Norma-Nathalie Nitescu: ”Gata, domnișoară, s-a terminat. Nu mai avem nicio scuză”…
Aseară, in drum spre aeroportul din Timisoara, am ascultat monologul unui taximetrist de vreo cincizecisiceva de ani. Un monolog atat de banal si comun incat cred ca l-as fi putut auzi in orice alt taxi din tara. Un monolog banal si comun, ca un cliseu.
“Gata, domnisoara, s-a terminat. Nu mai avem nicio scuza. Dupa treizeci de ani nu mai putem da vina pe Ceasca, pe comunisti, pe greaua mostenire. Nu mai putem da vina decat pe noi. Asta e, sa fim sinceri, suntem prosti.
Da, da, prosti! Puteti sa va suparati pe mine. Eu le-am zis si la altii si s-au suparat. Duc tot felul de oameni cu masina asta. Duc si pensionari. Cu pensionarii nu ai ce vorbi. Degeaba le zic: si ce daca v-a dat zece lei, daca dupa aia va ia douazeci? Nu vor sa inteleaga. Sunt prosti. Si sunt multi! Sunt peste cinci milioane! Peste cinci milioane de voturi ale unor oameni care refuza sa inteleaga un calcul simplu, care nu vor sa se uite in portofel sa vada cu cat raman daca primesc zece lei si apoi trebuie sa dea douazeci inapoi.
Si nu sunt astia singurii! Mai sunt vreo doua milioane care stau la stat. Da, da, asta fac. Stau la stat. Si stau pe bani multi. Castiga dublu fata de un muncitor in constructii!
Pai, cum, domnisoara, sa dai unuia care munceste de se speteste doua, trei mii de lei si altuia care nu face nimic patru mii? Pai sa ne mai miram ca nu se gasesc muncitori? Normal ca pleaca toti.
Nu-i nimic. Vin vietnamezii. Vin cu sutele, cu miile. O sa construiasca ei. Ca imi si vine sa râd. Nu mai pot unii de grija imigrantilor, dar nu vad ca blocul de sub nasul lor se construieste cu vietnamezi.
Oamenii nu vor sa vada domnisoara. Sunt prosti. Poate aici in Timisoara, la dumneavoastra in Bucuresti si inca in cateva orase mari sunt cativa care vad si inteleg. Da’ ia sa iesiti cativa kilometri din oras, daca la o casa gasiti numai unul care e prost, la urmatoarea sigur gasiti tot cate patru.
Astia au ramas aici. Prostii. Cine a avut minte a plecat.
Eu o fata am, un singur copil. A plecat in Anglia. Si nu a plecat ca nu avea ce manca aici! Avea slujba buna, si ea si barbat’su, aveau casa pe una din stradutele de pe langa Shopping City.
Sa nu credeti ca i-a fost usor. La inceput s-a angajat ca si camerista. A muncit cat trei, au tot promovat-o pana a devenit ceva adjunct de manager in hotelul ala. Si tot nu castiga decat vreo doua mii si ceva de lire. Mi-a zis: tata, oricat as munci, tot nu imi dau decat cu ceva mai mult decat jumatate din cat ia un englez, mai bine imi incep afacerea mea.
Am incurajat-o! Atata folos avem din mizeria in care traim aici: stim ca nu avem nimic de pierdut. Risti, pierzi, o iei de la capat sau te intorci, orice ai face nu are cum sa fie mai rau decat aici.
Si-a cumparat o rulota si a inceput sa vanda fast-food in fata fabricii unde lucreaza barbat’su. Cu aprobari, avize, cu tot, cu toate hartiile in regula. La inceput lucra singura, zi-lumina, si castiga cam tot cat la hotel. Dar foarte repede dupa aceea a inceput sa castige tot mai mult, trei, patru, cinci, uneori chiar sase mii de lire pe luna!
Acum are un angajat cu care lucreaza si vrea sa mai ia pe cineva pentru orele de seara, ca in fabrica se lucreaza in trei schimburi.
Si-au luat un credit de la banca, au cumparat o casa cu etaj, la parter stau ei si sus au in chirie tot niste romani. Din chirie platesc rata la banca. Si mai vor sa ia un credit si sa mai cumpere o casa pe care sa o inchirieze toata. Ca acum, impreuna cu barbat’su, fac cam opt mii de lire pe luna impreuna.
Cand ar fi castigat aici banii astia? Niciodata! Si daca i-ar fi castigat, ar fi putut sa isi ia din iei autostrazi si spitale si scoala pentru copil? Banii aia nu numai ca sunt mai multi, dar valoreaza si mult mai mult decat ai nostri. Ca ai nostri sunt facuti intr-o tara care nu iti ofera nimic, doar te fura. Iti ia taxele ca sa aiba de unde sa ii plateasca pe prostii care ii voteaza ca sa poata ei fura linistiti.
Atata doar ca ii e dor de tara. Si imi tot zice, tata, daca reusim sa cumparam si a doua casa, poate inchiriem tot ce avem si ne intoarcem in tara si facem acolo ceva cu banii.
Pai nu as vrea eu sa imi vina copilul inapoi? Maine daca ar veni, tot ar fi tarziu, la cat imi e de dor de ea… Dar i-am zis, fata tatii, nu cumva sa te intorci, sa incepi sa le dai si tu bani hoților.”
Mangalia News, 23.01.2019. (Sursa: Norma-Nathalie Nitescu, Fb).
