Amintiri din Botoşanii lui Eminescu (1850-1889). Ana-Elisabeta Florescu Coșereanu FOTO/VIDEO

0
99

Amintiri din Botoşanii lui Eminescu (1850-1889). Ana-Elisabeta Florescu Coșereanu.

Fără îndoială, Botoşanii de ieri şi de azi au constituit un vast şi interesant subiect de cercetare, concretizat în numeroase studii şi articole, în capitole de cărţi, în albume ilustrate.

Fiecare autor a încercat să surprindă aspecte importante din viaţa târgului Botoşani, fie ele din domeniul istoric, economic, social, cultural, religios, politic sau de altă factură, pentru o anumită perioadă istorică ori de la momentul atestării documentare şi până astăzi.

Totodată, de-a lungul vremii au apărut studii având ca temă viaţa şi opera unor  personalităţi marcante ale culturii naţionale, ce şi-au legat existenţa de cea a Botoşanilor: George Enescu, Nicolae Iorga, Grigore Antipa, Ştefan Luchian, Octav Onicescu, Păstorel Teodoreanu, Mihai Eminescu etc.

În scrierea acestor rânduri am pornit de la ideea prezentării aspectelor vieţii lui Mihai Eminescu legate de prezenţa sa în oraşul Botoşani, pe o perioadă  strict determinată temporal: 1850 – 1889, adică acel răstimp de la naşterea şi până la dispariţia fizică a celui ce a dat un nou sens limbii române, genialul Eminescu.

Referindu-se la existenţa omului Mihai Eminescu, împătimitul eminescolog care a fost Augustin Z.N.Pop, spunea în Cuvântul înainte ce prefaţează volumul Întregiri documentare la biografia lui Eminescu, apărut la Editura Eminescu, Bucureşti, 1983: ”Martorii vieţii lui Eminescu au închis de mult ochii. Dintre cei răposaţi numai puţini au lăsat amintiri şi tradiţii. Orice întregire de informaţii, confirmare de date şi plus documentar, oricând şi oriunde venite, sunt de natură să contribuie la închegarea monumentului ştiinţific şi nepieritor al celui mai mare artist dintre poeţii naţiunii noastre”.

Din aceste raţiuni am încercat în rândurile următoare, folosind o amplă bibliografie, să surprind perioadele în care Eminescu a locuit în Botoşani sau a făcut doar scurte popasuri în drumurile sale înspre şi dinspre Ipoteştii copilăriei.

Întrucât însuşi Mihai Eminescu îndemna: ”Vrei viitorul a-l cunoaşte, te întoarce spre trecut”, este absolut necesară acestui demers o prezentare strictă, cronologică,  a momentelor trăite de ”poetul nepereche” în Botoşani.

Istoria familiei Eminovici, se leagă de târgul Botoşani din 2 iunie 1842, când Raluca Eminovici cumpără pe numele ei, din banii de zestre, pentru 450 de galbeni,  casa răposatei Soltana Cheșcu, construită ”pe loc domnescˮ, în Calea Naţională nr. 179, lângă biserica Uspenia. Situată în centrul comercial al oraşului, casa avea grădină, o dugheană la stradă, iar în spate locuinţa proprietarului. Gheorghe Eminovici avea o activitate intensă în Botoşani, ocupându-se de comerţul cu alcool, cumpărându-şi şi o crâşmă în Târgul Vitelor şi luând în antrepriză comerţul cu alcool, vin şi păcură pentru oraşul Botoşani, pentru o perioadă de 3 ani, 1843 – 1847.

Familia Eminovici locuia aici mai ales în anotimpul rece (de la Sf. Dumitru până la Sf. Gheorghe), în restul timpului casa era și închiriată, familia locuind vara la diversele moşiile administrate de Gh. Eminovici, precum ”Dorneştii” pe malul Prutului”. (Scrisoarea lui Matei Eminescu către Corneliu Botez din 24.04.1909).

În casa din Botoșani, Raluca îl va naște, în 15 ianuarie 1850, pe Mihai Eminescu, al 7-lea copil al familiei. La momentul respectiv mama asistată fiind și de sora sa, maica Fevronia de la mănăstirea Agafton, după cum reise din documentele vremii.

Copilul va  fi botezat pe 21 ianuarie 1850, de către preotul Dimitrie, la biserica Uspenia – vecină cu casa, nou-născutul având ca  naş pe stolnicul Vasile Iuraşcu, tatăl Ralucăi, momentul fiind înregistrat în ”Mitrica pentru naşteri şi botez” pe anul 1850 la nr. 3, de către preotul Ioan Iconomu.

Familia locuieşte în casă până la 23 aprilie 1850, după care se mută la Durneşti, unde tatăl era arendaş, locuind acolo până în 3 noiembrie 1851, când revine la Botoşani. Mihai are deja un an şi zece luni. La revenirea în Botoșani însă, chiriașa Smaranda Varlaam nu va părăsi casa, fapt pentru care familia Eminovici este nevoită să locuiască până în 22 mai 1852, în două odăi insalubre închiriate pe strada Ruset de la sora Ralucăi, Maria Mavrodin, de pe strada Ruset. Aici, în 7 mai 1852, se naşte Aglaia, iar după botez familia se mută la Ipoteşti, unde o găsim pe 22 mai 1852, aşa după cum rezultă din scrisoarea lui Gh. Eminovici către protosinghelul Vitalie Lemne de la schitul Gorovei: ”Eu, cu venirea mea la Ipoteşti, am zis călugărului că după aşezământ vroi să dau mănăstirii parte din preţul orânzii pi numărul locuitorilor …”

În iarna anului 1852 – 1853, familia Eminovici revine la Botoşani, casa veche de  Ipoteşti neasigurând condiţii de locuit în perioada de iarnă și, neerușind să-și recupereze casa închirită, vor locui tot Maria Mavrodin.

Ultima iarnă petrecută la Botoşani, în casa familiei, a fost cea a anului 1854 – 1855, aici născându-se și sora viitorului poet, Harieta.

Până în 3 mai 1855, când va fi nevoi să vândă această casă, după 13 ani de proprietate,  Gh. Eminovici finalizează casa nouă de la Ipotești, unde familia se va muta cât de curând.

În devastatorul incendiu din 3 iunie 1887, casele centrului orașului sunt distruse în cea mai mare parte, încât astăzi nu se poate reconstitui cu exactitate cum arătau ele atunci când s-a născut Mihai Eminescu.

Una dintre problemele cele mai puţin elucidate, de către cei ce au studiat viaţa şi activitatea lui Mihai Eminescu, este perioada studiilor sale primare şi gimnaziale. Ceea ce se cunoaşte în mod sigur este că Mihai Eminescu a fost înscris la ,,Naţional Hauptschule” din Cernăuţi, în anul şcolar 1858 – 1859, în clasa a III-a primară. Acest lucru a fost confirmat şi de Radu I. Sbierea în Amintiri despre Eminescu.

Rămâne deschisă discuția asupra primelor două clase primare, despre care atât George Călinescu cât şi Petru Rezuş afirmă că au fost făcute la Botoşani. Cercetându-se cataloagele şcolilor publice din Botoşani nu s-a găsit şi numele lui Mihai Eminescu. Se presupune astfel că primele două clase primare, Mihai le-a făcut la o şcoală primară din Botoşani: la pensionul condus de Ladislau Ferderber (unde în 1850 figurează şi trei dintre fraţii săi mai mari) ori la pensionul lui Jean Blanchin, unde în clasele I şi II primare se învăţa limba germană şi franceză.

La sfârşitul lunii aprilie 1863, domnitorul Al. I. Cuza vizitează oraşul Botoşani, eveniment  la care participă şi Gh. Eminovici, unionist înflăcărat, împreună cu Şerban şi Mihai, aflați la Ipoteşti, întâlnire care-l va impresiona pe Eminescu, determinând vizita pe care i-o va face acesta fostului domnitor, împreună cu alți colegi studenți, în 1870, Oberdöbling, lângă Viena.

În ianuarie a anului 1864, Eminescu încearcă să obțină o bursă de studii la  Gimnaziul din Botoşani, unde va şi urma cursurile timp de şase săptămâni. Fratele său Şerban face, la 8 februarie 1864, un memoriu ministrului Instrucţiunilor Publice, Dimitrie Bolintineanu, pentru obţinerea unei burse de studiu la acest gimnaziu. din Botoşani, iar în 13 februarie ministerul cere informaţii directorului gimnaziului din Botoşani despre Mihai Eminescu, la care acesta răspunde: ”…între elevii acestui Gimnasiu nu se găseşte nici un elev cu asemenea conume şi apoi în cataloagele de la înfiinţarea istui Gimnasiu nu se vede figurând”. Ca urmare, pe 16 martie, Mihai va trimite ,,Testimoniul” său personal şi un memoriu în care spune : ,,… mă grăbesc de a Vă înainta cu  onoare, Domnule Ministre, pe lângă acesta precum în original aşa şi copia notele, care mi s-au eliberat de către Onor Direcţie al Gimnaziului cezaro-regesc superior din Cernăuţi – 16 martie 1864”.

În octombrie 1864 Eminescu este iar la Botoșani, posibil înscris la Gimnaziul din Botoşani în cazul în care promovase la Cernăuţi clasa a II-a. Acest lucru se deduce din scrisoarea lui Matei Eminescu către Corneliu Botez, din  1 mai 1909, în care spune : ”Mihai a făcut la Botoşani clasa a III-a gimnazială, nu I-a, era printre elevii mediocri: la limba latină, însă, era I-iu. A avut ca profesor de latină pe un bătrân Paulini; de matematică şi director pe Gh. Pădure (cumnat cu repos. Mitropolit Iosif Gheorghian); de st. naturale : C. Savinescu; de francesă: Petre Metey; de istorie: Gh. Tiulescu. Când era el în clasa a III-a gimnazială, eu eram în I-a primară. Localul şcoalei era în casele lui Hinek”. Matei Eminescu se înscrisese în clasa I-a primară în anul şcolar 1864 – 1865.

Din toamnă până în martie 1865, Eminescu stă în Botoşani, unde se angajează ca practicant în cancelaria tribunalului, găsind de data aceasta sprijin la preşedintele instituţiei, Emanoil Vasilievici şi unde este repede avansat ca ,,scriitor de cancelarie”, datorită scrisului său caligrafic şi a vastelor sale cunoştinţe, cu un salariu de 250 de lei pe lună.

Pe 7 noiembrie 1864, Eminescu se transferă de la tribunal, ca secretar la Comitetul Permanent al Consiliului Judeţean Botoşani, redactând şi transcriind corespondenţa sau scriind procesele-verbale de la şedinţele Consiliului, până pe 5 martie 1865, când îşi dă demisia ”având dorinţa de a urma studiile colegiale la Gimnaziul plenariu din Bucovina”, iar pe 9 martie 1865 părăsește Botoșaniul, conform cererii de pașaport.

În perioada cât a lucrat la tribunalul ce își avea sediul în localul actualei primării, Eminescu a locuit la mătuşa sa, Maria Mavrodin, împreună cu sora sa Aglaia. Aceasta învăţa la pensionul doamnei A. Zielinski, în clasa a II-a de gimnaziu şi Mihai o ajuta la pregătirea lecţiilor de limbă germană, gramatică, la istoria românilor şi mitologie.

Din nou îl găsim la Botoşani pe Mihai Eminescu în luna iulie 1869, când vine cu trupa de teatru a lui Pascaly, unde tatăl său îl aşteaptă pentru a-l trimite la studii în străinătate.

În vara anului 1872, în luna iulie, Eminescu îl întâlneşte pe Andronic Ţăranu (1852 – 1930), funcţionar la poşta din Botoşani. Dar e foarte probabil ca Eminescu să-l fi cunoscut pe Andronic încă de când era copil, din perioada când venea la verii săi, Mavrodin, sau când a fost elev la Gimnaziul din Botoşani, fiind cam de aceeaşi vârstă sau când a lucrat la tribunal. Eminescu era în vacanţa de vară, după ce venise de la Viena şi trebuia să se întâlnească seara la o petrecere cu  violonistul Toma Micheriu şi sora acestuia Nataliţa, la hotelul Moldova. Eminescu, ştiind că Andronic cânta la vioară, îl invită şi pe el la această petrecere. Andronic era necăjit şi se plânge lui Eminescu că deprindea greu manevrarea telegrafului de la poştă, dar în cele din urmă acceptă invitaţia.

Andronic Ţăranu povesteşte mai târziu, în evocarea Întâmplări, cum s-au distrat toţi patru la restaurantul hotelului de la orele 8 seara, până dimineaţă : ,,Poetul îşi declama poeziile cu ochii săi aţintiţi  spre Nataliţa, pe care o sorbea cu privirile sale, căci, drept vorbind mi-a mărturisit că-i era foarte dragă (…) Tomiţă Micheru, de origine ţigan, era negru la faţă, aproape ca dosul ceaunului, cu părul creţ şi negru ca pana corbului. Era însă un violonist distins, un mare artist, care deseori concerta la pala, în faţa Suveranilor. Sora sa Nataliţa era de o frumuseţe rară, cu faţa albă, părul blond auriu şi cu ochi negri ca mura, astfel că făcea un contrast mare cu fratele ei !” Într-un târziu, Eminescu începe să recite poezii umoristice şi ”decoltate”, dovadă că se cam cherchelise, iar Nataliţa îl stimula şi nu se jena deloc.

Mihai Eminescu vine la Botoşani, pe 26 ianuarie 1876, pe când era inspector școlar, expediind de aici o telegramă urgentă către Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii prin care solicită un concediu: ”Având caz de boală grea în familie, rog acordarea unui concediu de zece zile.” Mama poetului era grav bolnavă şi poetul vine la Botoşani s-o ajute în ceasurile grele de boală.

Vine din nou la Botoşani în luna august 1876, la înmormântarea mamei sale, pe 15 august. A doua zi era deja la Iaşi, la tribunal, prezent la procesul în care îl implicase cu Dimitrie Petrino, privind presupusa lipsă de cărţi din Biblioteca Centrală.

Prin Botoșani, Mihai Eminescu va mai ajunge în perioade scurte de timp sau pentru vizite la rude: 23 aprilie 1865, 28 iunie 1872, când se întâlneşte cu Titu Maiorescu, în august 1874, când se întoarce de la Berlin şi în concediul din luna ianuarie 1875. În perioada 29 august – 24 septembrie 1879 Eminescu se va afla din nou la Botoșani, de aici, pe 29 august 1879, trimițându-i și o scrisoare Veronicăi Micle.

Îl vom găsi pe Eminescu pentru ultima dată la Botoşani vreme de un an de zile – 11 aprilie 1887 – 14 aprilie 1888, după ce vine de la Mănăstirea Neamţului, locuind împreună cu  sora sa, Harieta, într-o casă cu două camere, închiriată de la Frangulea, cumnatul lui Samson Bodnărescu, prietenul poetului.

În primăvara lui 1887, poetul şi publicistul  botoşănean Ion Păun-Pincio se întâlneşte cu poetul pe care îl descrie astfel: ”L-am văzut şi eu pentru întâia oară într-un colţ de stradă, strângând cu multă căldură mâna lui Scipione Bădescu … Răspundea zâmbind şi fuma cu multă poftă un capăt de ţigară … Poetul râdea, era sănătos, vesel, mulţumit.Câteodată se plimba pe stradă, întovărăşit de biata sa soră, care-l iubea atât de mult. Dânsa era bolnavă de picioare şi mergea anevoie, sprijinindu-se de el …Dânsa era ca şi el de înaltă, cu faţa searbădă, bolnăvicioasă, ochii ei de o adâncă suferinţă căutau trist, dar dulce – era dulce şi privirea şi zâmbetul ei… Din când în când se opreau în faţa vreunei prăvălii şi rugau să li se aducă un scaun. Poposeau.” (Eminescu la Botoşani – I.Păun-Pincio, 1895)

De multe ori îl întâlnea pe Eminescu la casa de economii pentru a ridica diferite sume de bani, trimise de prieteni care-i erau alături în momentele grele ale vieţii sale.

Eminescu venise la Botoşani doar cu intenția de a-și revedea sora, pe Aglaia, venită și ea aici, însă datorită problemelor de sănătate va trebui să se interneze în spitalul Sf. Spiridon. De aici va pleca la Iași, la o consultație medicală, pe 13 iulie 1887 și apoi la băi la Halle, în Austria, în luna august 1887 de unde va reveni în septembrie 1887.

La Botoșani poetul era bine îngrijit de sora sa, foarte grijulie, deși avea propriile  probleme de sănătate, dar, din nefericire, primea și  tratament cu mercur, aplicat de doctorul Iszak, tratament ce a făcut mult rău poetului, mai târziu.

Tot la Botoşani, Veronica Micle îi va trimite placheta ei de Poezii în editura lui I. Haimann din Bucureşti cu dedicaţia: ,,Scumpului meu Mihai Eminescu, ca o mărturisire de neştearsă dragoste”. Bucureşti – 6 februarie 1887 – Veronica Micle”.

Andronic Ţăranu se mai întâlneşte cu Mihai Eminescu în iulie 1887, când, bolnav fiind, locuia la Harieta într-o căsuţă mică aflată în ograda căpitanului Iordăchescu de pe strada Sf. Nicolae la nr. 8. Andronic locuia şi el pe aceeaşi stradă, erau chiar vecini, dar ,,ştiindu-l bolnav, şi sora sa Hanrieta infirmă, n-aveam curajul să-l vizitez.”

Andronic Ţăranu îl întâlneşte pe poet, în plină vară,  îmbrăcat în palton şi galoşi, bolnav şi posomorât. Cu greu îşi aminteşte de cheful făcut împreună, în 1872: ,,Da, da, da îmi reamintesc, e mult d-atunci”. Poetul mergea la poştă să expedieze o recomandată Corneliei Emilian din Iaşi. ”Sărmanul Eminescu, mult l-am compătimit, şi l-aş fi ajutat cu ceva, dar nici eu nu eram mai mult decât un elev telegrafist, plătit cu una sută şaizeci de lei pe lună !” spune Andronic care-l însoţeşte până la poştă.

La începutul lunii septembrie 1887, Veronica Micle o însoţeşte pe fiica sa Virginia la Botoşani, aceasta, prin ordinul Ministerului Instrucţiunei Publice nr. 11983 din 4 septembrie 1887, fiind numită suplinitoare la Externatul Secundar de Fete, viitorul liceu ,,Mihai Eminescu” din Botoşani : ”D-ra Virginia Micle, suplinitoare de Matematici şi Ştiinţe Fizico-Naturale, cu 280 de lei pe lună”.

La Botoșani, Veronica Micle i-a găsit gazdă fetei sale pe strada Voievozi la nr. 193, iar fostul prieten al poetului, Andronic Ţăranu, confirmă faptul că poeta s-a întâlnit cu Mihai Eminescu:

”Am condus pe doamna până la locuinţa poetului, iar la despărţire mi-am luat îndrăzneala şi am  întrebat-o :

–        Mă rog, doamnă, cu cine am onoarea ?

–        Eu sunt Veronica Micle …” (Andronic Ţăranu – Întâmplări).

În noiembrie 1887, Eminescu își face ultima sa fotografie, la Jean Bielig, pentru liceenii de la Matei Basarab din Bucureşti, care voiau să constituie o societate literară cu numele său, iar pe 27 noiembrie 1887, Mihai Eminescu mulţumeşte familiei arhitectului Emilian pentru felicitarea trimisă de ziua lui onomastică şi pentru  sprijinul acordat.

La 15 decembrie 1887, trupa de teatru Fanny Tardini,  venită la Botoșani, va da un spectacol în beneficiul  lui Eminescu, iar botoșănenii, cu ajutorul fraţilor Vlădicescu vor da o serbare, al cărei beneficiu va ajunge, de asemenea la Eminescu, acesta venind regulat la fiecare început de lună la casa de economii şi cu o atitudine foarte umilită îşi cerea ajutorul de 100 lei, dând adeverinţă de primire (Corneliu Botez – Omagiu lui Mihai Eminescu, 1909, Galaţi, mărturisirea lui Em. Leonescu, profesor pensionar).

Într-o scrisoare din decembrie 1887, Eminescu scrie Veronicăi : ,,Uită totul. Nenorocirea care  m-a lovit e destulă pentru că n-am voit să te ascult. Ce viaţă dezordonată am dus; toată sfaturile tale erau aşa de sincere, aşa de bune, aşa de drepte. Încât, dacă îndeplineam o parte din ele, azi n-aş zace pe patul de suferinţă … Ar fi o zi de sărbătoare, ar fi o mare plăcere ca să vii la Botoşani, să mă vezi unde sunt bolnav, şi din minut în minut îmi aştept sfârşit, căci pentru societate sunt de mult mort. Îmbrăţişări prieteneşti, Eminescu”.  (Scrisoare către Veronica Micle – I. E. Torouţiu).

În luna ianuarie 1888, Harieta Eminovici, doreşte să cumpere o casă din Botoşani, care-i aparținuse unei călugărițe de la Agafton, unde mătușa sa Olimpiada Iuraşcu era stareţă, spre a locui acolo cu Eminescu. Casa este vândută în cele din urmă altei persoane, spre dezamăgirea Harietei.

Pe 8 februarie 1888, Harieta îi scrie Corneliei Emilian că :,,Doamna Micle-l cheamă la Bucureşti în fiecare scrisoare”, iar în aprilie 1888, Veronica Micle vine de două ori la Botoşani să-l vadă pe Eminescu şi-l lămureşte pe poet să se mute la Bucureşti, lucru care se va întâmpla la 14 aprilie 1888, spre deznădejdea surorii sale,

În luna noiembrie 1888, Veronica Micle va sta circa trei săptămâni la Botoşani, locuind la fiica sa, aşa cum scrie ,,Curierul Român” în nr. din 26 noiembrie 1888 : ,,Distinsa poetă, doamna Veronica Micle, se află de mai multe zile în Botoşani la fiica dumisale…”, Virginia Micle, care fusese numită directoare a Externatului de Fete din Botoșani, pentru anul școlar 1888 – 1889, după cum se precizează în ,,Curierul român” din 25 august 1888 : ”Direcţiunea Externatului de Fete din Botoşani este încredinţată pentru anul şcolar curent domnişoarei Virginia Micle, profesoară de ştiinţe matematice şi fizice la acea şcoală”. Cu acest prilej, Veronica va ridica banii poetului, aprobaţi de Consiliul Judeţean Botoşani.

Pe 7 decembrie 1888, Veronica Micle ”domiciliată în Botoşani, desp. II, face o petiţie la Prefectura din Botoşani pentru eliberarea unui paşaport pe 11 luni pentru  voiaj în străinătate” (Paşaportul nr. 265/1888), dorind să plece cu Eminescu la tratament, îngrijorată fiind de evoluţia bolii poetului, dar moartea rapidă a poetului, la 15 iunie 1889, va face acest plan irealizabil.

În anul petrecut la Botoşani de Eminescu (10 aprilie 1887 – 14 aprilie 1888) acesta a scris și o serie de poezii, avea de gând să-şi transcrie poeziile pentru a le publica, cumpărându-şi în acest scop două caiete cu încuietori și solicitându-i lui Titu Maiorescu, cărţile şi manuscrisele sale. Criticul însă nici măcar nu-i va răspunde, reţinându-i cărţile şi manuscrisele.

Dintre personalităţile mai importante care s-au născut sau care au lucrat la Botoşani şi cu care poetul a avut diferite legături, au fost : Andronic Ţăranu (1852 – 1930) – funcţionar al poştei din Botoşani, violonistul Toma Micheriu (1858 – 1892), ziaristul Scipione Ioniţă Bădescu (1847 – 1904), avocatul Gheorghe Bojescu, poetul şi publicistul Ioan Păun-Pincio (1868 – 1894), fotograful Jean Bielig, profesorul Grigore Goilav, profesorul şi scriitorul Samson Bodnărescu (1840 – 1902), folcloristul şi etnograful Artur Gorovei (1864 – 1951),  gazetarul Ronetti – Roman (1852 – 1908), doctorul Francisc Iszak (1827 – 1907), istoricul Nicolae Iorga (1871 – 1940), pictorul Ştefan Luchian (1868 – 1916) şi alţii.

Eminescu a cunoscut oameni, dar şi locuri, a ilustrat văzutul şi nevăzutul. A străbătut mahalalele şi străzile târgului, aleile grădinii Vârnav, dar şi sufletele celor ce l-au cunoscut. Aici, în Botoşanii de ieri, de azi şi de mâine,  se mai aud încă, pe caldarâm … paşii Poetului şi se mai văd frânturi din minunatul oraş de altădată. Sunt aici câteva amintiri din Botoşanii lui Eminescu, văzuţi de Eminescu.

Bibliografie:

1.     Nicolae Iosub – Mihai Eminescu la Botoşani, Ed. Axa, Botoşani, 2004
2.     Ionel Bejenaru – Dicţionarul Botoşănenilor, ed. Moldova, Iaşi, 1994
3.     Valentin Coşereanu – Eminescu – Ipoteşti – Eminescu, Colecţia Ipoteşti, 2000
4.     Gh. Ungureanu – Eminescu în documente de familie, 1977
5.     Augustin Z.N. Pop – Contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu, Ed. Academiei R.P.R., 1962
6.     Ion Roşu – Legendă şi adevăr în biografia lui M. Eminescu – Originile, 1989
7.     George Călinescu – Viaţa lui Mihai Eminescu, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1973
8.     D. Murăraşu – Mihai Eminescu – Viaţa şi opera, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1983
9.     Petru Rezuş – Mihai Eminescu, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1983
10.  Petru Vintilă – Eminescu – roman cronologic, 1974
11.  Corneliu Botez – Omagiu lui Mihai Eminescu, Galaţi, 1909
12.  Ștefan Cervatiuc – Istoria Teatrului la Botoșani – vol I. (1838 – 1900) – Editura Quadrat, Botoșani, 2008
13.  Gheorghe Sărac – Documente privind adevărul despre boala şi moartea lui Eminescu, 2000;
14.  Ştefan Ciubotaru – Monografia oraşului Botoşani, Ed. Axa, Botoşani, 1997
15.Constantin – Liviu Rusu şi Olga Rusu – Mihai Eminescu – o monografie în imagini, Ed. Junimea, Iaşi, 2000;
16.  Ştefan Ciubotaru şi Ionel Bejenaru – Botoşanii de altădată  (până la 1944)  -album documentar, Ed. Axa, Botoşani, 1999
17.  Ozolin Duşa – Memorii în cărămizi – album fotografic, Ed. Honterus, Sibiu, ediţia a II-a, 1998.

Autor: Ana-Elisabeta Florescu Coșereanu, Botoșani.


Mangalia News, 13.01.2019.


LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele