CJC: În urma controlului efectuat la Teatrul de Stat Constanța, actrița Dana Dumitrescu a primit preaviz de încetare a contractului de manager

0
983

CJC: Luni, 22 ianuarie, într-o conferință de presă, președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a prezentat rezultatul controlului efectuat de către o echipă mixtă a instituției la Teatrul de Stat Constanța.

Potrivit raportului, au fost identificate mai multe neconformități. Astfel, din punct de vedere al contractelor de prestări artistice au fost constatate urmatoarele: pentru piesa, EL SALUDADOR au fost făcute plăți către diferiți prestatori, fără ca premiera să mai aibă loc. Totodată, pentru piesa TESTOSTERON, există sume, achitate suplimentar față de valoarea existentă în procesul verbal încheiat de comisia de negociere. Pentru proiectul OVIDIUS IN LOVE, deconturile pentru decoruri au fost realizate greșit, astfel încât Primaria Constanța, finanțatorul proiectul, nu a considerat eligibilă nicio sumă din cadrul acestui proiect.

În ceea ce privește actele administrative, și aici au fost identificate nereguli, în sensul că, Teatrul de Stat nu are nici în acest moment un Regulament de Organizare și Funcționare, modificat și aprobat prin Hotărâre de Consiliu Județean, ca urmare a modificărilor Organigramei și a statelor de funcții.

Există un numar mare de registre (registru de intrări/ieșiri, de prestări servicii, de contracte prestări servicii, de contracte prestări artistice și reprezentări de actor, registru de decizii etc). Foarte multe numere anulate în registrul de intrări/ieșiri, numere dublate și de asemenea, există multe referate anulate.

“Ca urmare, după acest control, dispun activarea articolului 27 din cadrul contractului de management al doamnei Dumitrescu. Astfel, doamna Dumitrescu va avea un preaviz de 60 de zile până la finalizarea contractului dumneaei. În plus, i-am solicitat doamnei Dumitrescu ca în termen de 30 de zile să remedieze toate neregulile punctate în cadrul acestui raport. Controlul a avut ca obiect evaluarea doamnei Dana Dumitrescu în calitatea sa de manager. Pe doamna Dumitrescu o apreciez în mod deosebit ca și om de teatru, însă contest calitațile dumneai de manager. Sper ca doamna Dumitrescu să înțeleagă și, în viitor, să putem lucra împreună fără resentimente”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.

Echipa de control a fost formată din 11 reprezentanți ai direcțiilor instituției, iar concluziile au fost centralizate și analizate de către Direcția de Turism și Coordonarea Instituțiilor de Cultură Subordonate.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Componența comisiei care a efectuat controlul la Teatrul de Stat Constanța:

Costencu Irina, Inspector – Compartimentul Coordonarea Instituțiilor de Cultură Subordonate,
Comănici Carmen, Șef Serviciu – Serviciu Resurse Umane, Salarizare,
Mirică Viviana, Consilier Juridic – Serviciul Juridic și Contencios,
Sorescu Raluca, Inspector – Serviciul Administrație Publică, Relații Internaționale, Arhivă și ONG-uri,
Roșu Panait Nicolae, Consilier – Cabinet Președinte,
Pitu Mihăiță, Consilier – Serviciul Control,
Bavela Cristian, Inspector – Serviciul Control,
Chisnoiu Paul, Inspector – Serviciul de Analiză Strategică și Creșterea Competitivității,
Mitran Aurel, Inspector – Serviciul Control,
Memet Sibel, Referent – Serviciul Buget,
Popa Elena, Referent – Serviciul Buget.

CJC: documente 1 documente 2


Mangalia News, 22.01.2019.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply