Dana Fodor Mateescu: Norocosul Pigei și doctorița lui zăpăcită

    0
    178
    Booking.com

    Dana Fodor Mate­es­cu: Norocosul/fragment.

       Am ajuns la o cofe­tă­rie de fițe și am intrat. Muzi­că, lumi­nă dis­cre­tă, fum fin și par­fum. Era tot ce-mi tre­bu­ie. Ne-am așe­zat la o masă retra­să. Aco­lo, în timp ce ciu­gu­lea cu o pre­ci­zie chi­rur­gi­ca­lă din pră­ji­tu­ră, mi-a poves­tit cu lux de amă­nu­n­te (medi­ca­le!) cum a cusut ea 10 ore în șir nu știu câți acci­den­tați veniți într-o noap­te de pe DN1.

       Mie mi se opri­se o bom­bo­a­nă-n gât, nu mai puteam să înghit nimic, – sunt mai sen­si­bil, ce vreți?- , dar ea: taca-taca, așa, taca-taca, pe din­co­lo. Mă căpi­a­se. Dar mă și fas­ci­na. N-o mai ascul­tam ce zice, cum s-a lup­tat ea c-o venă și cu-n nerv care nu voiau să fie sutu­ra­te. Îi vedeam doar buze­le alea fabu­loa­se, spe­ci­a­le, mici și rot­un­de ca o cire­a­șă, cum se miș­că. (O știți pe actri­ța Teo­do­ra Mareș, da? Ei, ca ea are buze­le Danie­la!)

       „Hi! Hi! Hi! Dacă urmă­toa­rea melo­die e Cry baby, o sărut, gata!”- mi-am spus în gând.

       Și nu zici că, nu urmă­toa­rea, dar a tre­ia melo­die a fost cu Janis a mea? „Ăsta e un semn!!” Și pac! Am săru­tat-o. Brusc. Aco­lo, de față cu toa­tă lumea. De fapt, am încer­cat. E foar­te intim ce vă depăn eu acum, dar jur că am sim­țit că-mi bag lim­ba într-o cutiu­ță goa­lă de Hipa­zin.

       Fra­te, Danie­la are un inte­ri­or bucal mii­iic, mii­i­iic. M-am spe­ri­at. Ce-o avea asta-n spa­te­le buze­lor?, mă între­bam ca un tâm­pit peni­bil, în vre­me ce ea flu­tu­ra visă­toa­re din gene­le rime­la­te.

    -Scu­ză-mă!

    -De ce?

    -Păi…

    -Tu te scuzi după ce săruți o feme­ie?

    -Ăăăă

    -Te simți bine?

    -Bbb­b­băăă­hăăă…

    -Nu cum­va ai ame­țeli de la lovi­tu­ră?

    -Hhhhhhhhhhh…

    -Hai aca­să! Ara­tă-mi marim­ba­fo­nul tău!, mi-a zis ea cam încin­să.

    Dar până la Roma­nă s-a răcit. A apu­cat-o pișa­rea.

    -Pigei, unde să fac? Nu mai pot!

    -Îți vine rău de tot? Nu te mai poți ține până la mine? Mai e puțin.

    -Nuuu! M-am abți­nut des­tul. Îmi cra­pă vezi­ca! Nia­ga­ra sunt! Știu eu un WC eco­lo­gic în Icoa­nei. Fac aco­lo. Vii?

    Până să zic ceva, m-am tre­zit în fața eco­toa­le­tei.

    -Ai gri­jă, Dani!, i-am zis. Vezi că se hâțâ­nă porcă­ria asta…

    – Am văzut.

       Îmi dis­plă­cea ide­ea ca fata, de care abia mă îndră­gos­ti­sem și o săru­ta­sem, să facă pipi în mize­ria aia. Ce dra­cu, nu putea să se mai țină? Era copil mic?

       WC-ul o înghi­ți­se și, câte­va cli­pe, nu s-a mai auzit nimic.

       M-am înde­păr­tat și mi-am aprins o țiga­ră. Oare oi fi făcut patul azi-dimi­nea­ță? Am chi­lo­ții arun­cați pes­te tot? Scru­mi­e­re­le pli­ne și liti­e­ra Cle­o­pa­trei neschim­ba­tă? Am înce­put să-mi fac pro­ble­me si să-mi pară rău c-am invi­tat-o. Când, deo­da­tă: boo­o­om, trosc, scârț! Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!Ajutooor!

       Ce se întâm­pla­se? Tot miș­cân­du-se și fâțâin­du-și popo­ul medi­cal în inte­ri­o­rul eco­toa­le­tei, care nu era prop­ti­tă cum tre­bu­ie, Danie­la a reu­șit să răs­to­ar­ne maga­oa­ia, care a căzut la ori­zon­ta­lă, chiar pe ușă.

       Dar asta nu e tot, sti­ma­ții mei citi­tori. Neee! Can­ti­tăți indus­tri­a­le de uri­nă urba­nă, ames­te­ca­te cu feca­le, tre­po­ne­me, car­ca­laci și hâr­tii împu­ți­te s-au revăr­sat ca un bles­tem pes­ti­len­ți­al pes­te iubi­ta mea aurie.

       Nu vreți să știți cât de imbe­cil ară­tam, eu, super­bul, arti­sul, apla­u­da­tul, cu papor­ni­ța la braț și belind ochii la wc-ul răs­tur­nat.

    -Pige­e­ei!!! Scoa­te-mă de aici!

    Și bum-bum-bum!, bătea cu pum­nii în pereți.

    Mă tre­ceau tot felul de idei. Să fug și s-o las dra­cu‘ de tâm­pi­tă? Să fie sănă­toa­să, dacă s-o milos­tivi care­va s-o scoa­tă, bine, dacă nu…Pa! Dar ce fac cu papor­ni­ța? O arunc aco­lo? Are și ea acte, bani, unde mai pui că era pli­nă cu ațe cat­gut, pen­se, foar­fe­ce. Ah!

    Am strâns din măse­le și…am ridi­cat eco­toa­le­ta. Pâra­ie repezi de pișălău au ieșit prin cră­pă­tu­ri­le ușii și m-au udat pe pan­to­fii mei Gucci, ori­gi­nali. Am scos-o și pe nebu­nă. Era fleaș­că. Mur­da­ră din cap până-n picioa­re de căcat. Plân­gea în hoho­te și țopă­ia ca apu­ca­tă de bâz­dâc. Sper că nu-i tre­ce prin cap să se dez­bra­ce pe stra­dă!

    -Cură­ță-măăă! Pigei! Mi-e scâr­bă. Hă, hăăăă!

    -Mer­gem la mine. Bine că e sea­ră, nu ne vede lumea…

    -Dar ne miroa­se!

    -Și ce dacă!

    -Hai!

    Și-am ple­cat. Din Danie­la mea șiro­iau ape­le jegoa­se.

    Ah, țâțe­le tale ca două porum­bi­țe albe”…m-a ful­ge­rat pe coloa­na ver­te­bra­lă de sus în jos și de jos în sus, un minu­nat vers din Cân­ta­rea Cân­tă­ri­lor, în timp ce ea lipă­ia înfri­gu­ra­tă și pli­nă de caca lân­gă umă­rul meu drept…
    P.S. Ștram­pii aveau culoa­rea mov.
    .….….….….….….…..
    Am ajuns aca­să la mine, fără inci­den­te majo­re.

    Era noap­te de-a bine­lea. Danie­la mea s-a dez­bră­cat din lift. Și-a scos pan­to­fii, i-a arun­cat pur și sim­plu, a rămas des­cul­ță, și-a tras fus­ta jos, apoi ștram­pii uzi, apoi…. n-am mai putut:

    -Nebu­no! Ce vrei să faci?

    -Nu mai pot, Pigei! Mi se întoar­ce sto­ma­cul pe dos. Tre­bu­ie să scap de hai­ne­le astea.

    -Și mâi­ne în ce te îmbraci?

    -Cum cu ce? Cu ceva de la tine…

    Aha. Corect! Așa mai zic!

    Când am intrat, iubi­ta mea avea doar chi­lo­țe­ii pe ea. Era chiar sexy. Semă­na cu Sha­ki­ra din cli­pul ăla cu noroi, la Tor­tu­ra.

    A năvă­lit în baie, unde a stat cir­ca două ore. Între timp, mi-am pus de băut. Niș­te con­iac, că asta aveam. După ce a ieșit ea, eram deja „lovit”. Mă tur­lă­ci­sem la cap. Vedeam tri­plu. Trei Danie­le, goa­le-puș­că, îmi zâm­beau fru­mos și întin­deau una, două, trei…ăăă nouă bra­țe spre mine. Am îna­in­tat vesel ca un guguștiuc amo­re­zat. Și nu mai știu. La un moment dat, mi s-a rupt fil­mul.

    *****

    M-am tre­zit a doua zi, rupt. Dor­meam pe jos, dar cu picioa­re­le pe pat, în pozi­ție gine­co­lo­gi­că. Eram în pie­lea goa­lă. Nici nu ști­am dacă am făcut dra­gos­te sau nu. Dar mai con­ta?

    Pe cap pur­tam o căci­u­lă ver­de, cu moț gal­ben (o am de când eram mic, o păs­trez ca amin­ti­re, nu râdeți!). Mă dureau oase­le cum­plit, șol­dul, mij­lo­cul, ziceai c-am fost căl­cat de tanc.

    Când am intrat în baie, mi s-a tăi­at răsu­fla­rea. Domni­șoa­ra doc­tor îmi con­su­ma­se abso­lut tot: hâr­tie igie­ni­că (patru suluri!), șam­poa­ne, cre­me, pas­te­le de dinți (erau trei tuburi!), solu­ții, bețe­le de urechi, vata, spu­ma de băr­bie­rit, par­fu­mu­ri­le, spray-uri­le, spir­tul, avem și un pic de Riva­nol. S-a spă­lat și cu ăla! Opt pro­soa­pe erau pli­ne de jeg. Bune de arun­cat la gunoi.

    Mă durea capul cum­plit și n-am avut pute­re să mai zic vreo vor­bă. Nu puteam. Îmi sim­țeam lim­ba ca un preș vechi pus la intra­rea în Cir­ca Finan­ci­a­ră a Sec­to­ru­lui 3.

    Pe la 7 și 20, Danie­lu­ța a înce­put să-mi sco­to­ceas­că prin tot șifo­ni­e­rul, ca să-și găseas­că țoa­le­le potri­vi­te. Stă­team și pri­veam ca un tălâmb cum zbo­a­ră cămă­și­le de spec­ta­col, dădu­sem o groa­ză de bani pe ele, cum­pă­ra­te de la Paris!, pan­ta­lo­nii, cio­ra­pii, chi­lo­ții, blu­ze­le, smochingul…și o dată o aud stri­gând sub­ți­re:

    -Aaa­a­a­a­aa! Am găsit!

    -Ce?

    -Azi vreau s-o ard cul­tu­ral la spi­tal.

    -Cum adi­că?

    -Mă îmbrac cu fra­cul tău!

    -Ești incre­di­bi­lă!

    -Și tu un fra­ier. N-ai simț este­tic! O să-i bag în comă pe cole­gii mei! Ha! Ha!!! Abia aștept să le văd mutre­le mâh­ni­te când voi apă­rea îmbră­ca­tă așa. Para­li­zea­ză Istră­toa­ia de la chi­rur­gie repa­ra­to­rie. Auzi? Tu ce număr porți la baș­cheți?

    – 44, i-am zis în timp ce o aju­tam să-și pună pe ea un tri­cou negru, cam larg, cu tru­pa Saba­ton.

    -Cam mult. Eu am 39, dar pun niș­te vată în vârf.

    -Care vată? Ai con­su­mat-o pe toa­tă azi-noap­te!

    -Așa-i. Lasă, că bag șose­te.

    -Ce?

    După zece minu­te a apă­rut. Doam­ne sfin­te! Fra­cul meu de con­cert – pe care dădu­sem la Mila­no 500 de euro- îi era larg. Atâr­na. Danie­la părea un pin­gu­in pier­dut de mă-sa în apă. Pe dede­subt se ițea tri­co­ul de roc­ker, cu Saba­ton. La gât și-a spân­zu­rat un șal mul­ti­co­lor, îl aveam de la mama.

    A găsit niș­te colanți lucioși, pe care-i pur­tam pe vre­mea când dan­sam. Și i-a pus repe­de. Erau prea lungi, așa că i-a rulat ca pe cio­rapi.

    S-a încăl­țat cu ghe­te­le mele Adi­das, numă­rul 44, alb cu ver­de. Era cum­pli­tă la vede­re!

    -Gata! Mă lași și pe mine la spi­tal sau chem un taxi?

    Am rămas cu gura încleș­ta­tă. Abia dacă am sila­bi­sit ceva de genul „Îhî, da, te duc eu…”, cu gân­dul că taxi­me­tris­tul ar fi cre­zut că doam­na mea vine de la circ sau de la bala­muc, unde a stat inter­na­tă trei luni la sec­ția „femei dui­oa­se”.

    Din spa­te n-ară­ta rău. Ziceai că are un par­de­siu, mai…pretențios, așa. Dar se vedea de la o poș­tă că baș­che­ții îl flen­că­neau în picioa­re. Din față era mai pro­ble­ma­tic, dar în vân­zo­lea­la mati­na­lă din Bucu­rești, și în mași­na mea, n-o vedea nici dra­cu.

    Am dus-o la spi­tal și am lăsat-o în față. A rupt-o la fugă prin­tre bran­car­di­eri, pacienți și agenți de pază. Bine c-am scă­pat de ea!

    *****

    Mă gră­beam la repe­ti­ție în ziua aia, pen­tru că într-o lună urma să avem un mare spec­ta­col la Sala Pala­tu­lui, cu invi­tați din Bel­gia, Olan­da și Ger­ma­nia, numai muzi­cieni de talie inter­națio­na­lă, nume cele­bre în mate­rie de jazz și blu­es.

    Pe drum mă tot gân­deam la Danie­la, la doc­to­ri­ța zăpă­ci­tă, cu poșe­ta pli­nă de medi­ca­men­te și usten­si­le pen­tru cusut oameni, feme­iu­ș­ca nebu­nă care a apă­rut în via­ța mea ca o torn­a­dă. Cum mama nai­bii m-am îndră­gos­tit de ea? Și de ce? În ce moment? Care e sco­pul aces­tei legă­turi? Am atâ­tea cunoș­tin­țe de sex femi­nin, muzi­cie­ne, cân­tă­re­țe, actri­țe super­be. Une­le abia așteap­tă un semn ca să-mi răsfi­re cu dege­te­le părul de pe piept. Iar eu? Nimic. Amor cu tan­ti Danie­la care mi-a cusut pie­lea! Ăsta-i bles­te­mul vie­ții mele, mi se tra­ge de la naș­te­re, v-am mai zis.

    Totuși m-am tre­zit zâm­bind. Gata. Mi-a tre­cut supă­ra­rea. Și dure­rea de cap mi-a tre­cut. Am înce­put să râd în hoho­te, adu­cân­du-mi amin­te cum a căzut toa­le­ta eco­lo­gi­că cu ea. Săra­ca!

    Hait! Am tre­cut pe roșu! Sper că nu m-a văzut nimeni!

    *****

    După-ami­a­za m-a sunat. Am între­rupt lucrul.

    -Bună, Pigei! Ce faci?

    -Mun­cim. Stu­diu.

    -Vă iese?

    -Ne stră­duim. Nu-s gre­le pie­se­le muzi­ca­le, dar tre­bu­ie să mai lucrăm la nuan­țe. Tu ce-ai făcut?

    -Aaaa, i-am ter­mi­nat pe toți! O știi pe Nuți, rezi­den­ta aia de la oftal­mo­lo­gie?

    -Gra­sa?

    -Aia, da! Am șocat-o când m-a văzut în frac! Ha! Ha! Mân­ca pe hol, cu Ralu­ca, asis­ten­ta vop­si­tă mov la păr. I-a rămas gogoa­șa-n gât, era să cra­pe. Hi! Hi! Hi! A inter­ve­nit Ralu­ca, i-a făcut mane­vra Hei­m­li­ch, că alt­fel o aveam pe con­ști­in­ță. Apoi, șeful meu și-a cusut mânu­șa chi­rur­gi­ca­lă de ure­chea unui pacient. Dădu­se în bâl­bâi­a­lă. A înce­put să urle la toa­te asis­ten­te­le, să arun­ce cu usten­si­le­le prin sala de ope­ra­ții… Noroc că bol­na­vul era incon­ști­ent. Acci­dent auto. Am câr­pit și eu la el vreo oră, până am făcut câr­cel la deș­tul opo­za­bil. Hi! Hi! Mer­gem unde­va disea­ră? Am poftă de-un film româ­nesc la Efo­rie.

    -Mer­gem, cum să nu?!

    Da. Așa era Danie­la mea. Ire­zis­ti­bi­lă. A închis și ne-am rea­pu­cat de repe­ti­ție. Gân­du­ri­le îmi erau însă la ea. Cu ini­mă cu tot.

    Dana Fodor Mate­es­cu / Noro­co­sul / Frag­ment. (sur­sa: revis­ta­trei­spe).


    MN: Arti­co­le­le sem­na­te de Dana Fodor Mate­es­cu și publi­ca­te de coti­dia­nul onli­ne Man­ga­lia News, pot fi citi­te aici. Meri­tă! 😀 În ace­lași timp, vă reco­man­dăm cu căl­du­ră să vizi­tați și colec­ți­i­le de artă popu­la­ră de pe Artizanescu.ro și să coman­dați obiec­te­le de arti­za­nat pre­fe­ra­te. Artizanescu.ro res­pec­tă tra­di­ți­i­le româ­nești!


    piese-auto-mangalia.ro

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Va rugam sa adaugati un mesaj
    Va rugam sa introduceti numele