CRONICA DIMINEȚII – SOROS AVERTIZEAZĂ CĂ UNIUNEA EUROPEANĂ SE POATE DESTRĂMA LA FEL CA URSS

0
952

CRONICA DIMINEȚII – SOROS AVERTIZEAZĂ CĂ UNIUNEA EUROPEANĂ SE POATE DESTRĂMA LA FEL CA URSS.

1. Visul unei Europe unite, principiul fondator al Uniunii Europene, riscă să se transforme într-un coșmar din cauza “forțelor anti-europene” aflate în plină ascensiune în statele membre, potrivit investitorului american de origine ungară George Soros, care îndeamnă cetățenii “să se trezească înainte de a fi prea târziu”. În caz contrar, Uniunea Europeană se va destrăma la fel ca URSS în 1991, scrie Soros într-un articol. (Profit.ro)

2. Partidele vor primi anul acesta, drept subvenție de la stat, o sumă de 87 milioane euro, de 13 ori mai mult decât primeau acum doi ani. Aproximativ 35 milioane euro din această sumă îi revine PSD-ului. (Adevarul)

3. Lia Olguţa Vasilescu și-a retras candidatura pentru funcţia de vicepremier şi ministru al Dezvoltării şi îşi exprimă speranţa că preşedintele Klaus Iohannis va accepta urgent următoarea nominalizare. Anunțul retragerii a fost făcut după o discuție cu liderul PSD, Liviu Dragnea. (News.ro)

4. Astăzi traficul va fi restricţionat o jumătate de zi, în centrul Capitalei, după ce 2000 de taximetriști au anunțat că ies în stradă, pentru a treia oară anul acesta, nemulţumiţi de şoferii care folosesc aplicaţiile alternative de transport. Protestul va avea loc în faţa Guvernului, astfel că poliţiştii vor restricţiona traficul, de la ora 6 până la 16, pe Şoseaua Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Victorie şi de la Arcul de Triumf până la Piaţa Presei Libere. (Digi24)

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

5. România, Republica Moldova, Croația și Macedonia de Nord sunt singurele țări europene unde consumul anual de carne, per capita, nu depășește 50 de kg, restul țărilor încadrându-se în intervalul 50-100 kg consum anual de persoană. La nivel mondial, locuitorii din Statele Unite, Australia, Noua Zeelandă și Argentina consumă carne în cantități de peste 100 kg/an, iar China și Brazilia vin puternic din urmă. În anii ‘60, media consumului la chinezi era de sub 5 kg pe an, astăzi depășind 60 de kg. India rămâne țară cu cel mai mic consum anual, în jur de 4 kg, de 20+ de ori mai mic decât consumul din Europa. (BBC)

6. Datoria Statelor Unite a atins pragul de $22.000 miliarde pentru prima oară în istorie. (USAToday)

7. China a purtat discuții, în ultimele săptămâni, la Washington, cu reprezentanții Opoziției din Venezuela, pentru a se asigura că datoria pe care țara din America de Sud o are, de $20 miliarde, va fi recunoscută de nouă putere, în cazul în care Maduro va fi schimbat. China, Rusia, Turcia și Italia sunt principalele puteri care îl mai susțin pe actualul președinte Nicolas Maduro. (WSJ)

8. Procentul din buget cheltuit pentru educație, la nivel de 2015:
Indonezia: 20%
Mexic: 19.1%
Brazilia: 16%
SUA: 14.5%
India: 14.1%
Australia: 13.9%
UK: 13.9%
Pakistan: 13.2%
Turcia: 12.4%
Olanda: 12%
Germania: 11.1%
Franța: 9.7%
Spania: 9.6%
Japonia: 9.3%
România – aproape 11% anul trecut și o creștere de 47,4% anul acesta.

9. Capul cartelului mexican de droguri Sinaloa, Joaquin “El Chapo” Guzmán Loera, a fost găsit vinovat de toate cele zece capete de acuzare formulate împotriva sa de către un juriu federal, la New York, iar traficantul de droguri riscă închisoarea pe viaţă. (News.ro)

10. Ministrul Turismului din Uganda se gândește să adauge “formele” femeilor ca punct de atracție turistică pentru țara sa. Uganda a generat $1,4 miliarde anul trecut din turism, iar Miss Uganda a câștigat titlul de Miss World Africa. (Link)

Mai mult, pe CRONICA.RO, 13.02.2019.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply