Potențialul candidat al PSD la Primăria Mangalia NU este împotriva demolării garajelor, dar cere acțiuni ‘cu cap’

1
1535

farmec.ro
carturesti.ro%20

Potențialul candidat al PSD la Primăria Mangalia NU este împotriva demolării garajelor, dar cere acțiuni ‘cu cap’.

Probabil cel mai vocal dintre consilierii locali de la Mangalia, Menabit Ozghiun are șanse să fie candidatul PSD la primărie, în 2020. Nu spune nici nu, dar nici da acestei provocări, declarând că: “PSD este un partid mare. Are președinte pe organizația județeană. Mangalia este o organizație locală, listele sunt aprobate de organizația județeană. Nu decid eu cine candidează din partea PSD”. Pe de altă parte însă, remarcă alesul local: “Am remarcat că mă doresc locuitorii Mangaliei, dar nu fac eu politica PSD. Sunt nou în politică și vin din afară incubatorului PSD. Fac o politică municipalistă. Nu sunt nici novice, știu că am popularitatea cea mai mare la această oră”.

“Eu nu fac politică pentru candidaturi și funcții, întotdeauna am încercat să schimb Mangalia în bine, pentru că s-a năruit. Sunt consilier local deoarece PSD a oferit un loc eligibil cuiva din societatea civilă, pentru a-mi da posibilitatea să fac ce fac eu acum. Eu nu am dorit să candidez nici consilier local pe loc eligibil. Am refuzat de 3 ori până să accept. Doar am raspuns unei necesități”, mai declară Menabit Ozghiun.

Legat de notorietatea pomenită de acesta, unul dintre subiectele pe care acesta le dezbate de câteva luni se refer la demolarea garajelor în municipiul Mangalia. Subiectul a fost abordat și de colegii consilieri de la ALDE, așa încât a venit firească întrebarea: consilierii PSD și ALDE s-au pus de comun acord să discute despre același lucru, ori s-au inspirat unii de la alții?

“Relația politică PSD-ALDE pot să o țină cei cu funcții în cadrul partidului. Eu nu am funcție de conducere, nici măcar la PSD Mangalia. Probabil că subiectele fiind adevărate și reale, ne potrivim în consecință”, a răspuns Menabit Ozghiun. Însă, tot el a explicat faptul că nu este împotriva demolării garajelor, așa cum poate s-a înțeles sau cum militează cei de la ALDE, ci este pentru dezvoltare. Ce înseamnă asta?

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

“Eu întotdeauna am susținut că existența garajelor face să arate Mangalia precum Gaza din Palestina. Și am dorit proiecte de dezvoltare în locul lor. M-am luptat să se creeze condiția ca demolările să se facă în baza unor proiecte de dezvoltare. Nu au fost făcute, mi se pare o înșelăciune ca Primăria să nu își asume o construcție de parcări, de locuri de joacă pentru copii, spații verzi etc. în locul demolărilor. Nu vreau să trăim printre ruine, ani de zile. Demolările au fost și sunt haotice. Dacă întrebați pe primar, nu știe cum a început să demoleze garajele. Ideea a plecat cu un proiect de construit parcări cu copertine, pergole pentru ape pluviale, iluminat public, camere de luat vederi, căi de acces, trotuare… Și proiectul nu a mai fost adus spre a fi aprobat. Dacă se aproba, în baza lui, conform contractelor, posesorii de garaje trebuiau să elibereze terenurile. Cronologic, în funcție de investiții – construire”, a declarat, pentru “Replica”, Menabit Ozghiun.

A.C., replicaonline.ro, luni, 11 februarie 2019.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


1 COMENTARIU

Leave a Reply