Mircea Bezergheanu: Proiect Dobrogea. Sau Dobrogea Raw [Album FOTO]

0
1630

farmec.ro
carturesti.ro%20

Mircea Bezergheanu: Proiect Dobrogea. Sau Dobrogea Raw.

“Dacă poți să-l vezi, dacă poți să-l visezi, dacă poți să-l dorești, dacă poți să-l iubești, tărâmul ascuns din Dobrogea te va primi și pe tine, egal cu soarele, cu marea, cu cea mai mică gâză, cu cel mai frumos fluture, cu cea mai rară pasăre, cu vântul, cu focul, cu haita pierdută de Lupi, care încă mai trăiește în inima mea”.

Mircea Bezergheanu: Aceasta va fi pagina proiectului dedicat prezentării Dobrogei. Iar cum prezentarea asta o voi face în forma în care trăiesc eu Dobrogea, va fi diferit de orice documentar realizat de mercenari ai imaginii. Nu am buget, dar nici termene și investitori care să mă forțeze să fac un material pe care-l uiți chiar în timp ce-l vizionezi. Nu m-am apucat de el pentru că e rost de o finanțare și, brusc, mi-am dat seama că proiectul meu poate să absoarbă bani, dar dacă nu sunt bani, nu mișc aparatul… Nu, o fac dintr-un motiv extrem de simplu, definit de un cuvânt folosit prea des fără nici o corelație, cuvânt ajuns demonetizat – Dragostea. Iar pregătirea mea în domeniul fotografiei sper să mă ajute să realizez și filmările la un nivel acceptabil unui material video publicabil. Am realizat acest grup pentru a vă prezenta din mers ce mai fac, cum a ieșit una sau alta, care sunt zbaterile, care sunt dilemele și trilemele, să discutăm și să disecăm ideile care-mi vin, dar mai ales, să vă cer ajutor când nu mă mai pricep la ceva anume.

Filmările vor fi/sunt realizate în format 4K, iar de anul acesta le fac numai 4K 60 fps 10 biți 4.2.2. înregistrările le realizez cu un recorder extern, folosind comprimarea Apple ProRes iar materialul final va fi comprimat folosind codecul H264. Ptr distribuție voi alege probabil rezoluția FullHD astfel la transformarea din 4K în FHD voi avea o înbunătățire a calității cel puțin la nivel de zgomot în imagine. Scenele de wild life le filmez 4K la 50 cadre pe secundă iar FHD la 240 cadre pe secundă. Adun bani să achiziționez acum o cameră video care filmează 4K la 120 cadre pe secundă, crescând mai mult calitatea la scenele foarte dinamice. Resursele financiare se limitează strict la ce am eu iar anul acesta l-am început primind ca donație din partea unor prieteni o cameră GH5s. Le mulțumesc încă o dată și pe această cale celor care au devenit astfel producători, investind într-o poveste încă nespusă. Restul echipamentelor, mașinile, combustibilul, cazările, mâncarea și timpul…, de la bunul Dumnezeu! Iar în caz de nereușită…, doar Lui îi voi da raportul. Dacă cineva poate să mă mai ajute, primesc cu recunoștință și un litru de motorină, și un colț de pâine, și o cazare să dorm uneori într-un pat normal. De asemenea, aștept sfaturi de la cei care se pricep la filmări, vă rog să mă corectați atunci când greșesc, nu mă lăsați ignorant. 

Iar de acum, să înceapă spectacolul!

Mai mult, pe facebook.com/groups/RawDobrogea

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Alte articole publicate de Mangalia News, cu fotografii artistice realizate de Mircea Bezergheanu, vă invităm să vizionați aici.


Mangalia News, 21.04.2019.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply