Simeon Petrescu, unul dintre primarii ciudați ai Mangaliei și întâlnirea sa cu socialistul Lev Troțki

0
205

LEV TROŢKI, „FAŢĂ ÎN FAŢĂCUSIMEONE UNIVERSUL”, EX-PRIMARUL MANGALIEI,

de Emil-Cor­ne­liu Ninu.

După cum aflăm și din exce­len­ta mono­gra­fie a soţi­lor Aure­lia şi Şte­fan Lăpu­şan, „Man­ga­lia în pagi­ni­le vre­mii” (ed. „Dobro­gea”, Con­stanţa, 2007), prin­tre vechii pri­mari de după colo­ni­za­rea Dobro­gei cu români, se află, pen­tru scurt timp, este ade­vă­rat, şi Simion Petres­cu.

Man­da­tul său înce­pea în vara anu­lui 1905 (08 august), după ce, la 20 iunie/3 iulie 1905, cru­ci­şă­to­rul „Poti­o­m­kin” soli­ci­ta­se azil poli­tic. În ace­la­şi an, în Man­ga­lia, se deru­la un pro­iect al ing. Anghel Salig­ny, vizând con­stru­i­rea a două diguri, pen­tru pro­te­ja­rea unui port nece­sar come­rţu­lui mari­tim. Cum noul ales va rezis­ta numai până la sfârşi­tul anu­lui urmă­tor, nu s‑au păs­trat măr­tu­rii ale vre­u­nui demers per­so­nal refe­ri­tor la admi­nis­tra­rea “comu­nei urba­ne” Man­ga­lia.

Însă ceea ce şochea­ză citi­to­rul este peri­plul sur­prin­ză­tor între­prins de căte aces­ta prin Ame­ri­ca de Nord, pro­ba­bil, pre­su­pun auto­rii lucră­rii mai sus-cita­te, însoţindu‑l, pe men­to­rul său, Ghe­or­ghe Mocea­nu, fon­da­to­rul unei Şcoli de Gim­nas­ti­că, ini­ţi­a­tor al unor pro­iec­te uri­a­şe de medi­a­ti­za­re a dan­su­ri­lor noas­tre naţio­na­le, duse de el chiar şi în India.

Cum a ajuns acest aven­tu­ri­er, năs­cut la Bucu­reşti (1854), ulte­ri­or, absol­vent al lice­u­lui „Sf. Sava” (în 1876), pri­mar în Man­ga­lia ?

Cum Gh. Mocea­nu, arde­lean de obârşie (1835–1909, năs­cut la Iclod, judeţul Cluj), obi­ş­nu­ia să ia cu el foşti elevi de-ai săi (ast­fel, în India, în 1888, a fost însoţit de Nico­lae Veles­cu), nu‑i de mira­re  că, iată, cu zece ani mai devre­me, în 1878, anul înche­ie­rii Răz­bo­i­u­lui de Inde­pen­denţă, este posi­bil să‑i fi făcut aceas­tă ofer­tă, mai întâi, tână­ru­lui de 24 de ani, înse­tat de glo­rie şi de necu­nos­cut. Ulte­ri­or, aici, va colin­da mul­te din­tre ora­şe­le ame­ri­ca­ne, cu spec­ta­co­le de circ, cu nume­le de Sime­o­ne Uni­ver­sul. Fapt este că, după întoar­ce­rea sa în ţară, cu o car­te de vizi­tă impre­sio­nan­tă, în dome­ni­ul cunoa­ş­te­rii unor ţinu­turi exo­ti­ce, se va aven­tu­ra, cu suc­ces, în lumea con­ser­va­toa­re a moşi­e­ri­lor, fiind admi­ra­tor şi susţi­nă­tor al con­ser­va­to­ri­lor, res­pec­tiv a lui Take Ione­scu, pe care chiar nenea Ian­cu, mare­le dra­ma­turg I.L. Cara­gi­a­le sta­bi­lit la Ber­lin, îl va susţi­ne în cam­pa­nia elec­to­ra­lă din 1908.

Pro­fe­sor de gim­nas­ti­că, tre­bu­ie să‑i fi cuce­rit pe man­ga­li­eni nu numai cu far­me­cul per­so­nal, ci şi cu pămân­tu­ri­le deţi­nu­te aici.

Faţă de femei a avut întot­dea­u­na o slă­bi­ciu­ne ce tre­cea uşor de la vene­ra­ţie la viziu­nea sum­bră a cul­pa­bi­li­ză­rii lor pen­tru posi­bi­la dis­tru­ge­re poli­ti­că a Româ­ni­ei, dato­ri­tă chel­tu­ie­li­lor mari, pes­te limi­ta veni­tu­ri­lor lega­le, ale admi­ra­to­ri­lor. Nu era vor­ba, nici­de­cum de miso­go­nism, ci, mai degra­bă,  de acea resem­na­re acu­za­toa­re din come­di­i­le lui Moli­ère, prin care pro­ta­go­nis­tul gelos îşi cla­ma sta­tu­tul său de posi­bil „tra­dus”: „O, fem­me, fem­me, créa­tu­re fai­ble et impi­toya­ble!”  

Nici la Man­ga­lia nu s‑a aşe­zat defi­ni­tiv, după călă­to­ria între­prin­să în lume, uluindu‑i pe inter­lo­c­u­to­rii săi cu deta­li­i­le lega­te de peri­plu­ri­le sale:

- Doam­ne, pe unde n‑am umblat! Am fost în toa­te capi­ta­le­le euro­pe­ne, am fost în Ame­ri­ca de Nord: la New-York, Chi­ca­go, Bos­ton; am fost în Rusia, la Varşo­via şi Vie­na. Da, da, am reu­şit să văd ceva în via­ţa mea. Quand je quit­tais mon pro­fes­so­rat …”

După cum menţio­nea­ză Lev Troţ­ki, în repor­ta­je­le sale tri­mi­se, la sfârşi­tul lui august şi înce­pu­tul lui sep­tem­brie 1913, revis­tei „Gân­di­rea kie­vea­nă” din Ode­sa, pe acest „om poli­tic local, o figu­ră foar­te inte­re­san­tă, un poli­ti­cian în stil auten­tic româ­nesc”, l‑a cunos­cut prin inter­me­di­ul însoţi­to­ru­lui său de călă­to­rie, medic în împre­ju­ri­mi­le Man­ga­li­ei, la Peci­nea­ga, nimeni altul decât Cris­ti­an Raco­v­s­ki, cunos­cu­tul soci­a­list, de ori­gi­ne bul­ga­ră: 

- Sime­o­ne, Sime­o­ne!, chea­mă tova­ră­şul meu de drum în dire­cţia monu­men­tu­lui lui Ovi­diu … ”

Por­tre­tul fizic este bine cre­io­nat ast­fel:

«Sime­o­ne» se apro­pie de măsu­ţa noas­tră. Cu toa­tă sta­tu­ra sa scun­dă, ara­tă foar­te impu­nă­tor. Până să facem cunoş­tinţă, reu­şesc să‑i exa­mi­nez ţinu­ta ele­gan­tă de vară, mus­tă­ţi­le cărun­te, ochii veseli şi vicleni de meri­dio­nal, aşe­za­ţi dea­su­pra unui nas căr­nos, lanţul de aur prea gros aşe­zat pe pân­te­ce, un bri­li­ant prea mare pe dege­tul mâi­nii stângi. Sime­o­ne ridi­că pălă­ria şi îi văd părul cărunt şi creţ. Un exce­lent exem­plar de meri­dio­nal! După înfă­ţi­şa­re are patru­zeci şi cinci de ani.

- M. Sime­on N., pré­si­dent du con­se­il général.

- M. N. N., jour­na­lis­te rus­se.

- Enchan­té, spu­ne Sime­o­ne şi face cu mâna ges­tul de bună­vo­inţă al unui mare seni­or.

Le pré­si­dent du con­se­il général” e ceva în genul unui preşe­din­te al dire­cţi­ei guber­na­to­ri­a­le de zem­stvă. Ca dire­cţie poli­ti­că, Sime­o­ne e „takist”, adi­că con­ser­va­tor-demo­crat, par­ti­zan ala ctu­a­lu­lui minis­tru de inter­ne (1913), Take Ione­scu.

- De ce nu ne poves­teşti, în defi­ni­tiv, ce fel de artist ai fost, nu se lasă doc­to­rul. A? Pare că ai învâr­tit opt sca­u­ne pe nas, păcă­tos bătrân, îna­in­te de a ajun­ge poli­ti­cian? Sau o duzi­nă ? A ?

Da, a fost pro­fe­sor la Con­stanţa, adi­că pro­fe­sor de gimansti­că la liceu. La expo­zi­ţia uni­ver­sa­lă de la Paris a par­ti­ci­pat cu o tru­pă alea­să pen­tru a demon­stra fru­mu­seţea dan­su­ri­lor naţio­na­le. A com­pa­rat forţe­le sale cu forţe­le altor arti­şti şi soar­ta sa a fost hotă­râ­tă. Sub nume­le de „Sime­o­ne Uni­ver­sul”, a hălă­du­it prin întrea­ga lume, în cali­ta­te de artist de circ, pre­tu­tin­deni a avut mare suc­ces: a pri­mit până la o mie de dolari pe apa­ri­ţie… Lua­ţi sea­ma, vă rog,  la acest inel, el este prin­ci­pa­la valoa­re a pri­e­te­nu­lui nos­tru şi cos­tă în jur de 6.000 de franci.

-Sacré nom de nom!, excla­mă fos­tul pro­fe­sor, rămânând, totu­şi, de data aceas­ta în limi­te­le blân­deţii. Şi acum încear­că să mă înjo­seas­că: ine­lul nu valo­rea­ză şase, ci cinci­spre­ze­ce mii de franci, da, cinci­spre­ze­ce. E un dar al clu­bu­lui comer­ci­al din Chi­ca­go …

La patru­zeci de ani s‑a lăsat de carie­ra artis­ti­că, s‑a sta­bi­lit în Dobro­gea, s‑a impli­cat în via­ţa loca­lă, a fost pri­mar al Man­ga­li­ei, apoi şi‑a pus în faţă sar­cini poli­ti­ce mai largi, a ade­rat la par­ti­dul care ia apă­ra­rea talen­tu­lui şi meri­tu­lui …”

Aga­sat de între­ba­rea medi­cu­lui, în legă­tu­ră cu afa­ce­rea sa cu … feli­na­re­le, aces­ta se des­car­că sur­prin­ză­tor:

-Cum merg tre­bu­ri­le, Sime­o­ne ? …

-Eu sunt takist, dar vă spun: noi nu exis­tăm!

-O, dar ai deve­nit pesi­mist cu totul, nu te recu­nosc, Sime­o­ne ! Spu­ne-mi, à pro­pos, îţi cum­pă­ră admi­nis­tra­ţia judeţea­nă feli­na­re­le?

Sime­o­ne lasă între­ba­rea, pe care nu o înţe­le­ge, fără răs­puns.

-Nu, nu, tre­bu­ri­le merg prost. Libe­ra­lii au în mână băn­ci­le, pre­o­ţii, pro­fe­so­rii, au totul, fac ce vor fără să fie pedep­si­ţi. Iar noua, taki­ş­ti­lor, nu ne rămâ­ne decît să închi­dem pră­vă­lia. Asta‑i ! …

-Şi buge­tul, Sime­o­ne?

-Buge­tul? Fireş­te ! Que dia­ble ! De ce tre­bu­ie să se bucu­re de buget numai vechi­le clici ? Nu, şi buge­tul tre­bu­ie să recu­noas­că două noi prin­ci­pii: talen­tul şi meri­tul.

-Şi, totu­şi, cum mer­ge trea­ba cu lămpi­le tale, Sime­o­ne ?

-M-ai înne­bu­nit cu lămpi­le mele ! Lasă-le, te rog, în pace, acum vor­bim de poli­ti­că …

Por­tre­tul moral se com­pu­ne, pro­gre­siv, pe măsu­ra deru­lă­rii dia­lo­gu­lui, întru­cât gaze­ta­rul rus (vii­tor comi­sar al popo­ru­lui, în Răz­bo­i­ul Civil din Rusia, ucis, târ­ziu, în Mexic, din ordi­nul lui Sta­lin) supra­pu­ne ima­gi­nea aces­tu­ia pes­te cea a naţi­ei noas­tre, cre­io­na­tă deja, ante­ri­or, de Cara­gi­a­le, în scri­e­ri­le sale, pre­cum „Bobo­rul”, „Rro­mâ­nul”, „O scri­soa­re pier­du­tă”.

Ver­va, aple­ca­rea spre aspec­te­le mate­ria­lis­te ale vieţii, plă­ce­rea spe­cu­la­ţi­i­lor poli­ti­ce, impli­ca­rea în „tre­bu­ri­le cetă­ţii”, simţul bra­vu­rii şi dorinţa de a ecla­ta pe cei din jur cu fap­te­le sale, gân­dul par­ve­ni­rii sunt numai câte­va din atri­bu­te­le sale, pe care Lev Troţ­ki  le ridi­că la nive­lul unei întregi naţiuni.

Sime­o­ne ne con­du­ce, fără rezul­tat, de la o cafe­nea la alta. Toa­te sunt închi­se din dis­po­zi­ţia pre­fec­tu­lui, din cau­za hole­rei.

-Iată poli­ti­ca pre­fec­tu­lui nos­tru ! spu­ne iri­tat Sime­o­ne. Nu pot nici­o­da­tă să lucrez cu acest om.

Nu ne rămâ­ne nimic de făcut decât să ne des­pă­rţim.

Îl con­du­cem pe dom­nul „pre­zi­dent” până aca­să …

Nu‑i nimic că Sime­o­ne a înghi­ţit săbii şi a pur­tat sca­u­ne pe nas. Sime­o­ne e om poli­tic. Sime­o­ne e stâl­pul poli­ti­cii loca­le. Sime­o­ne a făcut o gaze­tă taki­ş­ti­lor din Con­stanţa. Sime­o­ne e publi­cist. Învâr­te peni­ţa aproa­pe la fel de liber ca mai îna­in­te duzi­na de sca­u­ne. „O dire­cţie sănă­toa­să şi niţi­că fineţe !”, expli­că el cu modes­tă dem­ni­ta­te … Dar Sime­o­ne e şi un ora­tor înflă­că­rat …

Sime­o­ne e ciu­dat şi în timp calm, şi în furt­u­nă, şi, prin­ci­pa­lul, e naţio­nal în cel mai îna­lt grad, „pre­zi­den­tul” con­si­li­u­lui gene­ral dorind să devi­nă pre­fect … ”

Pe fon­dul înghi­ţi­to­ri­lor de săbii poli­ti­ce şi al echi­li­bri­ş­ti­lor în vor­be, fos­tul gim­nast de circ, „Sime­o­ne Uni­ver­sul”, în cali­ta­te de poli­ti­cian de pro­vin­cie, apa­re, cu bri­li­an­tul său de la Chi­ca­go pe dege­tul ine­lar, nu ca o figu­ră întâm­plă­toa­re, ci ca una sim­bo­li­că.

După sea­ra atât de plă­cu­tă petre­cu­tă în soci­e­ta­tea „pre­zi­den­tu­lui”, mora­vu­ri­le poli­ti­ce româ­neşti şi pic­to­rul lor, Cara­gi­a­le, mi-au deve­nit deo­da­tă mai apro­pi­a­te şi mai com­pre­hen­si­bi­le:

Quand je quit­tais mon pro­fes­so­rat … ”îmi zic şi trec la citi­rea arti­co­lu­lui de fond pe care l‑a scris Far­fu­ri­di. Şi, în ini­ma mea, îi păs­trez recu­noş­tinţă lui Sime­o­ne, care mi‑a ofe­rit che­ia poli­ti­cii româ­neşti.”

Mai târ­ziu cu nouă ani, pe 12 iulie 1922, ace­la­şi autor, sovi­e­tic de data aceas­ta, nota: „P.S. «Sime­o­ne Uni­ver­sul» de atunci a murit. Să‑i fie ţărâ­na uşoa­ră! Dar «Sime­o­ne cel Colec­tiv» – poli­ti­cie­nii români ofi­ci­ali – este viu …


Aure­lia Lăpu­şan: Fas­ci­nan­ta per­so­na­li­ta­te a lui Semion Petres­cu! Care l‑a impre­sio­nat și pe Lev Tro­ț­ki! A fost și un zia­rist de excep­ție. A fon­dat două zia­re. Mul­țu­mesc pen­tru apre­ci­e­ri­le la adre­sa mono­gra­fi­ei noas­tre. Man­ga­lia are o isto­rie fas­ci­nan­tă! Și per­so­na­li­tăți excep­țio­na­le, în gale­ria celor mai impor­tanți oameni ai țării.


Mul­țu­mim pen­tru acest arti­col sur­prin­ză­tor și valo­ros, sti­ma­te dom­nu­le pro­fe­sor Emil-Cor­ne­liu Ninu. Man­ga­lia News, 05.02.2019.


https://www.mangalianews.ro/
piese-auto-mangalia.ro
Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele