Îți usuci rufele în casă? Uite cât de rău te poți îmbolnăvi!

0
1233

Îți usuci rufele în casă? Uite cât de rău te poți îmbolnăvi!

Cu toții am fost probabil avertizați de medici în privința modului în care ne uscăm rufele. Și, conform sfaturilor specialiștilor, sub nici o formă nu trebuie să le lăsăm la zvântat în casă, pentru că ne putem îmbolnăvi de plămâni. 

Faptul că vaporii care se ridică în timpul procesului de uscare a rufelor în cameră ne fac rău este deja știut. Însă doctorii atrag atenția asupra faptului că, procedând așa, ne putem îmbolnăvi de plămâni, mai exact de aspergiloză, o boală pulmonară infecțioasă provocată de o specie de fungi denumită Aspergillus fumigatus. Medicii din Statele Unite ale Americii avertizează că persoanele  care își usucă hainele pe radiator pot dezvolta ciuperci și infecții pulmonare, din cauza mucegaiului care se formează ca urmare a umezelii.

Ne băgăm boala în corp

„Eram obosită permanent și tușeam tot mai rău. Mult timp am ignorat. Când am fost la medic, la început nu își dădea seama ce am. Apoi mi-a pus câteva întrebări despre casa mea și m-a anunțat că am aspergiloză pulmonară acută”, a povestit una dintre paciente care obișnuia să usuce rufele în dormitor pe un suport special.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Doctorul a avertizat-o că boala se poate croniciza, așa că femeia a înțeles că trebuie să nu mai recurgă la această tehnică după ce își spală hainele. În urma tratamentului, a observat o ameliorare considerabilă în privința stării sale de sănătate.

Deși pare un gest minor, experții trag un semnal de alarmă: ne putem îmbolnăvi grav, dacă nu luăm măsuri. Hainele uscate pe radiator pot ridica nivelul de umiditate la peste 30 la sută și poate crea condiții ideale pentru dezvoltarea mucegaiului.

2 litri de apă, în hainele scoase din mașină

”Un teanc de haine proaspăt spălate conține aproximaiv doi litri de apă, care se evaporă în cameră. Majoritatea dintre noi suntem imuni la aceste infecții, cu ciuperci care se dezvoltă în astfel de condiții sau au organismul mai puternic și pot lupta cu aceste infecții. Totuși sunt și persoane care suferă de astm sau alergii și pentru care un astfel de mediu poate fi extrem de dăunător. Nici pentru pacienții cu cancer, tratați cu chimioterapie, nu este indicat un astfel de mediu, sau pacienții cu SIDA sau alte boli autoimune. Aceștia sunt vulnerabili în fața ciupercilor, iar fungii le pot provoca aspergiloză pulmonară. Este o boală care poate provoca o afecțiune incurabilă și chiar una cronică sau mortală la nivelul plămânilor”, este avertismentul dat de profesorul David Denning, care ne recomandă să ținem textilele departe de sufragerie sau alte camere ale casei și să le uscăm în schimb la aer curat, afară, sau în uscător


Mangalia News, Duminică, 17 martie 2019. (sursa: unica.ro).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply