AZI SE INAUGUREAZĂ PRIMUL METRU DE AUTOSTRADĂ DIN MOLDOVA

0
1333

CRONICA.RO: AZI SE INAUGUREAZĂ PRIMUL METRU DE AUTOSTRADĂ DIN MOLDOVA.

1. Zeci de firme, primării, echipe sportive, personalităţi, sindicate, dar şi persoane fizice au anunţat că participă la protestul ”România vrea autostrăzi” şi întrerup activitatea, astăzi, timp de 15 minute, la ora 15.00. Tot la ora 15.00, omul de afaceri Ştefan Mandachi, iniţiatorul protestului, inaugurează, în localitatea Cumpărătura, judeţul Suceava, primul metru de autostradă construit în Moldova. (News.ro)

2. Taxa pe activele bancare ar urma să fie modificată substanțial, prin scăderea ratelor de impozitare și a activelor taxabile, astfel că impactul va fi redus la circa 1 miliard de lei, față de 5,4 miliarde de lei, estimat anterior de BNR, au declarat pentru Profit.ro surse din piață. Băncile ar beneficia de o reducere a taxei în cazul în care cresc creditarea sau scad marja netă de dobândă, legătura impozitului cu ROBOR va fi ruptă și, totodată, formula de calcul a dobânzilor variabile la creditele în lei va fi modificată, prin raportarea la tranzacțiile efective, potrivit ultimei variante discutate. (Profit.ro)

3. Parlamentarii britanici au aprobat amânarea Brexitului până pe 30 iunie, dar au respins masiv un amendament H, care cerea amânarea Brexitului pentru organizarea unui al doilea referendum. De asemenea, Camera Comunelor a refuzat să preia de la Guvern controlul asupra procedurii Brexit. Premierul Theresa May trebuie sa negocieze acum cu Uniunea Europeana prelungirea termenului, care expiră la 29 Martie. Amanarea Brexitului necesită aprobarea unanima a țărilor membre UE. (Hotnews)

4. Senatul american, majoritar Republican, a adoptat ieri, cu 59 la 41 de voturi, o rezoluţie care anulează procedura ”starii de urgență naţională” decretată de preşedintele Donald Trump cu scopul de a debloca fonduri în vederea construirii zidului împotriva imigranţilor pe care vrea să-l construiască la frontiera cu Mexicul. Este vorba despre o lovitură dură aplicată președintelui american, în contextul în care senatori Republicani au votat alături de opoziţie în vederea aprobării textului. Donald Trump a ameninţat că se va opune prin veto hotărârii Congresului. (News.ro)

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

5. Doi dintre cei mai importanți manageri Facebook, Chris Cox, director de produs, şi Chris Daniels, director WhatsApp, părăsesc compania după mai bine de un deceniu. Cox face parte din cercul apropiat al lui Mark Zuckerberg, fiind interfața dintre manageri și CEO-ul Facebook. El s-a alăturat companiei în 2005, ca inginer de sofware şi a fost cel care a coordonat dezvoltarea News Feed-ului. Cei doi părăsesc compania cel mai probabil din cauza divergențelor cu Zuckerberg în privința integrării comunicațiilor din Messenger, Instagram și WhatsApp. (News.ro)

6. Elon Musk a dezvăluit în această noapte Modelul Y de la Tesla, un automobil de tip compact sport-utility, al cărui preț va începe de la $39.000. Musk spera că producția la acest model să înceapă de anul viitor. (WSJ)

7. Bird, startupul de trotinete electrice, a anunțat că va concedia 5% dintre angajați, adică aproximativ 40 de persoane. Decizia vine la scurt timp după o altă concediere, a 50 de persoane, din divizia de biciclete și scutere. Concedierile pot fi un semnal că “frenezia” investițiilor în piața trotinetelor electrice se apropie de final. (TechCrunch)

8. Lee Fixel și-a dat demisia din poziția de managing partner al fondului de investiții Tiger Global. Lee este cel care a realizat singurele investiții Tiger din România, cele în BestJobs și eJobs. Lui Lee îi este atribuită extinderea Tiger în India, unde a investit în Flipkart, cumpărat de Walmart anul trecut, dar și investițiile în Facebook, LinkedIn și Spotify. 30 Iunie este ultima zi la Tiger. (Axios)

9. Emma Haruko Iwao, o angajată Google, a avut nevoie de patru luni ca să-l calculeze pe Pi cu 31,4 trilioane de cifre și a făcut-o exact la timp pentru a termina chiar în ziua specială a acestui număr inimaginabil de lung. Vechiul record era deținut de Peter Trueb din 2016 și era de 22,4 trilioane de cifre. Pi deține un loc special în tărâmul matematicii, fiind un număr irațional care continuă la infinit fără repetări și se calculează împărțind circumferița unui cerc la diametrul lui. Iwao a a folosit 25 de mașini virtuale Google Cloud pentru a genera numărul record, fiind primul record Pi calculat în Cloud. Ea este a treia femeie care a stabilit un record în determinarea numărului. (Hotnews)

9. Consiliul FIFA se va pronunţa astăzi, la Miami, cu privire la eventualitatea participării a 48 de echipe la ediţia din 2022 a Cupei Mondiale la fotbal, din Qatar, însă o decizie va fi luată, în iunie, la Paris. O eventuală mărire a numărului de echipe participante ar putea avantaja Naționala României, a cărei ultimă prezență la un Campionat Mondial a fost în 1998, la ediția desfășurată în Franța. (News.ro)

Fotografia dimineții – Elon Musk prezintă Modelul Y Tesla, Frederic J. Brown, France-Presse, Getty Images:

Promo: Intră în Clubul Pasionaților de Vin, primești 4 sticle de vin premium, transport gratuit pentru comenzi și prețuri preferențiale pentru o selecție amplă de vinuri. Detalii aici.

Mai multe, pe cronica.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply