ONOR, VETERANILOR DE RĂZBOI! [Foto/VIDEO]

0
2310

Cinstirea veteranilor de război trebuie să fie, în permanență, unul dintre actele de rememorare și prețuire pentru cei care au avut norocul de a se putea întoarce vii, invalizi, răniți sau nevătămați în sânul familiilor, greu încercate, ele însele, de vitregia vremurilor.

Credem că este de datoria noastră, a fiecăruia în parte, „să scoatem lumii, la vedere”, de sub colțul covorului, multe aspecte ale Istoriei noastre, căci, așa cum afirma cronicarul moldovean Miron Costin, „a le lăsa iarăși nescrise, este inimii durere”. CINSTIRE ȘI RECUNOȘTINȚĂ VEȘNICĂ, VETERANILOR DE RĂZBOI! (prof. Emil-Corneliu Ninu).

* * *

ONOR, VETERANILOR DE RĂZBOI!

de col. (r) Alecu Crudu,
președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război Mangalia.

Prin „Hotărârea Guvernului” nr. 1222 din 10 octombrie 2007 și prin „Legea 303” din 13 noiembrie 2007, a fost reinstituită, după 1989, „Ziua Veteranilor de Război”, sărbătorită pe 29 aprilie, în fiecare an, „în semn de recunoaștere a meritelor veteranilor de război pe câmpurile de luptă, pentru apărarea independenței, suveranității, integralității teritoriale și a intereselor României.”

Publicitate

Data de 29 aprilie este strâns legată de „Înaltul Decret al Regelui Carol I”, din 29 aprilie 1902, prin care a fost instituit titlul de „VETERAN DE RĂZBOI”, la a 25-a aniversare a mobilizării pentru cucerirea Independenței de Stat a României.

… Cine sunt veteranii de război?

Veteranii de război sunt românii care mai sunt încă în viață, după încleștarea crâncenă din Cel de-Al Doilea Război Mondial.

Veteranii sunt cei care, la chemarea țării, au lăsat părinții, soțiile, frații și surorile în pragul casei, plugul în brazdă, condeiul în birou, catalogul elevilor în cancelaria școlii, strungul și raboteza în fabrică și au răspuns DA, pentru Patrie.

Veteranii sunt cei care, în luptă cu dușmanul țării, au stat adesea cu moartea în față, fără a pune în balanță sacrificiul vieții lor.

Veteranii sunt pagini vii din istoria țării, unii dintre ei purtând pe corpul lor cicatricile rămase, în urma gloanțelor și schijelor primite în luptele pentru eliberarea Ardealului de Nord, răpit prin odiosul Dictat de la Viena, din 30 august 1940, sau de la eliberarea Basarabiei și ținutului Herței, în anul 1941, sau din luptele duse alături de aliați, după 23 August 1944, culminând cu Victoria de la 9 Mai 1945.

Veteranii sunt aceia care, la apusul soarelui vieții lor, privesc cu încredere viitorul țării, pentru că au crezut și sperat pentru un viitor mai bun și luminos, mai ales pentru generația activă și tânără.

Veteranii sunt părinții dumneavoastră și bunicii copiilor dumneavoastră.

Veteranii sunt cei de care Țara a avut grijă ca, prin„ Legea 44/94”, să li se acorde niște drepturi, pe care, în regimul comunist, nu le-au avut, deși aveau titlul de „VETERAN DE REĂZBOI”.

În prezent, veteranii beneficiază de o indemnizație, în funcție de durata participării pe front și de decorațiile primite, precum și de alte câteva drepturi.

Chiar dacă aceste facilități nu sunt satisfăcătoare, veteranii nu fac grevă, nu sunt cerșetori, păstrându-și, cu onoare, calitatea de veteran de război.

Veteranii nu doresc să fie invidiați de nimeni, pentru că, oricând, ar schimba aceste drepturi materiale cu vârsta fragedă a tinereții. 

Ei sunt cei care doresc ca, în România, „veterani” să nu se mai nască.

Cât mai sunt în viață, veteranii de război pretind un singur lucru: Respect și Onoare din partea instituțiilor statului, centrale și locale, și, în special, respectarea drepturilor ce li se cuvin, conform „Legii 44/1994”. 

„Certificatul de naștere al poporului român este semnat cu sângele eroilor căzuți la datorie, pe câmpurile de luptă în Cel de-Al Doilea Război Mondial, pentru apărarea ființei naționale și a întregirii Patriei noastre, România” – spunea Farcaș Alexandru, președintele Filialei Brașov a „Uniunii Naționale a Veteranilor de Război”, cu ocazia reluării aniversării „Zilei Veteranilor”.

La ceas de sărbătoare, privim cu respect și aducem cuvenitul omagiu nonagenarilor și centenarilor veterani, văduvelor de război, invalizilor, acestor oameni care au suportat ororile războiului, care au suferit și și-au plâns pe cei dragi, camarazi sau soți, căzuți la datorie, pe cei care poartă pe trup urmele aspre ale gloanțelor și schijelor sau ale căror trupuri au suferit mutilări nedrepte!

Pentru toți aceștia, se revarsă, din inimile și conștiința noastră, o permanentă dragoste fierbinte, aleasă prețuire și recunoștință.

Este un mare și fericit prilej să le adresăm cele mai calde și sincere felicitări, multă sănătate și bucurii personale!

Dragi și bravi veterani, fie ca exemplul de viață ostășească și virtute civică, pe care ni-l oferiți, să ne călăuzească în viață, iar eroii trecuți în eternitate să vegheze cu sufletele lor curate drumul de astăzi al Oștirii României!


Se sting Veteranii!

Priveşte, copile, cum trec veteranii,
În şiruri tăcute, bătrâni luptători,
Se duc! Se topesc! Şi-odată cu anii
Dispar în neant, anonimi călători.

Se sting veteranii, lăsaţi în uitare,
Încet, în tăcere şi-n lacrimi se sting.
Şi nimeni nu-i plânge! Pe nimeni nu doare
Că mor veteranii! Nici ei nu mai plâng!

Priveste-i! Mai miscă! Mai sunt înca vii!
Şi-asteaptă să sune… un ultim atac,
Căci astăzi sunt iaraşi în linia-ntâi
Şi-asteaptă semnalul! Şi rabdă! Şi tac!

Priveşte-i trecând, resemnaţi spre vecie,
Păşind maiestuos, ca lumea să ştie
Că n-au cerşit, nu s-au plâns, n-au crâcnit!
Au luptat, au muncit, au tăcut… şi-au murit!

De-ai fost general sau simplu soldat
Pe front nu contează! Nu este o lege
Să-ţi apere gradul. Eşti doar un bărbat
În luptă cu moartea. Şi moartea n-alege!

Din Est până-n Vest, întregul pământ
Cu sângele lor în război l-au udat.
Cu trupuri uitate sub cruci de mormânt
Tot drumul Golgotei a fost jalonat!

Iar cei ce-au scapat de cumplitul infern
La matcă intorşi au fost aşteptaţi
Potrivit obiceiului nostru etern,
La Aiud, La Sighet, La Piteşti, La Galaţi.

De-aceea, copile, când trec veteranii,
Cu feţele supte, ca de sfinţi bizantini,
Opreşte-te-n loc, căci ei sunt titanii
Istoriei noastre! Şi lor să te-nchini!

Sunt candele sfinte! Cât pâlpâie încă,
Mai dă-le Onoruri! Aceşti oameni triști
Ţi-au clădit viitorul în piatră şi-n stâncă
Şi-au murit pentru tine, ca tu să exişti!

Şi-acuma priveşte cum trec veteranii,
În şiruri tăcute, eroi cerşetori!
Se duc! Se topesc! Şi-odată cu anii
Dispar în neant…, inutili trecători!

Col. (r) Gheorghe Lăcătuşu,
Veteran de război. 
(sursa: Anghel Georgian).

Ultimul veteran…


Mangalia News, Luni, 29 aprilie 2019. (sursa: facebook.com/emilcorneliu.ninu).



piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele