Poloneza Weronika din Mamaia

0
102
Booking.com

Poloneza Weronika din Mamaia

Mergeam dimineata cu ai mei la plajă, era prin anii ’80.

“Porumb proaspat”, “poze cu maimuta”, “luati bilete la cel mai tare spectacol de pe Litoral”, cam asta strigau oamenii cu goarne. La un moment dat, cred ca era prin ’84, un barbat din gasca noastra de prieteni a venit la cearsaf si a zis:

-AU VENIT POLONEZII!

Tata s-a trezit din moțăială și a sărit imediat:

-Sando, da-mi bani!

Un gard lung de beton, tocmai in capatul plajei, departe de tot. Am fost avertizat in prealabil de tata sa inchid ochii daca vad ceva aiurea.

-Lasă-l, bă, că e mare, are 9 ani! a zis prietenul de familie.

Gardul ala de beton, ca la cimitir, avea niste crapaturi de care se lipeau romanii, in special barbatii. Ajungem la cabina, tata ii da o momeda de 5 lei unui paznic si intram. Acolo, nudiste. Zeci de nudiste. Unele dintre ele aveau intinse pe jos cearsafuri pe care erau diverse produse: de la uscatoare de par, dresuri, sapunuri, spray, sutiene, bluze, pana la gume Turbo cu surprize, la 3 lei bucata.

La un moment dat, vedem o imbulzeala mare de tot, in dreptul unui cearsaf. Ne inghesuim noi cum putem, dam din coate. Eu, fiind mai mic, ma strecor prin gramada si ajung in fata.

Atunci am vazut-o pe poloneza Weronika. Stiu ca o chema asa pentru ca barbatii o intrebau cum o cheama, iar ea le raspundea. Aia spuneau „Veroico, da-mi un fohn portocaliu”, ea le raspundea razand:

-Weronika, with k.

Era blonda, cu câțiva pistrui pe nas, cam la 20 de ani și zâmbea cu toată fața. Și goală. Cu sâni pistruiați și alte lucruri despre care nu aș intra acum în detaliu. Și goala. Arăta perfect, ca din Neckermann. O vedeam parca facand reclama la un sampon sau stand tolanita pe vreo bancheta nemteasca de pus in gradina. Si goala.

De cate ori vindea ceva, isi trecea mana prin par, si-l ducea dupa ureche, apoi striga un:

-Ouuu, dziecki! Mul-țu-meeesc!

Barbatii se imbranceau. Sincer, cred ca pe niciunul nu il interesa ce vinde Weronika, adica sunt sigur de asta. Mai ales ca ea vindea ceva mai scump decat altii. Guma Turbo, spre exemplu, era 5 lei, cu 2 lei mai scumpa.

Dar stiu ceva: in vacanta aia de vara, in 10 zile de stat la mare, eu, tatal meu, si prietenul nostru, am fost “la polonezi” de doua ori pe zi, in fiecare zi. Si am mancat mai multa guma Turbo decat am mancat in toata viata mea. Si ne-am luat trei uscatoare de par portocalii, ca poate au nevoie si vecinii de la Bucuresti. Toti le ziceau “fionuri”. Si mama s-a ales cu atatea creme de corp si spray-uri de corp si spray-uri nazale si dresuri, ca i-au ajuns pentru urmatorii 5 ani.

Weronika, alimentata cu marfa din portbagajul prietenului ei, care avea in Polski Fiat parcat in apropiere, a facut in anul ala mai multi bani decat toti polonezii la un loc. Dar merita, avea in sange arta vanzarii.

De a doua zi, m-au trimis in fiecare dimineata sa ma uit prin crapatura gardului si sa anunt cand vin polonezii. Ce nu stiau romancele din grup era ca polonezii erau acolo de dimineata, dar ca noi toti, absolut toti, o asteptam pe Weronika.

In ultima zi de vacanta, cand m-am intors in fuga la cearsaf si am urlat:

-Au venit polonezii! Repede! Repede!

Continuarea, aici: cronicipebune.ro. Autor:  ianuarie 2019.

Cele trei volume din CRONICILE UNUI BĂRBAT, scrise de Silviu Iliuță, pot fi comandate aici.


Mangalia News, 24.01.2019.


LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele