Dobrogea ascunde, încă, multe comori, pe care ochii curioşi ai constănţenilor sau ai turiştilor nu le pot vedea. Spre exemplu, monumentele rupestre de la Murfatlar reprezintă un adevărat izvor de informaţie pentru viaţa monahală, „arhitectura” religioasă şi, de ce nu, structura etnică a populaţiei de pe teritoriul istro-pontic, din perioada de început a Evului Mediu. Ele se integrează unui orizont specific spaţiului dobrogean, de centre monastice construite inclusiv în peșteri, realizate de călugări bizantini veniţi iniţial pentru creştinarea bulgarilor.
Frumuseţea acestor monumente este nemărginită. Grafitele şi reprezentările pe care le oferă, am putea spune că reprezintă „cronicile” noastre scrise pentru această perioadă.
„Importanţa monumentelor de la Murfatlar este, din nefericire, prea puţin conştientizată de societate. Cei mai mulţi doresc să le vadă, să le atingă, fără a lua în calcul faptul că, astfel, contribuie la distrugerea lor. Ceea ce trebuie să înţelegem este faptul că natura rocii în care au fost săpate, sensibilă la schimbările de temperatură, umiditate şi contact direct, face aproape imposibilă vizitarea acestora de către publicul larg, în actualele condiții. În concluzie, vizitarea, de către publicul larg, a acestui inestimabil monument istoric, ar fi indicată doar prin realizarea unui muzeu de sit în apropiere, cu o expoziție permanentă, care să cuprindă materiale arheologice specifice și care să ajute la proiectarea în epoca medievală a complexului arheologic. Fiecare dintre bisericuțe ar putea fi reconstituită, iar această expoziție ar trebui să devină singurul obiectiv pe care vizitatorul ar putea să-l vadă”, a declarat pentru „Cuget Liber”, cercetător științific doctor Sorin Marcel Colesniuc, directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC).
Monumentul are nevoie de un proiect de restaurare și conservare
Specialistul spune că măsura impusă de acces limitat sau chiar de interzicere a oricărui contact nemijlocit al vizitatorului cu monumentul a luat în calcul fragilitatea extremă a materialului din care acesta a fost lucrat, care este absolut necesară pentru binele acestui monument istoric. „În orice caz, dacă se va demara un proiect de restaurare și conservare, va fi nevoie de ample investiții. În plus, climatizarea interioară a monumentelor rupestre este foarte importantă, motiv pentru care este nevoie de achiziționarea de aparatură specifică”, a completat cercetătorul.
Trebuie precizat că bisericuțele rupestre de la Murfatlar nu fac parte din patrimoniul UNESCO, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa asigurând paza și curățenia ansamblului. De asemenea, angajații muzeului întreţin construcţia ridicată în vederea protecţiei minimale a monumentului istoric. În urmă cu aproximativ 49 de ani, Direcția Monumentelor Istorice a realizat o construcție provizorie de protecție. Aşa cum era de aşteptat, între timp, aceasta s-a deteriorat, în special acoperișul. Din păcate, întreaga activitate a fost întreruptă în anul 1977, moment în care construcția de protecție era realizată în proporție de circa 40-45% (o structură din beton armat şi mortar din ciment). Restul sitului (circa 55-60%) a rămas sub un acoperiș temporar (o protecţie provizorie din lemn şi carton bituminat).
Apoi, la începutul anilor 2000, Ministerul Culturii a schimbat pilonii din lemn, care putreziseră în cea mai mare parte, iar porțiuni importante din acoperiș au fost înlocuite cu plăci mari de plexiglas.
„În prezent, o parte a acestora sunt distruse din cauza intemperiilor și a diferențelor mari de temperatură dintre iarnă și vară. Prin urmare, nu există un microclimat adecvat păstrării acestor monumente istorice deosebit de importante pentru istoria Dobrogei”, a precizat Colesniuc.
De ce trebuie evitată vizitarea acestui obiectiv
Cercetătorul constănțean susține că popularizarea uşor agresivă a ansamblului rupestru, făcută în ultimul timp și datorită spectaculozității monumentelor, a dus la creșterea numărului doritorilor de informare „la faţa locului”. Problema este că puţini sunt cei care înţeleg faptul că bisericuțele rupestre nu vor rezista dacă vor fi introduse într-un circuit de vizitare turistică, motivele fiind multiple. Specialistul MINAC a precizat că variaţia bruscă şi frecventă a temperaturii şi umidităţii în interiorul monumentelor rupestre vor determina apariţia condensului și a igrasiei, care vor acoperi pereţii cu inscripţii şi reprezentări, mergând până la exfolierea suprafeţei acestora și cvasi-dispariția lor selectivă și irecuperabilă. Apoi, introducerea ansamblului rupestru într-un circuit turistic va avea ca efect sporirea microorganismelor, ciupercilor, algelor sau alţi factori patogeni de natură biologică nocivi şi desigur, sporirea acestora, prin circulația vizitatorilor, fapt ce va afecta iremediabil situația. De asemenea, orice atingere a pereţilor încăperilor va duce, cu siguranță, la estomparea sau ştergerea elementelor incizate.
«Marele pericol care, de mai bine de 50 de ani, afectează complexele rupestre descoperite îl reprezintă tocmai ineficiența construcției „temporare” de protecție, în realitate o amenajare care contribuie din plin la degradarea sistematică a bisericuțelor, iar în unele sectoare de-a dreptul ireparabilă a descoperirilor. Câteva reparații nesemnificative, dublate de studii și aplicații care nu au adus niciodată îmbunătățiri ale stării generale de conservare a sitului, sunt toate intervențiile care s-au derulat aici în ultimul sfert de secol», a subliniat Colesniuc.
Monumente spectaculoase
Cercetările arheologice, efectuate în anii 1957-1962 de către Institutul de Arheologie din București și Muzeul Regional Dobrogea, la monumentele rupestre de la Murfatlar (Basarabi) au relevat, pe versantul nord-vestic al dealului Tibişir, la limita sud-vestică a localităţii, existenţa a şase bisericuţe, a unor chilii, galerii, locuinţe şi morminte, săpate în cretă, precum şi urmele unei cariere, ce au funcţionat, cel mai probabil, în a doua jumătate a secolului al X-lea p.Chr. Ansamblul este amplasat la o distanţă de aproximativ 20 km de Tomis (Constanţa) şi 35 km de Axiopolis (Cernavodă), ocupând o poziţie dominantă la sud de valea Carasu. Cercetările, desfăşurate cu mici întreruperi la cumpăna deceniilor şase-şapte ale secolului trecut au vizat o suprafaţă de circa 200 x 50 m, fără a epuiza, din păcate, întreaga zonă. Încă de la început, întrucât locul devenise o atracție irezistibilă, turiștii au afectat inscripțiile de pe pereți, iar galeriile estice au fost grav afectate de intemperii, prin prăbușirea unei arcade.
Directorul MINAC este de părere că cel mai spectaculos monument îl reprezintă bisericuţa B4. „Este cea mai mare, mai impozantă şi, totodată, mai importantă prin imaginile şi informaţiile pe care le oferă. Aceasta prezintă un plan dreptunghiular, împărţit prin intermediul unor stâlpi cruţaţi în cretă sau zidiţi din cărămizi de cretă în pronaos, naos şi altar. Unul dintre grafitele scrise în limbă greacă menţionează anul 982, un prim reper de plasare în timp a monumentelor de la Murfatlar. Bisericuțele păstrează pe pereţi, prin incizare: siluete umane, cruci, semne cruciforme şi geometrice, călăreţi, cai, iepuri, pești, păsări, cerbi, copaci, cizme, halebarde, un urcior globular, trei corăbii, un arc cu săgeată, grafite chirilice şi runice și un țintar. Un alt important grafit este descoperit în bisericuţa B1, cu litere chirilice, unde se precizează anul în care aceasta a fost săpată în masivul de cretă: leat 6500 (= 992 p.Chr.). Pe toată suprafaţa cercetată în cele câteva campanii au fost descoperite 20 de morminte, toate cu orientare creştină vest-est”, a completat specialistul.
Complexe cioplite în piatră
Toate complexele amintite (bisericuţe, locuinţe, galerii, morminte) se află în strânsă legătură cu cariera de cretă, ele fiind cioplite în masivul de cretă de muncitorii care efectuau operaţiuni de excavare în cadrul acesteia. De altfel, o parte a acestora au locuit şi au fost înmormântaţi aici. Bisericuţele nu au funcţionat concomitent, ci pe rând, degradarea uneia solicitând realizarea alteia. Cum natura rocii în care au fost săpate este foarte moale, fisurarea accentuată sau prăbuşirea unor pereţi la o perioadă scurtă după ce fuseseră cioplite în masiv, nu pare imposibilă. Ca dovadă în acest sens, spre exemplu, avem în bisericuţa B1, unde slabele urme de afumare a pereţilor, precum şi tocirea firavă a pavimentului şi pragurilor, arată că aceasta nu a fost mult timp folosită.
De la descoperirea lor, respectivele monumente nu au intrat niciodată într-un circuit de vizitare.
În ultimile decenii, absolut ocazional a fost permisă vizitarea lor doar specialiștilor în domeniu sau unor echipe de filmare ale unor posturi naționale de televiziune. (sursa: cugetliber.ro, 25.04.2019).
