David Croitor: ‘Când am fost mic, am fost fericit’

    0
    300
    Booking.com

    Lan­săm astăzi un seri­al des­pre pic­to­rul David Cro­i­tor din Vatra Dor­nei, admi­ra­bil pei­sa­gist, rea­li­za­tor al unor splen­di­de naturi sta­ti­ce și por­tre­te. Iată pri­mul epi­sod:

       David Cro­i­tor: “Cand eram mic, cunoș­team câți­va vecini, trei­zeci de metri de uli­ță în dreap­ta casei, adi­că până în deal la lele Mar­ta, încă vreo cin’­zeci în stân­ga casei, spre Ion a Dorii, cum cobori spre pârâu, mai ști­am câte ceva des­pre Valea Șomu­zu­lui, nu mult, cam până la Șan­țu’ cel Mare si cam atât. Mai ști­am de la moșu Leon­te că exis­tă Rusia, de unde veni­se el, și Ame­ri­ca. In rest nu ști­am mai nimic și nici nu mă inte­re­sa, aveam totul la îndemâ­nă ca să fiu feri­cit.

       Doar zile­le mi se pareau prea scur­te si mi-ar fi pla­cut sa fie ceva mai lungi, ca sa ma pot bucu­ra din plin de col­bul de pe drum, de șan­tul care cur­gea bla­jin prin gră­di­na noas­tră, de broaș­te­le verzi care săreau ca zălu­de­le care inco­tro, atunci cand nime­ream pes­te ele in rogo­zul de pe vale, de porcu­șo­rii si chiș­ca­rii pe care‑i pes­cu­iam din pârâu cu o undi­ță făcu­tă din cui de dra­ni­ță, ață de papi­o­tă și codă­râș­te din­tr-un hal­dan de doi metri, de găi­ni­le care sco­cio­rau după râme prin ogra­dă, de buni­ca, de mama și de tata, de suro­ri­le și fra­ții mei, de Ste­lu­ța, vaca noas­tră, de hapu­cul făcut din zdren­țe si cu care încin­geam câte o metă de cur­geau ape­le de pe noi, de văn­tul care apă­rea de după șură și se stre­cu­ra dis­cret prin­tre scân­du­ri­le coro­gi­te, de soa­re, de toam­nă și, mai ales, de zăpa­dă! Când veneau Săr­bă­to­ri­le, tre­mu­ram de feri­ci­re. Era atunci atâ­ta alb si ată­ta bucu­rie fără mar­gini!

       După ace­ea, am cres­cut mare, am pără­sit uli­ța copi­lă­ri­ei și am înce­put să cunosc locuri noi, oameni si străzi noi, ora­se si chiar țări noi. Șoap­ta vân­tu­lui nu-mi mai spu­nea nimic. Toam­ne­le mă lăsau indi­fe­rent. Nimic nu mai era impor­tant, în afa­ră de mine. Rămă­se­sem doar eu. Eu cel care am văzut mul­te, eu cel trist si nefe­ri­cit…

       Atunci a înce­put să-mi fie iarăși dor să fiu mic. Aș fi vrut să rede­vin mic, ca să pot fi feri­cit. Atunci mi-am și notat pe un caiet cu o sută de file, ca să nu uit vreo­da­tă, când voi fi la necaz, o sin­gu­ră fra­ză: ”Când am fost mic, am fost feri­cit”. Asta am scris atunci, doar pe o sin­gu­ră foa­ie. Nu de puți­ne ori alerg și des­chid caie­tul, atunci când via­ța mă pune la colț.

       Citesc și vreau să devin mic. Vreau, dar nu pot. Une­ori e mai ușor să ajungi mare, decât să ajungi mic. Mă uit în oglin­dă și, deși sunt slab, mi se pare totuși că sunt mare, câteo­da­tă chiar prea mare, par­că nici nu încap în oglin­dă. Și asta mă întris­tea­ză. Atunci mă uit în sus. Mă uit atent. Sunt un fir de praf. Simt cum mă tra­ver­sea­ză un fior de bucu­rie. Am moti­ve­le mele să simt asta.

       De sus, de aco­lo, un Ochi mă pri­veș­te cu dui­o­șie. Două bra­țe mă strâng la piept. Un fir de praf la piep­tul Uni­ver­su­lui. Asta da feri­ci­re!” ❤️

       Text și pic­tu­ră: David Cro­i­tor


    Man­ga­lia News, 07.01.2019. 


    piese-auto-mangalia.ro

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Va rugam sa adaugati un mesaj
    Va rugam sa introduceti numele