Destinație de weekend: Cetatea Argamum, de lângă Jurilovca [FOTO]

0
449
Booking.com

Destinație de weekend: Cetatea Argamum, de lângă Jurilovca.

Argamum este cea mai veche așezare de pe teritoriul românesc, atestată într-un izvor antic. Situată în județul Tulcea, lângă Jurilovca, cetatea nu este inclusă în circuitele turistice, deși este situată într-o zonă de o frumusețe rară, mai ales în timpul iernii.

Cea mai veche cetate atestată de scrierile antice nu face parte din oferta turistică, din păcate. Nu există indicatoare, nu sunt marcaje, iar drumul este aproape impracticabil dacă nu a înghețat noroiul. Însă, cu ajutorul ghizilor locali, așa cum este și Ștefan Constantin, merită efortul de a vizita acest sit arheologic, mai ales iarna, când laguna îngheață.

„În perioada de maximă înflorire, în secolele 4-5, se estimează o populație de 10.000 de locuitori. Partea fortificată era doar pentru cei înstăriți, nu oricine avea casă în interiorul zidurilor. Majoritatea populației trăia în spațiul rural al cetății care se întindea pe aproximativ 20 de kilometri. Ne aflăm în cel mai important obiectiv al sitului arheologic Orgame – Argamum și anume, Bazilica Mare, construită în secolul 5. Este cea mai mare din cele 3 bazilici paleo-creștine de aici, din sit, descoperite în interiorul zidurilor. Mai există a patra bazilică descoperită undeva în exteriorul zidurilor, la o distanță de 1,5 km de aici. Ca monument, este cea mai importantă construcție din sit. Întâi de toate zona este spectaculoasă, iar asta nu are cum să rămână neremarcat, iar în al doilea rând, dacă ne referim strict la traseul arheologic din sit sunt destul de nemulțumit deoarece nu există un panotaj, nu există un traseu bine stabilit. Pentru cineva care vine fără un ghid care să cunoască zona e greu să deslușească ceva printre ruine. Oricum, nu ajung foarte mulți iarna aici, dar peisajul este spectaculos. Se schimbă de la zi la zi pentru că vântul rupe gheața, o reașează, o redepozitează și întotdeauna ai surprize. În fiecare zi dacă ajungi, peisajul este schimbat și spectaculos de fiecare dată“, spune Ștefan Constantin.

Delta Dunării poate oferi peisaje de vis și în timpul iernii, dar acestea trebuie cunoscute și promovate, este de părere președintele Asociația pentru Managementul Destinației Turistice Delta Dunării, Cătălin Țibuleac (FOTO).

„Sezonul de iarnă poate fi fantastic de frumos și în Delta Dunării. Lacul Razelm, cetatea Argamum, în apropiere de Jurilovca este una dintre multele zone pe care județul Tulcea le poate oferi turiștilor în sezon de iarnă. Delta Dunării poate fi o destinație la fel de frumoasă pe timp de iarnă precum celelalte destinații care – clar – sunt căutate în această perioadă. Capul Doloșman este o zonă fantastică. Spunem noi că nu a fost suficient de bine pusă în valoare în anii trecuți. Noi, Asociația de Management, Consiliul Județean, Primăria alături de mediul privat încercăm să facem exact această dezvoltare și promovare a unei zone minunate.“

Surprinzător, câțiva turiști străini s-au aventurat pe aceste dealuri și nu au regretat. Zona le-a oferit exact ce își doreau, un peisaj nealterat de elementele civilizației: fără dughene cu suveniruri, fără muzici asurzitoare, doar liniște și natura, în toată splendoarea sa. (Text și foto: Comșa Monica, Radio Constanța).

Alte articole despre Cetatea Argamum și Capul Doloșman puteți citi aici.


Mangalia News, 19.02.2019.


piese-auto-mangalia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele