Angajat la stat: Salarii de la 2.000 la 13.000 de lei, la Primăria Mangalia!

0
3618

Ediția de Sud: Considerat, până de curând, un soi defavorizat al salariatului român, angajatul la stat pare să se descurce din ce în ce mai bine când vine vorba despre indemnizația lunară. Vorbim în cele ce urmează despre angajații Primăriei Mangalia, ale căror venituri au sporit considerabil în ultima vreme, ajungând să concureze, cu brio, salariile din companiile mari, cu profituri substanțiale.

Potrivit site-ului oficial al instituției publice, cel mai mare salariu brut din primărie este cel al primarului Cristian Radu, care primește, lunar, 13.520 de lei, iar cel mai mic al unui muncitor necalificat – 2.084 lei. Viceprimarul urbei câștigă, pe lună, 11.440 lei, în timp ce secretarul primăriei, directorii și directorii executivi, alături de arhitectul șef se pot lăuda cu venituri lunare de 9.200 de lei.

Directorii adjuncți și cei executivi adjuncți primesc până la 8.481 lei, șefii de servicii – 7.763 lei, șefii de birou – 7.188 lei, în timp ce consilierii, consilierii juridici, inspectorii, polițiștii locali cu grade superioare ajung să câștige un salariu de bază cuprins între 4.313 lei și 5.370 lei, în funcție de vechime. Venituri ceva mai mici găsim în cazul debutanților din primărie. De exemplu, un referent debutant obține între 2.864 lei și 3.043 lei.

În privința personalului contractual, găsim salarii de 9.200 de lei – administratorul public al orașului, 5.894 lei – șefii de servicii și 4.744 lei șefii de birouri. Consilierii primesc sume de până la 3.759 lei, în timp ce casierii debutanți au venituri cuprinse între 2.084 lei și 2.532 lei, în funcție de vechime. Salariile scad în ceea ce îi privește pe șoferi: maximum 2.864 lei, muncitorii calificați – 3.043 lei sau cei necalificați – maximum 2.595 lei.

Trebuie menționat faptul că, spre deosebire de marea masă a angajaților „la privat”, salariații plătiți din fonduri publice beneficiază de o serie de sporuri, care le rotunjesc substanțial veniturile. Astfel, bugetarii care fac parte din proiecte finanțate din fonduri UE, nerambursabile, beneficiază de majorări cu până la 50% ale salariului de bază, indiferent de numărul de proiecte. În cazul primarului și viceprimarului care ar face parte din aceste proiecte, sporurile sunt de numai 25%.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Sporul de muncă pe timpul nopții, în cuantum de 25% din salariul de bază, este aplicat angajaților care lucrează între orele 22.00 și 6.00 dimineața. Voucherele de vacanță, în valoare de 1.450 lei și indemnizația de hrană (a 12-a parte a salariului minim brut), alături de un spor de 10% pentru cei ce fac parte din comisiile de concurs, sunt alte beneficii ale vieții de angajat la primărie.

Ca un fapt divers, consilierii locali primesc, pentru fiecare ședință la care participă, o indemnizație de 450 de lei.

Mai trebuie menționat faptul că 427 de persoane figurează în organigrama funcțiilor UAT, dintre care 228 sunt angajate la primărie, 42 la Poliția Locală, 9 la Evidența Persoanelor, 97 la Asistență Socială, 5 la Implementare Proiecte, 6 la Sustenabilitate Proiecte și 40, la Direcția Cultură-Sport. (sursa: editiadesud.ro).


 

DOCUMENT: Lista-functii-salarii-Primarie-Mangalia-29-martie-2019


Mangalia News, 03.04.2019.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply