Tujamo, Mahmut Orhan, Aron Chupa și ATB vin de 1 Mai la malul Mării Negre!

0
1199

farmec.ro
carturesti.ro%20

Cele mai așteptate petreceri din minivacanța de 1 Mai, de la malul Mării Negre, vor fi găzduite în acest an de Tujamo, Mahmut Orhan, Aron Chupa și ATB care vor aduce vibe-ul NEVERSEA în două dintre cele mai îndrăgite cluburi – Fratelli Mamaia și Loft Mamaia.

Anul acesta, Festivalul NEVERSEA deschide sezonul estival cu minivacanța de 1 Mai. Petrecerile se vor ține lanț, începând cu data de 26 aprilie, când în clubul Fratelli din Mamaia va concerta TUJAMO, un artist cu foarte mulți fani în România și care a fost prezent atât la UNTOLD cât și la NEVERSEA.

Pe 28 aprilie în LOFT Mamaia, DJ-ul de origine turcă, MAHMUT ORHAN va găzdui una dintre petrecerile de neuitat din cluburile de la malul mării. Acesta va fi urmat, pe 30 aprilie, tot în LOFT Mamaia, de ARON CHUPA.

Tot pe 30 aprilie, dar de această dată în Fratelli Mamaia, ATB va întreține atmosfera pentru petrecăreții aflați în club. Toți cei care numără zilele până la festivalului NEVERSEA sunt așteptați să-și facă încălzirea pentru cel mai așteptat eveniment de la malul Mării Negre.

IA-TI ACUM BILETUL DE O ZI LA NEVERSEA!

Începând de astăzi, fanii Festivalului NEVERSEA pot să-și achiziționeze biletele pentru o zi. Pentru prima și a doua zi a festivalului, adică ziua de joi și ziua de vineri, prețul este de 250 ron plus taxe, iar pentru cea de-a treia și a patra zi, prețul este de 275 de ron, plus taxe.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Acestea se pot achiziționa de pe neversea.com. Tot de aici se pot cumpăra și abonamentele pentru cele patru zile de festival la prețul de 499 de ron plus taxe.


Mangalia News, 14.04.2019. sursa: atacdeconstanta.com


 


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply