CUM E CORECT?
    ”Un pahar de apă”, sau ”un pahar cu apă”?

    0
    758
    Booking.com

    Cum e corect? ”Un pahar de apă”, sau ”un pahar cu apă”?

       Dis­cu­ţi­i­le des­pre uti­li­za­rea pre­po­zi­ţi­ei „corec­te” în cazul sin­tag­mei pahar de / cu apă datea­ză încă de la înce­pu­tul seco­lu­lui al XX-lea. Cer­ce­tă­to­rii con­sta­tă con­cu­renţa celor două pre­po­zi­ţii în lim­ba româ­nă, dar majo­ri­ta­tea con­si­de­ră că doar struc­tu­ra pahar de apă este corec­tă. Unii nu sunt chiar atât de cate­gorici. După I. Gorun, aceas­tă con­cu­renţă se expli­că prin poli­se­mia pre­po­zi­ţi­ei de în lim­ba româ­nă, apre­ci­ind că doar în vor­bi­re se poa­te sta­bili struc­tu­ra corec­tă. Can­drea, în schimb, este de păre­re că numai con­stru­cţia cu de este corec­tă, iar pen­tru că una din­tre sem­ni­fi­ca­ţi­i­le aces­te­ia desem­nea­ză şi conţi­nu­tul, nu ar exis­ta niciun motiv pen­tru care ar tre­bui înlo­cu­i­tă cu o altă pre­po­zi­ţie pen­tru a indi­ca expli­cit sen­sul de „conţi­nut”.

       Se pare, însă, că nici aces­te argu­men­te nu sunt la fel de cla­re pen­tru toţi, deo­a­re­ce opi­ni­i­le dife­ră: sunt admi­se ambe­le for­me: am băut un pahar de / cu apă (vezi Sever Pop, 1945, p. 346), cu pre­ci­zarea că şi una, şi alta se pot referi la conţi­nut: cutia cu cre­mă şi bău­sem o dami­gea­nă de vin (Rosetti / Byck, 1945, p. 168).

       Unul din­tre ling­vi­ş­tii pre­o­cu­pa­ţi de aceas­tă pro­ble­mă a fost şi Ale­xan­dru Gra­ur. Deşi recu­noa­ş­te că pre­po­zi­ţia de are în lim­ba româ­nă mul­te sem­ni­fi­ca­ţii, motiv pen­tru care poa­te da naş­te­re unor struc­turi ambi­gue (vezi Gra­ur, 1963, p. 24 şi Gra­ur, 1976, p. 84), cer­ce­tă­to­rul con­si­de­ră ini­ţi­al că sin­tag­ma pahar cu apă n‑ar fi corec­tă, având în vede­re cele pre­ci­zate mai sus şi anu­me că în struc­tu­ra pahar de apă pre­po­zi­ţia de poa­te sem­ni­fi­ca şi conţi­nu­tul, nefi­ind nece­sa­ră înlo­cu­i­rea aces­tei struc­turi cu sin­tag­ma pahar cu apă.

       Ling­vis­tul este de păre­re că aceas­tă ten­dinţă n‑ar tre­bui încu­ra­ja­tă, căci ar duce la înlo­cu­i­rea pre­po­zi­ţi­ei de prin cu şi în expre­sii con­sa­cra­te de tipul mili­on de franci, Cur­tea de Argeş, desi­gur, pre­su­pu­ne­re menţio­na­tă de Gra­ur mai degra­bă în sens iro­nic. Pe de altă par­te, cer­ce­tă­to­rul pre­ci­zea­ză că în struc­tu­ra pahar cu vin s‑ar înţe­le­ge că se bea atât vinul, cât şi paha­rul. Aceas­tă aba­te­re este, din punc­tul de vede­re al ling­vis­ti­cii coşe­rie­ne, o incon­gru­enţă ce vizea­ză com­pe­tenţa ling­vis­ti­că gene­ra­lă, res­pec­tiv cunoa­ş­te­rea elo­cu­ţio­na­ră.

       Abia ulte­ri­or, Gra­ur recu­noa­ş­te că s‑au schim­bat sem­ni­fi­ca­ţi­i­le pre­po­zi­ţi­i­lor (vezi Gra­ur, 1973, p. 168) şi că tot mai mulţi vor­bi­tori folo­sesc aces­te con­stru­cţii, în ciu­da opi­ni­ei cri­ti­ce a spe­cia­li­ş­ti­lor (Gra­ur, 1976, p. 83–84). Aici ling­vis­tul mer­ge chiar mai depar­te decât pre­de­ce­so­rii săi şi cau­tă să dea o expli­ca­ţie: con­stru­cţii de tipul pahar cu apă, care apar în locul struc­tu­ri­lor cu pre­po­zi­ţia de, sunt rodul evo­lu­ţi­ei lim­bii.

       Chiar dacă ling­vi­ş­tii îşi menţin păre­rea că înlo­cu­i­rea pre­po­zi­ţi­ei de prin cu în sin­tag­me­le menţio­na­te ar duce la struc­turi greşi­te din punc­tul de vede­re al nor­me­lor gra­ma­ti­ca­le (vezi Mioa­ra Avram, 1986, p. 217 şi la Sever Pop, deja în 1948, p. 323) şi chiar la opo­zi­ţii între struc­turi ale lim­bii vor­bi­te şi cele scri­se (Nicu­les­cu, 1962), aproa­pe toţi recu­nosc că aceas­tă ten­dinţă nu poa­te fi nega­tă, fără a fi vor­ba de o vari­an­tă regio­na­lă a lim­bii româ­ne, pre­cum este înlo­cu­i­rea în anu­mi­te regiuni a pre­po­zi­ţi­ei de pe cu după sau invers. În acest caz, ase­mă­na­rea din­tre de pe şi după poa­te pro­du­ce con­fu­zii seman­ti­ce: „un vecin după stra­da mea”, în loc de „un vecin de pe stra­da mea” sau „a căzut de pe casă”, în loc de „a căzut după casă”.

       Nico­lae Bre­ban ara­tă că aces­te for­me noi, din­co­lo de regu­li­le gra­ma­ti­ca­le, sunt corec­te (Bre­ban, 1973, p. 86–89). Deo­a­re­ce de poa­te avea mai mul­te sem­ni­fi­ca­ţii (prin­tre care une­le vizând sco­pul uti­li­ză­rii sau conţi­nu­tul reci­pien­tu­lui), aces­ta sub­li­ni­a­ză difi­cul­tă­ţi­le care apar în uti­li­za­rea pre­po­zi­ţi­ei, de pil­dă, dacă în struc­tu­ra pahar de vin vor­bi­torul ar vrea să se refe­re numai la conţi­nut.

       Ling­vis­tul con­si­de­ră a fi înte­me­ia­tă sub­sti­tu­i­rea pre­po­zi­ţi­ei de prin cu în struc­tu­ri­le de genul pahar de apă, cană de lap­te, sti­clă de bere, oală de vin, deşi aceas­ta a dat naş­te­re la dis­cu­ţii aprin­se. Este vor­ba de cla­ri­ta­tea expri­mă­rii, mai ales dacă se aleg con­stru­cţii poli­se­man­ti­ce, cum e sin­tag­ma pahar de apă.

       Pen­tru că struc­tu­ra poa­te indi­ca şi sco­pul uti­li­ză­rii, fiind vor­ba de pahar pen­tru apă, într-un local, cli­en­tul ar putea pri­mi un pahar cu vin, dar şi un pahar gol pen­tru vin. În con­clu­zie, se con­si­de­ră că ambe­le struc­turi sunt corec­te. Ling­vis­tul are în vede­re şi o posi­bi­lă expli­ca­ţie, care apa­re şi la Ior­gu Ior­dan: poli­se­mia pre­po­zi­ţi­ei de ar putea fi moti­va­tă şi de influ­enţa lim­bii fran­ce­ze, una mai degra­bă for­ma­lă, dar pre­zen­tă şi la nivel seman­tic.

       Prin­tre puţi­nii ling­vi­şti care au încer­cat să expli­ce struc­tu­ri­le men­țio­na­te este Euge­niu Coşe­riu, care sta­bi­leş­te o opo­zi­ţie cla­ră între aces­te con­stru­cţii, pe baza unei ana­li­ze struc­tu­ra­le. Coşe­riu plea­că de la obser­va­ţi­i­le lui Gra­ur care se opu­ne ten­dinţei de a spu­ne pahar cu apă în loc de pahar de apă şi încear­că să iden­ti­fi­ce situ­a­ţi­i­le în care în lim­ba româ­nă se folo­seş­te fără echi­voc doar pre­po­zi­ţia de, pen­tru a le deli­mi­ta de situ­a­ţi­i­le în care apa­re pre­po­zi­ţia cu.

       După Coşe­riu, când e vor­ba de un reci­pient care conţi­ne ceva anu­me, se obser­vă o opo­zi­ţie cla­ră – dacă e vor­ba de can­ti­ta­te, de măsu­ră, se între­bu­inţea­ză întot­dea­u­na de: un pahar de vin, o stra­chi­nă de fruc­te, un butoi de vin, un sac de… Dacă intenţia vor­bi­toru­lui este de a se referi la conţi­nu­tul unui reci­pient, atunci se folo­seş­te cu, ceea ce se poa­te les­ne obser­va dacă se cuan­ti­fi­că acest conţi­nut puţin dife­rit: un pahar cu ceva apă, cu 300 ml de apă, un pahar cu câte­va pică­tu­ri de apă.

       Nu se va putea spu­ne nici­o­da­tă, apre­cia­ză renu­mi­tul ling­vist, de câte­va pică­tu­ri de apă, cel mult, dacă se are în vede­re un tablou, se va spu­ne: o far­fu­rie cu fruc­te, nefi­ind vor­ba de folo­si­rea reci­pien­tu­lui ca măsu­ră, ci de ceea ce se află pe far­fu­rie.

       Acest lucru se obser­vă şi mai bine dacă reci­pien­tul nu este plin, ci are un anu­mit conţi­nut, spu­ne Coşe­riu, de pil­dă, un pahar cu otra­vă şi con­ti­nuă – Sti­cla de vin roş, argu­men­tea­ză Coşe­riu, ar desem­na întrea­ga sti­clă, pe când sti­cla cu vin roş înseam­nă că aceas­ta conţi­ne vin roşu şi îi este ofe­ri­tă celui­lalt pen­tru a bea ceva din acest vin.

       În inter­vi­ul citat sunt date şi alte exem­ple în care nu este posi­bil să se folo­seas­că pre­po­zi­ţia de, doar pre­po­zi­ţia cu fiind corec­tă şi, deci, posi­bi­lă: o far­fu­rie cu trei mere şi nu o far­fu­rie de trei mere, dar o far­fu­rie de făi­nă nea­gră vs. o far­fu­rie cu o făi­nă nea­gră. În acest caz se pot folo­si ambe­le pre­po­zi­ţii, deo­a­re­ce se poa­te indi­ca atât reci­pien­tul ca măsu­ră, cât şi reci­pien­tul cu un anu­me conţi­nut.

       Coşe­riu este de acord că se pot comi­te greşeli, folo­sind o pre­po­zi­ţie în locul celei­lal­te, dar con­si­de­ră că, în cazul per­soa­ne­lor care cunosc bine lim­ba, ase­me­nea erori sunt exclu­se, căci, spu­ne el, de se folo­seş­te doar pen­tru măsu­ră, iar cu numai pen­tru conţi­nut. Coşe­riu ada­u­gă la pre­po­zi­ţia de, pen­tru cazu­ri­le în care conţi­nu­tul lip­seş­te şi se ara­tă sen­sul de scop al uti­li­ză­rii: paha­re de vin şi paha­re de bere, paha­re de şam­pa­nie, paha­re de ţui­că.

       Con­clu­zia sa este că, spre deo­se­bi­re de lim­ba ger­ma­nă, în care se știe clar că ”Glas Wein” este doar pahar de vin (Ein Glas Wein Bit­te, ceea ce înseam­nă un pahar de vin, vă rog), în lim­ba româ­nă de poa­te sem­ni­fi­ca şi pahar pen­tru vin, dacă de se poa­te înlo­cui cu pen­tru. În schimb, în sin­tag­me­le pahar cu vin, cu un vin roşu, sau cu câte­va pică­tu­ri de vin, se folo­seş­te doar pre­po­zi­ţia cu. Ling­vis­tul con­si­de­ră, în final, că tema poa­te fi apro­fun­da­tă, pen­tru a se putea expli­ca şi alte exem­ple simi­la­re.


     

    piese-auto-mangalia.ro

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Va rugam sa adaugati un mesaj
    Va rugam sa introduceti numele