluto­ni­e­rul Ale­xan­dru Eni­că (cla­ri­net), ser­gen­tul major Vasi­le Jal­bă (fli­gorn), pluto­ni­e­rul Jelea (oboi), ser­gen­tul major Rano­v­s­ki (fli­gorn), pluto­ni­e­rul Vasi­le Cio­ba­nu (corn), pluto­ni­e­rul Ghe­or­ghe Musi­nă (bass b) şi ser­gen­tul major Ilie Cojo­ca­ru (tubă Fa).

Tot din 1951 datea­ză şi echi­pa artis­ti­că a Coman­damen­tu­lui Forţe­lor Mari­ti­me Mili­ta­re, cre­a­tă după mode­lul for­ma­ţi­i­lor artis­ti­ce pro­fe­si­o­nis­te care au fun­cţio­nat, înce­pând cu anul 1946, la Inspec­to­ra­tul Gene­ral al Arma­tei pen­tru Edu­ca­ţie, Cul­tu­ră şi Pro­pa­gan­dă, la Dire­cţia Supe­ri­oa­ră Poli­ti­că a Arma­tei, coman­damen­te­le de arma­tă şi de armă, pre­cum şi la Casa Cen­tra­lă a Arma­tei. În pri­mul dece­niu de acti­vi­ta­te, echi­pa Mari­nei a montat 10 pre­mi­e­re gen estra­dă (“Sus anco­ra!”, “De stra­jă în larg”, “Spre căi albas­tre”, “Cân­te­cul matro­zi­lor”, “Cu toa­tă vite­za îna­in­te!”, “Frea­mă­tul mării” ş.a.) şi 4 pro­gra­me artis­ti­ce pre­zen­ta­te cu pri­le­jul cam­pa­ni­i­lor elec­to­ra­le. Aceas­tă echi­pă artis­ti­că, cu spe­ci­fic de tea­tru, îşi avea sedi­ul în loca­lul fos­tu­lui Tea­tru­lui “Elpis”, cunos­cut drept Tea­trul Mari­nei (Cazar­ma nr. 1668 Con­stanţa).

În fie­ca­re an au fost pre­zen­ta­te între 100 şi 130 de spec­ta­co­le, atât la sediu cât şi în depla­sa­re, numă­rul şi efi­cienţa aces­to­ra fiind apre­cia­tă drept nesa­tis­fă­că­toa­re. Într-un Refe­rat întoc­mit la 4 febru­a­rie 1960, Vasi­le Vâl­cu, în cali­ta­te de prim secre­tar al Comi­te­tu­lui Regio­nal Con­stanţa al Par­ti­du­lui Mun­ci­to­resc Român, con­clu­zio­na: “…Secre­ta­ri­a­tul Comi­te­tu­lui Regio­nal de Par­tid con­si­de­ră că echi­pa artis­ti­că nu-şi are uti­li­ta­te şi pro­pu­nem desfi­inţa­rea ei. Pro­ble­ma edu­ca­ţi­ei mili­ta­re pe aceas­tă cale poa­te fi rea­li­za­tă de for­ma­ţia «Alba­tro­sul», care exis­tă în pre­zent, for­ma­tă din mili­tari în ter­men şi care este mult apre­cia­tă în rân­dul Forţe­lor Mari­ti­me Mili­ta­re”.

Căsă­to­rit cu Floa­rea Geor­ges­cu, fii­ca unui fost mun­ci­tor la Dire­cţia Por­tu­ri­lor Mari­ti­me din Con­stanţa, Marin Hudi­ţea­nu s‑a bucu­rat nespus când, pe 15 octom­brie 1952, a venit pe lume, la Suli­na, pri­mul lor copil, Mari­an.

În anul 1955 a fost tri­mis de către Coman­damen­tul Forţe­lor Mari­ti­me Mili­ta­re la Sevas­to­pol, unde a făcut cunos­cu­tă tână­ra for­ma­ţie artis­ti­că “Alba­tro­sul”. În anul 1956, Baza Nava­lă Suli­na a fost inspec­ta­tă de coman­dan­tul Mari­nei Mili­ta­re, con­tra­a­mi­ra­lul Mihai Nico­lae. Din cau­za con­di­ţi­i­lor pre­ca­re în care tră­iau, la cere­rea muzi­canţi­lor, în luna sep­tem­brie 1956 muzi­ca mili­ta­ră a fost muta­tă în gar­ni­zoa­na Man­ga­lia, mem­brii fan­fa­rei fiind caza­ţi, împre­u­nă cu fami­li­i­le, în vila “Cor­mo­ran”, vizavi de Gara C.F.R.

În încer­ca­rea de a‑şi găsi locul potri­vit şi con­di­ţii opti­me de afir­ma­re, tână­rul Hudi­ţea­nu s‑a perin­dat pe diver­se fun­cţii teh­ni­ce pe dis­tru­gă­to­rul navă-şcoa­lă 4 din Bri­ga­da 214 Nave (1 iulie 1957–16 apri­lie 1960) sau pe dra­go­rul de bază 14 din Divi­zio­nul 596 Dra­goa­re al Bazei 214 Mari­ti­me (13 iunie 1958–7 mai 1960).

În toam­na anu­lui 1958 a avut loc Con­cur­sul echi­pe­lor şi gru­pe­lor artis­ti­ce ostă­şeşti pe Forţe­le Mari­ti­me Mili­ta­re. Apre­ci­ind pro­gra­mul ori­gi­nal, manie­ra ele­gan­tă de pre­zen­ta­re şi pres­ta­ţia artis­ti­că cu mare pri­ză la public, prin Ordi­nul coman­dan­tu­lui Forţe­lor Mari­ti­me Mili­ta­re nr. 83 din 13 sep­tem­brie 1958, con­tra­a­mi­ra­lul Ghe­or­ghe San­du i‑a feli­ci­tat în mod deo­se­bit “pe mem­brii echi­pei artis­ti­ce ostă­şeşti «Alba­tro­sul», care au dat dova­dă de o deo­se­bi­tă voinţă şi dra­gos­te de mun­că, punân­du-şi în apli­ca­re toa­te posi­bi­li­tă­ţi­le şi pri­ce­pe­rea.”. În plus, echi­pa a fost recom­pen­sa­tă cu suma de 1500 lei.

Tot­o­da­tă, i‑a adus mulţu­mi­ri mici­ma­nu­lui Marin Hudi­ţea­nu, şeful echi­pei artis­ti­ce ostă­şeşti “Alba­tro­sul” a U.M. 04752 Con­stanţa, “pen­tru pre­o­cu­pa­rea de care a dat dova­dă în spri­ji­ni­rea echi­pe­lor şi gru­pe­lor artis­ti­ce de ama­tori şi pen­tru mun­ca depu­să în alcă­tu­i­rea şi con­du­ce­rea pro­gra­me­lor artis­ti­ce pre­zen­ta­te la con­curs.”

La 16 mai 1959, coman­dan­tul dra­go­rul de bază 14 din Divi­zio­nul 146 Dra­goa­re al Bazei 36 Mari­ti­me — navă pe care figu­ra înca­drat drept “coman­dant Grup meca­nici căl­dări” (!) — îl pro­pu­nea pen­tru a i se con­feri Ordi­nul “Meri­tul Mili­tar” cla­sa a III‑a, întru­cât “Pose­dă o cul­tu­ră gene­ra­lă vas­tă şi stu­di­a­ză necon­te­nit pen­tru ridi­ca­rea nive­lu­lui său de cunoş­tinţe, apli­când cu simţ de răs­pun­de­re cele acu­mu­la­te în prac­ti­că. Este dis­ci­pli­nat, exi­gent, soci­a­bil şi duce o via­ţă fami­li­a­lă sănă­toa­să. Are o ati­tu­di­ne sănă­toa­să faţă de mun­că şi bunu­ri­le obş­teşti. […] Desfă­şoa­ră o vas­tă acti­vi­ta­te cul­tu­ral-edu­ca­ti­vă de masă în rân­dul mili­ta­ri­lor uni­tă­ţii noas­tre, reu­şind să scoa­tă uni­ta­tea noas­tră de mai mul­te ori frun­ta­şă pe marea uni­ta­te, Coman­damen­tul Forţe­lor Mari­ti­me Mili­ta­re şi pe arma­tă. Ca rezul­tat al mun­cii sale în acest dome­niu, a fost recom­pen­sat de nenu­mă­ra­te ori cu bani şi obiec­te de către foru­ri­le supe­ri­oa­re”.

Ulte­ri­or a fost mutat la Şcoa­la Mili­ta­ră Supe­ri­oa­ră de Mari­nă (16 apri­lie 1960-10 iunie 1961), la Cor­pul Şcoa­lă de Echi­pa­je nr. 12, deve­nit Şcoa­la de Echi­pa­je a Mari­nei Mili­ta­re (10 iunie 1961–26 sep­tem­brie 1968) şi, în sfârşit, din toam­na anu­lui 1968, la Şcoa­la de Spe­cia­li­tă­ţi a Mari­nei Mili­ta­re, unde-şi va petre­ce şi împlini cu ade­vă­rat carie­ra.

Lăsa­ţi-mă ce sunt!…

În savu­ro­sul volum memo­ria­lis­tic “Frân­turi de via­ţă cu par­fum naval”, con­tra­a­mi­ra­lul în retra­ge­re dr. Eugen Lau­ri­an isto­ri­seş­te, cu sub­ti­tlul de mai sus, un epi­sod memo­ra­bil din carie­ra Maes­tru­lui Marin Hudi­ţea­nu, care vor­beş­te de la sine des­pre sta­rea sa de spi­rit, modes­tia şi carac­te­rul deo­se­bit al aces­tui artist desă­vârşit. “Era în pri­mii ani ai dece­ni­u­lui şap­te­zeci din seco­lul tre­cut — poves­teş­te con­tra­a­mi­ra­lul Eugen Lau­ri­an. Eu — un tânăr loco­te­nent de mari­nă care, ieşit din şcoa­lă şi numit aghi­o­tant al coman­dan­tu­lui Mari­nei Mili­ta­re (vicea­mi­ra­lul ing. Gri­go­re Mar­teş — n.n.), abia des­chi­se­sem ochii şi încer­cam să înţe­leg tai­ne­le şi hăţi­şu­ri­le struc­tu­ri­lor mili­ta­re. Domnia sa — cu vreo două­zeci şi cinci de ani mai mult decât mine, pur­ta cel mai îna­lt grad de sub­o­fi­ţer din arma­tă. Era pluto­ni­er adju­tant (gra­dul de pluto­ni­er adju­tant-şef nu se inven­ta­se, încă!), vete­ran de răz­boi şi şeful muzi­ci­lor Mari­nei Mili­ta­re.

Eu — subli­mul ano­nim, eram cunos­cut doar cole­gi­lor de pro­moţie, pro­fe­so­ri­lor şi coman­danţi­lor din Şcoa­la Nava­lă, pe care o absol­vi­sem de curând, şi, pro­ba­bil, şi uno­ra din­tre ofi­ţe­rii gar­ni­zoa­nei Man­ga­lia, cu care veni­sem în con­tact, în mod întâm­plă­tor.

Domnia sa — deşi doar sub­o­fi­ţer, era o per­so­na­li­ta­te apre­cia­tă în toa­tă Mari­na. De ase­me­nea, era cunos­cut de o bună par­te a per­so­na­lu­lui Arma­tei Româ­ne, pre­cum şi de un nume­ros public din ţară. Moti­vul? Era cel care, an de an, printr‑o sele­cţie rigu­roa­să a mili­ta­ri­lor încor­po­ra­ţi în Mari­nă (şi la vre­mea res­pec­ti­vă erau câte­va mii!), reu­şea să alcă­tu­ias­că acel ansam­blu coral băr­bă­tesc, unic în are­a­lul româ­nesc, denu­mit «Alba­tro­sul». Ansam­blu care, com­pus fiind din câte­va zeci de voci tine­re îmbră­ca­te în minu­na­ta ţinu­tă albas­tră a Mari­nei Româ­ne, reu­şea să amu­ţeas­că, de emoţie şi vibra­ţie sufle­teas­că, sute­le de spec­ta­tori ai unor săli arhi­pli­ne. Şi care, anu­al, se situa, indu­bi­ta­bil, pe unul din pri­me­le trei locuri ale podi­u­mu­ri­lor de pre­mi­e­re ale con­cur­su­ri­lor naţio­na­le de pro­fil. Chiar dacă tele­vi­ziu­nea ace­lor vre­muri era atât de zgâr­ci­tă în difu­za­rea emi­siu­ni­lor cul­tu­ra­le (şi nu numai!), prin impac­tul medi­a­tic al micu­lui ecran făcea ca diri­jo­rul şi auto­rul lini­i­lor melo­di­ce ale pie­se­lor orches­tra­te să intre în atenţia defi­ni­ti­vă a publi­cu­lui.

Modest pes­te poa­te, tră­ia, se hră­nea şi res­pi­ra prin muzi­că. Com­pu­nea, antre­na, diri­ja, con­du­cea corul şi orches­tra şi ridi­ca la nive­lul ini­mii, pre­mi­i­le!…

Cum coman­dan­tul Mari­nei Mili­ta­re de la acea vre­me, vicea­mi­ra­lul ingi­ner Gri­go­re Mar­teş, obi­ş­nu­ia ca zil­nic să inspec­te­ze una-două din­tre struc­tu­ri­le sub­or­do­na­te, evi­dent că la un anu­mit inter­val de timp venea şi rân­dul Cen­tru­lui de Instru­cţie al Mari­nei Mili­ta­re, insti­tu­ţie în cadrul căre­ia fiinţa şi muzi­ca Mari­nei.

Într-una din ace­le vizi­te, fiind în depla­sa­re către un alt obiec­tiv de veri­fi­cat, şi auzind acor­du­ri­le voci­lor coru­lui «Alba­tro­sul» ce răsu­nau din loca­lul clu­bu­lui uni­tă­ţii, mi se adre­sea­ză în mod sur­prin­ză­tor: “Măi, copi­le! Ia să schim­băm noi de drum şi să‑i vedem pe băieţii ăştia tineri şi fru­moşi care cân­tă! I‑ai văzut săp­tămâ­na tre­cu­tă, la tele­vi­zor, cum au obţi­nut locul întâi la con­cur­sul naţio­nal al coru­ri­lor mili­ta­re?”

La răs­pun­sul meu, afir­ma­tiv şi mono­si­la­bic, com­ple­tă: “Loco­te­nen­te, copi­ii ăştia fac atâ­ta bine şi aduc atâ­ta fai­mă Mari­nei Mili­ta­re, cum nici nu-ţi poţi ima­gi­na! Dar cre­ie­rul şi sufle­tul coru­lui este Hudi­ţea­nu. Hai să vor­bim cu el!”

Intrând în sală, după toa­tă pro­ce­du­ra de pri­mi­re mili­ta­ră (atenţio­na­re, raport, pre­zen­ta­re, strân­ge­re de mână etc), ami­ra­lul, adresân­du-se coloc­vi­al inter­lo­c­u­to­ru­lui, îi spu­se: “Mari­ne, am vrut să te văd şi să te feli­cit, pe tine şi pe toţi băieţii tăi, pen­tru locul pe care l‑aţi câş­ti­gat la con­curs! Vă mulţu­mesc pen­tru ima­gi­nea pe care o faceţi Mari­nei Mili­ta­re! Bra­vo vouă, tutu­ror! S‑o ţineţi tot aşa!”

Iar după cele câte­va cuvin­te de apre­ci­e­re ale diri­jo­ru­lui pen­tru fap­tul că ami­ra­lul a bine­vo­it să trea­că pe la sala de pre­gă­ti­re a coru­lui, coman­dan­tul Mari­nei, luându‑l ami­cal de după umeri pe pluto­ni­e­rul adju­tant, îl între­bă: “Ia spu­ne-mi, ce vă mai tre­bu­ie? Cu ce vă pot aju­ta? Con­di­ţi­i­le, hra­na, ţinu­ta, instru­men­te­le muzi­ca­le şi pro­gra­mul sunt cores­pun­ză­toa­re?”

Răs­pun­sul afir­ma­tiv al diri­jo­ru­lui, venit suc­cint, con­cret şi mili­tă­reş­te, îl deter­mi­na­se pe ami­ral să trea­că la subiec­tul urmă­tor. Îi spu­se: “Lasă băieţii ăştia în pau­ză câte­va minu­te şi vino că vreau să dis­cu­tăm ceva.” Apoi, într‑o came­ră adia­cen­tă, doar în pre­zenţa celor doi, a coman­dan­tu­lui uni­tă­ţii şi a sub­sem­na­tu­lui, con­ti­nuă: “Să ştii că am vor­bit cu cei de la Cadre şi am hotă­rât să te fac ofi­ţer. Înde­pli­neşti toa­te con­di­ţi­i­le: ai stu­dii supe­ri­oa­re, rezul­ta­te foar­te bune cu muzi­ca Mari­nei şi corul «Alba­tro­sul», aşa că pes­te vreo lună vei fi mai­or!”

Luat prin sur­prin­de­re, maes­tru­lui Marin Hudi­ţea­nu i se încleş­ta­se gura şi nu‑i mai ieşeau cuvin­te­le. Într-un târ­ziu, spre sur­prin­de­rea tutu­ror, sila­bi­si: “Lăsa­ţi-mă ce sunt! Vă mulţu­mesc fru­mos că v‑aţi gân­dit să mă pro­mo­va­ţi, dar lăsa­ţi-mă ce sunt! Asta este pozi­ţia mea şi mă simt atât de bine în ea! Lăsa­ţi-mă ce sunt!”

Argu­men­te­le ami­ra­lu­lui refe­ri­toa­re la mări­rea de sala­riu, cre­ş­te­rea pozi­ţi­ei sale în comu­ni­ta­tea muzi­cie­ni­lor mili­tari şi a per­so­na­lu­lui gar­ni­zoa­nei Man­ga­lia nu au avut nicio rezo­nanţă în sis­te­mul de refe­rinţe al com­po­zi­to­ru­lui, diri­jo­ru­lui şi pluto­ni­e­ru­lui adju­tant Marin Hudi­ţea­nu, care, par­că parafrazându‑l pe Ghe­ra­se Den­dri­no, comu­ni­că deci­zia sa fina­lă: “Lăsa­ţi-mă ce sunt!… Lăsa­ţi-mă să cânt!”

Văzându‑i pozi­ţia hotă­râ­tă, după câte­va cli­pe de tăce­re, ami­ra­lul s‑a ridi­cat de pe sca­un, i‑a întins mâna, apoi, cuprinzându‑l iar de după umeri, i‑a spus: “Mari­ne, te înţe­leg! Te înţe­leg şi te apre­ciaz! Puţini în lumea asta pot rea­li­za ceea ce faci tu, dar şi mai puţini ar refu­za o ase­me­nea pro­mo­va­re! Şi pen­tru dem­ni­ta­tea asta meri­ţi şi mai mul­tă con­si­de­ra­ţie şi res­pect din par­tea mea!” Şi repetându‑i un “Mulţu­mesc pen­tru ceea ce faci pen­tru Mari­nă!” şi strângându‑i din nou mâna, ieşi din încă­pe­re.

În maşi­nă, pe dru­mul de întoar­ce­re către Coman­damen­tul Mari­nei, mi se adre­să: “Loco­te­nen­te, să-mi amin­teşti ca la vii­toa­rea pre­mi­e­re să‑l tre­cem pe Hudi­ţea­nu cu cea mai mare pri­mă din Mari­nă!”

Astăzi, la cei nouă­zeci şi cinci de ani ai domni­ei sale, maes­trul Marin Hudi­ţea­nu vibrea­ză, încă, la acor­du­ri­le rit­ma­te ale muzi­cii mili­ta­re. Iar atunci când con­di­ţi­i­le atmosfe­ri­ce îi per­mit, spri­ji­nit de bas­ton şi ocu­pând un loc con­ve­na­bil, asis­tă, pe fale­za Cazi­no­u­lui din Con­stanţa ori prin pieţe­le cen­tra­le ale ora­şu­lui, la tre­ce­rea fan­fa­rei Forţe­lor Nava­le.

E modul său de a‑şi retrăi cli­pe­le de glo­rie, de a‑şi reîn­căr­ca pute­ri­le, atâ­tea câte mai sunt, prin acor­da­rea bătă­i­lor ini­mii cu tem­po­ul tine­resc al melo­di­i­lor com­pu­se de domnia sa cu pes­te cinci dece­nii în urmă. Şi par­că, baghe­ta invi­zi­bi­lă a Maes­tru­lui — ajuns astăzi la gra­dul de colo­nel în retra­ge­re (ceea ce refu­za­se cu atâ­ta dem­ni­ta­te în urmă cu aproa­pe cinci­zeci de ani!), mane­vra­tă de către o forţă divi­nă, sal­tă prin aer în rit­mu­ri­le marşu­ri­lor ostă­şeşti, pre­cum: Gar­dă la pavi­li­on; Sal­tă pasul voi­ni­ceş­te; Mari­nari din Româ­nia; Fla­muri albas­tre; Solemn pe nave, mari­na­rii; Imnul mai­ş­tri­lor Mari­nei Mili­ta­re.

Cât des­pre “Alba­tro­sul”, se poa­te spu­ne doar că a fost!… A fost şi a zbu­rat! Şi cine ştie când o să mai vină?… Sau, dacă!…”.

Fai­ma “Alba­tro­su­lui”

Pe 2 august 1959, în por­tul Con­stanţa pe un pon­ton au evo­lu­at corul şi orches­tra echi­pei artis­ti­ce ostă­şeşti „Alba­tro­sul”. Con­fir­ma­rea cele­bri­tă­ţii ansam­blu­lui ostă­şesc “Alba­tro­sul” şi a repu­ta­ţi­ei entu­zi­as­tu­lui său diri­jor o regă­sim în “Pla­nul acti­vi­tă­ţi­lor artis­ti­ce şi con­cer­tis­ti­ce susţi­nu­te de echi­pa artis­ti­că ostă­şeas­că «Alba­tro­sul» şi gru­pul de fan­fa­re reu­ni­te ale Mari­nei Mili­ta­re pe peri­oa­da iunie-august 1970”, apro­bat de vicea­mi­ra­lul ing. Gri­go­re Mar­teş. Momen­tul cul­mi­nant atri­bu­it “albas­troşi­lor” era repre­zen­tat de spec­ta­co­lul muzi­cal-core­gra­fic “Joc şi cân­tec româ­nesc”, care a fost susţi­nut în acel sezon esti­val la Peci­nea­ga, Techir­ghi­ol, Casa Arma­tei Man­ga­lia, Dul­ceşti, Moş­neni, Clu­bul Mari­na­ri­lor din Man­ga­lia, Lima­nu, Gră­di­na de Vară Man­ga­lia, Toprai­sar, Codru, Con­stanţa, Tul­cea, Efo­rie Sud, 2 Mai ş.a.

Chiar dacă era tri­bu­tar canoa­ne­lor ide­o­lo­gi­ce ale epo­cii, spec­ta­co­lul inclu­dea, pe lân­gă ode­le stan­dard, pie­se cora­le tema­ti­ce (“De veghe în larg”, “Valu­ri­le Dună­rii”, “Oas­tea Româ­nă”, “Bala­da timo­ni­e­ru­lui”), momen­te core­gra­fi­ce (“Dans din Făgă­raş”, “Călu­şa­rii”), melo­dii popu­la­re (“ Româ­nie, ţara mea de dor” şi “Pădu­re, pădu­re” — solist A. Negrău, “Mureşu­le, apă lină” şi “Auzi­ţi cum cân­tă ţara” — solist — I. Cos­tin, “Ce fru­mos mai cân­tă cucul” şi “Mult mi‑e drag să cânt ţara” — solist C. Dolă­ne­scu), muzi­că uşoa­ră (“Ini­mă înflă­că­ra­tă” şi “Un zâm­bet pen­tru mari­nari” — solist Ghe­or­ghe Rei­ciu, “Mari­na­rul îndrăz­neţ” şi “Scri­soa­re către mama” — solist M. Pir­pi­riu), tablo­uri spor­ti­ve ş.a.m.d.

În anul 1983, pluto­ni­e­rul adju­tant Marin Hudi­ţea­nu se îmbol­nă­veş­te grav. Deşi incom­plet res­ta­bi­lit din punct de vede­re medi­cal, în luna octom­brie 1984, maes­trul Hudi­ţea­nu nu renu­nţă şi însoţeş­te Ansam­blul ostă­şesc “Alba­tro­sul” la Fes­ti­va­lul “Te apăr şi te cânt, patria mea!”, pur­tat pe bra­ţe de doi sol­da­ţi.

La pes­te 67 de ani, maes­trul Hudi­ţea­nu a fost tre­cut direct în retra­ge­re, la data de 29 decem­brie 1990. Pen­tru talen­tul, râv­na şi meri­te­le exce­pţio­na­le în pro­mo­va­rea tra­di­ţi­i­lor şi cul­tu­rii mari­nă­rea­şti, de‑a lun­gul cari­e­rei sale a fost dis­tins cu Meda­lia “Eli­be­ra­rea de sub jugul fas­cist” (1954), Meda­lia “Meri­tul Mili­tar” cla­sa I (1954), Meda­lia Mun­cii (1954), Ordi­nul “Meri­tul Mili­tar” cla­sa a III‑a (1960), Ordi­nul “23 August” cla­sa a V‑a (1964), Ordi­nul “Meri­tul Mili­tar” cla­sa a II‑a (1965), Ordi­nul “Stea­ua R.S.R.” cla­sa a V‑a, Ordi­nul “Meri­tul Mili­tar” cla­sa I (1970), Meda­lia “A XXX‑a ani­ver­sa­re a Zilei Arma­tei R.S.R. (1974) şi “A 40‑a ani­ver­sa­re a Revo­lu­ţi­ei soci­a­le şi naţio­na­le, anti­fas­ciste şi antiim­pe­ria­lis­te din august 1944” (1984).

De ase­me­nea, chiar dacă poa­te părea doar un gest cu o cono­ta­ţie sim­bo­li­că, îna­in­ta­rea sa la gra­dul de colo­nel în retra­ge­re repre­zin­tă o recu­noa­ş­te­re glo­ba­lă şi sta­tor­ni­că a unor per­for­manţe de exce­pţie, care au trans­for­mat o echi­pă de ama­tori într-un ansam­blu artis­tic cu nume de legen­dă — “Alba­tro­sul”.

De la nora sa, doam­na colo­nel în rezer­vă Lili­a­na Hudi­ţea­nu, am aflat că în pre­zent Maes­trul nu mai poa­te să cobo­a­re scă­ri­le şi de şase luni nu a mai ieşit din casă. Două luni a stat la pat dar acum şi‑a reve­nit, iese pe bal­con şi mer­ge prin casă.

La o ase­me­nea fru­moa­să ani­ver­sa­re, corul “alba­troşi­lor” de pre­tu­tin­deni, care în zeci şi sute de spec­ta­co­le şi com­pe­ti­ţii i‑au urmă­rit cu pri­vi­rea baghe­ta magi­că, into­nea­ză, la uni­son, “Mulţi ani tră­i­as­că”, cu ace­ea­şi nedi­si­mu­la­tă bucu­rie, admi­ra­ţie şi preţu­i­re pen­tru tot ceea ce a făcut pen­tru Mari­nă, pen­tru cul­tu­ra naţio­na­lă şi pen­tru Arma­ta Româ­nă.

La mulţi ani, Maes­tre Marin Hudi­ţea­nu!


Bibli­o­gra­fie:

Eugen Lau­ri­an, “Frân­turi de via­ţă cu par­fum naval”, Con­stanţa, Edi­tu­ra Ex Pon­to, 2018

Sur­sa foto: Cole­cţia Mari­an Moş­nea­gu.

Des­pre Mari­an Moş­nea­gu 

Coman­dor ® dr. Mari­an Moş­nea­gu s‑a năs­cut în Buco­vi­na, însă des­ti­nul l‑a tri­mis la Lice­ul Mili­tar de Mari­nă din Con­stanţa. A urmat apoi cur­su­ri­le Insti­tu­tu­lui „Mir­cea cel Bătrân“ (1980–1984) şi ale Facul­tă­ţii de Lite­re, Isto­rie, Drept şi Teo­lo­gie, spe­cia­li­za­rea Isto­rie, din cadrul Uni­ver­si­tă­ţii „Ovi­di­us“ Con­stanţa (1995–1998). Ulte­ri­or, a deve­nit doc­tor în Isto­rie, la Uni­ver­si­ta­tea din Crai­o­va (2004). A fost direc­tor al Muze­u­lui Mari­nei Româ­ne (2001–2006) şi şef al Ser­vi­ci­u­lui Isto­ric al Arma­tei (2007–2016).

Vizio­nați GALERIA FOTO inte­gra­lă, în ziuaconstanta.ro

Un arti­col sem­nat de Mari­an Moș­nea­gu, Ziua de Con­stan­ta, 27 iulie 2018.


Des­pre Ansam­blul Artis­tic ”ALBATROSUL” al Mari­nei Mil­ta­re, coti­dia­nul onli­ne Man­ga­lia News a mai publi­cat și alte arti­co­le ce pot fi vizio­na­te aici.


Man­ga­lia News, 02.2019.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

1 COMENTARIU

  1. Nu exis­ta om mai fru­mos decat ace­la care poar­ta stra­ie­le bunu­lui simt si ace­la este Dl Hudi­tea­nu, sun­tem bucu­ro­si ca avem pri­le­jul sa va trans­mi­tem un cal­du­ros LA MULTI ANI ! A fost o peri­oa­da de timp,dirijor la Corul Cadre­lor Didac­ti­ce Man­ga­lia, cu res­pect Adri­a­na Andre­es­cu

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele