Sora Soarelui – legenda unei prințese de la Marea Neagră

0
750

Sora Soa­re­lui – legen­da unei prin­țe­se de la Marea Nea­gră. (Cris­ti­an Cea­le­ra — Poveș­ti­le Mării Negre).

La înce­pu­tul seco­lu­lui XX, în mul­te din­tre loca­li­tă­ți­le Dobro­gei cir­cu­la, în diver­se vari­an­te și sub diver­se for­me (bala­dă, basm sau colind) poves­tea „Sora Soa­re­lui”, cea a unei fru­moa­se și vite­ze prin­țe­se, ce își avea un palat mare și puter­nic pe malul Mării noas­tre. I se duse­se fetei fai­ma fetei în toa­tă „țara”, căci: „De zici Dobro­gea / Zici pe dată și Marea / Căci de Dună­re e‑ncinsă / Și de Mare e cuprin­să”.

Ceta­tea fru­moa­sei fete, răma­să să stă­pâ­neas­că după moar­tea părin­ți­lor săi, era una foar­te boga­tă, iar ave­ri­le de aici atră­geau tot felul de stră­ini dor­nici de îna­vu­ți­re: „Era o ceta­te minu­na­tă / Ținu­tă de Mân­dra Fată / În ispi­ta tur­ci­lor / Și‑n pofi­da frân­ci­lor (n.r. A se inter­pre­ta mai degra­bă geno­vezi și vene­țieni pre­zenți în Evul Mediu în Dobro­gea).” Unii doreau să dis­tru­gă ora­șul Fetei și să facă doar pră­păd și jaf, dar alții visau să o ia de nevas­tă pe fru­moa­sa Soră a Soa­re­lui.

Prin­tre aceștia din urmă se numă­ra și româ­nul Ghe­or­ghe, cel care auzind de fru­mu­se­țea Suro­rii Soa­re­lui, plea­că de pe pămân­tul său natal și vine în Dobro­gea „pe-un cal vânăt bidi­viu”, înso­țit de un “stol de mari boieri”. Când Ghe­or­ghe ajun­ge la ceta­tea Fru­moa­sei Fete (în une­le vari­an­te aceas­ta apa­re sub for­me­le Ele­na și Lea­na), pala­tul aces­te­ia toc­mai era ata­cat de turci de pe uscat, iar de „frânci” de pe mare, dar nici unii din­tre aceștia nu reu­șesc să dărâ­me seme­țe­le ziduri. Aflând de veni­rea vitea­zu­lui Ghe­or­ghe, Sora Soa­re­lui îi tri­mi­te aces­tu­ia solie și îi pro­pu­ne căsă­to­ria: „Nu stri­ca, Ghe­or­ghe, ceta­tea / Că la vremi de nepu­tin­ță / Ne va fi de tre­bu­in­ță / Vino‑n poar­tă boe­reș­te / Și des­ca­le­că domneș­te / Să fii domn cetă­ții mele / Și eu doam­nă, dumi­te­le”.

Ghe­or­ghe bine­în­țe­les că accep­tă și în frun­tea oști­rii sale reu­șeș­te să îi pună pe fugă atât pe turci, cât și pe „frânci”. Așa­dar avem par­te de o uniu­ne a doi români creș­tini, care aleg ca împre­u­nă să ape­re Dobro­gea împo­tri­va stră­i­ni­lor ce doreau bogă­ți­i­le aces­tor melea­guri. În toa­te vari­an­te­le mitu­lui, Vitea­zul și Sora Soa­re­lui se căsă­to­resc și rămân să stă­pâ­neas­că împre­u­nă, tră­ind feri­ciți până la adânci bătrâ­neți, în Ceta­tea lor de la Malul Mării…

Ne aflăm în fața unei povești fru­moa­se, în care nu tre­bu­ie cău­tat nea­pă­rat ade­vă­rul isto­ric. Un sâm­bu­re de ade­văr exis­tă însă în ori­ce legen­dă…

Sur­să bibli­o­gra­fie (adap­ta­re) – Ana­le­le Dobro­gei 1930–1931, serie veche; G Dem Teo­do­res­cu – Poe­zii popu­la­re, Bucu­rești, 1885.


Man­ga­lia News, Dumi­ni­că, 31 mar­tie 2019. (foto – freehdw.eu – bla­ck sea sun­set).


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele