Intră în vigoare noile reguli pentru vânzarea medicamentelor, inclusiv online

0
871

farmec.ro
carturesti.ro%20

Intră în vigoare noile reguli pentru vânzarea medicamentelor, inclusiv online.

Vânzarea medicamentelor, inclusiv online, va trebui să respecte noi reguli, care intră în vigoare de sâmbătă, 9 februarie 2019, în toată Uniunea Europeană, inclusiv în România.

Industria va trebui să aplice un cod de bare 2-D și un dispozitiv de protecție împotriva modificărilor ilicite pe cutia medicamentelor eliberate pe bază de rețetă.

Farmaciile, inclusiv farmaciile online, și spitalele vor trebui să verifice autenticitatea medicamentelor înainte de a le elibera pacienților – a precizat Comisia Europeană, într-o informare transmisă StartupCafe.ro.

Medicamentele produse înainte de sâmbătă, 9 februarie 2019, fără elemente de siguranță pot să rămână pe piață până la data lor de expirare.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Noul sistem de verificare de la un capăt la altul va obliga însă persoanele autorizate (în special farmaciștii și spitalele) să verifice, pe tot parcursul lanțului de aprovizionare, autenticitatea produselor.

El va permite statelor membre să asigure o mai bună trasabilitate a medicamentelor individuale, în special în cazul în care există vreo preocupare legată de unul dintre acestea.
Acesta este ultimul pas în transpunerea Directivei privind medicamentele falsificate, adoptată în 2011, care vizează garantarea siguranței și a calității medicamentelor vândute în UE.

„Orice farmacie sau spital din UE va trebui să dispună de un sistem care să faciliteze și să eficientizeze detectarea medicamentelor falsificate. În săptămânile și lunile următoare, vom monitoriza noul sistem pentru a ne asigura de funcționarea corespunzătoare a acestuia”, a declarat comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis.

(sursa: startupcafe.ro).



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply