Mamă, ai făcut destui bani cât să-mi cumperi o altă copilărie? Una în care să am și părinți?

4
2992

Mamă, ai făcut destui bani cât să-mi cumperi o altă copilărie? Una în care să am și părinți?

Când aveam 4 ani, tu și tata ați hotărât că e mai bine să plecați din țară, pentru a câștiga mai mulți bani pentru mine. Pe mine nu m-a întrebat nimeni ce mi-aș dori mai mult. Bani, sau pe mama și tata lângă mine. Știu că eram prea mic, dar totuși cred că deși aveam câțiva anișori, știam ce valorează mai mult pe lumea asta…

In prima zi de școală, când aveam 6 ani, pe mine m-a însoțit bunica și tu, mi-ai fost alături, 2 minute la telefon. Două săptămâni s-a rugat doamna de mine, să nu mai plâng și să accept să mă joc cu colegii mei. Venea in pauză, mă mângâia pe cap, mă lua de mânuță și încerca să mă miște din bancă. Atunci începeam să plâng. Într-un final mi-am făcut curaj și i-am spus de ce nu ies:

– Mi-a spus mami să fiu cuminte la școală și să nu vă supăr, că altfel nu se mai întoarce!

Mi-a zâmbit și apoi m-a luat in brate spunându-mi că ai glumit. I-am spus că eu nu știu când glumești, pentru că nu te cunosc prea bine. Nu a mai zâmbit! Ba chiar i-au dat lacrimile și atunci m-am speriat tare că am supărat-o și că pentru asta tu nu o să te mai întorci la mine!

Mi-a fost frică mult timp, mamă, indiferent cat de buni au fost oamenii cu mine!

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Când ceilalți copii se certau intre ei, discuțiile se terminau cu:” Te spun lui tata”. M-am întrebat mereu eu ce as putea spune?

Nu a fost cazul, căci copiilor le-a fost milă de mine și m-au protejat. Mario, colegul meu mi-a spus că dacă vreau, o roagă pe mama lui să fie și mama mea, ca să nu mai plâng.

Prin clasa a IV-a, deja mă obișnuisem cu gândul că eu am niște părinti virtuali. Da, știam ce-i aia virtual pentru că din banii voștri făcuți departe de mine, aveam și computer și tableta și telefon și mai știam și să le folosesc pe toate, ca să vorbesc cu voi… Trebuia să facem felicitarea pentru mama, de 8 Martie și doamna mi-a spus că am pus florile urât și că ar trebui să fac alta. M-am trezit răspunzându-i sec că nu contează, că oricum o vezi doar in poză și nu te prinzi.

Torturile de ziua mea erau poze, florile de ziua ta erau poze… Tu erai o poză, mamă!

Aveam 9 ani, când v-am revăzut. Ați venit după ce v-ați luat cetățenia. Imi amintesc că mă întrebai de ce nu te iau în brate și tăceam. Ai spus că sunt cam timid și că ți-a fost dor de mine și te așteptai la o primire mai călduroasă. Nu știai nici tu și nu realizasem nici eu încă… Nu eram timid, ci pur și simplu nu eram obișnuit să îmbrățișez străini.

Au fost nopți în care am visat urât și tot ce îmi doream era să te iau în brațe, ca să nu îmi mai fie frică. Erau zile în care luam note mari și știam că merit să fiu luat in brate. Au fost atâtea momente în care aș fi dat orice să te pot îmbrățișa, dar cu timpul m-am obișnuit cu ideea că îmbrățișările nu sunt pentru mine…

Am crescut între timp și la 18 ani mi-ați luat mașină și apartament spunându-mi, mândri, că pentru asta v-ați sacrificat.

Desi am vârsta la care cei mai multi băieți au câte o iubită, să știi că eu sunt singur. Sunt un „sălbatic” care nu știe cum se îmbrățișează o femeie… Stau singur și fug de iubire, de teamă să nu mă obișnuiesc cu ea, ca în copilărie și apoi să mi-o fure vreo sumă de bani…

Am 19 ani acum și m-am gândit să îți spun că m-am mutat cu chirie, din banii mei și merg cu metroul. Nu vreau să folosesc obiectele care mi-au furat dreptul la o familie. La 19 ani, ca și la 4 ani, consider că banii nu vor umple niciodată golul din sufletul meu. Mamă, nu există vreo sumă care să te poată înlocui…, din păcate! (sursa: secretulcunoasterii.ro).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


4 COMENTARII

  1. Cine a plecat, rar se va intampla sa revina in tara. Obisnuinta e a doua natura si, cum totul se uita, in timp, sintagma ca am facut totul pentru tine, devine simbolul relatiilor filiale. Copiii se bucura, in majoritatea lor de banii si obiectele scumpe, parintii cred ca au facut totul….Doar ca, in suflete nu le cotrobaie nimeni, decat doar constiinta unui moment in care copilul intra in declin – acela ca nu e obisnuit cu dragostea. Dragostea ori invinge, ori ucide. Si de aici pana la depresie si caderea in gol nu e decat un pas. Sa-i zicem instrainare. Solitudine. Si da, durere. Durere nestiuta si nescrisa decat poate in ploaie sau pe vreo piatra nepusa la zidul sacrificiului. Si el ramas neterminat.

  2. Da, este trist, frustrant , este de-a dreptul strigator la cer! Dar oare nu ar trebui sa ne intrebam zilnic, ceas de ceas, minut de minut, in fiecare secunda, de ce s-a ajuns aici ? Uita cumva, cineva, ca Romania este distrusa totalmente ? Si mai ales se uita ca, chiar daca ceva locuri de munca mai sunt, ele sunt prost platite? Se uita oare ca sunt zone intregi unde s-a distrus toata industria, unde fabrici intregi s-au taiat cu barda , chiar de catre noi, romanii? Ne-a mirosit urat atata de mult comunismul, incat am distrus TOTUL FARA PIC DE DISCERNAMANT ! Cati in jurul nostru si-au taiat craca de sub picioare? Cati din jurul nostru au taiat copacii? Cati din jurul nostru au scos pana si radacinile? Asa ca, atunci cand se publica asemenea articole, uitati-va bine cu totii in jurul vostru, la tara asta dezradacinata de un popor batut in cap pur si simplu! P.S. Nu, CE S-A CONSTRUIT IN COMUNISM A FOST PROST ! Noi, nu suntem in stare, sa discernem binele de rau !

Leave a Reply