Mircea M. Ionescu: În fiecare an, pe 15 ianuarie, cât voi trăi, voi scrie așa…
ZIUA SFÂNTULUI EMINESCU!
…Purificați de Sfintele Sărbători, mai buni și mai frumoși sufletește (vreau să cred!), la mijloc de ianuarie, mai celebrăm un timp sacru, nașterea, în 1850, a lui Mihai Eminescu, acest „Beethoven al graiului românesc”, cum l-a numit Tudor Arghezi. Și, în fiecare an, în 15 ianuarie, ne umplem sufletul și visarea cu versul sfânt al poetului național, încărcat de minunate căutări și descoperiri în slova românească.
Și, în fiecare an, de Ziua lui Eminescu, se pornesc, de la grădinițe până la Academie, tot felul de manifestări, aduceri aminte care ne fac să vibrăm și să privim viața altfel, să ne simțim înnobilați de perfecțiunea operei eminesciene, în care dragostea e de sorginte cosmică, într-o lume ce devine și decade.
…În fiecare an, la mijloc de ianuarie, actorii se adapă fericiți la versul eminescian, în semn de prețuire pentru „Cel mai mare poet al Neamului”, cum l-a caracterizat redutabilul George Călinescu, părintele fabuloasei Istorii a Literaturii Române.
Mai mult, doi dintre actorii de frunte ai scenei românești nu-l readuc în actualitate pe Mihai Eminescu doar la mijloc de ianuarie, ci, spre cinstea lor și bucuria publicului, permanent. Dorel Vișan are un profund spectacol de maestru-„Epigonii”, Ion Caramitru, oferă mereu un recital extraordinar, „Dor de Eminescu”, la Naționalul bucureștean. Este dorul de poezie pură, rară, adevărată muzică pentru spirit și suflet, veritabilă filosofie de viață și de moarte, sub frumusețea naturii-mamă și a zborului cosmic.
Complexitatea poeziei eminesciene și-a găsit în Ion Caramitru un ambasador fără egal, și nu ieri, de azi, de decenii. L-am văzut pe mare actor cu un vibrant spectacol Eminescu, acum un sfert de veac, între Zgârie Nori, unde a mai fost de atâtea dăți îmbrăcat în strălucirile de geniu ale Poetului. A urcat Versul-Viață în Canada și Basarabia, a răscolit și trimis în extaz spectatorii din Munchen și Giurgiu, Roma și Viena, Ipotești sau Bălți, „Luceafărul” urmând să irupă și sub Crucea Sudului, la Sydney și Melbourne.
De fiecare dată, Ion Caramitru, arheologul textelor eminesciene, acompaniat, când de regretatul Johny Răducanu, suflet nepereche de creator, când (ca și la ultimul spectacol de gală) de clarinetistul de suflet ales Aurelian Octav Popa, nu doar a recitat sublim, ci a forat profund textele eminesciene, dăltuind în lumină și rază de speranță alte simboluri, sensuri și semnificații.
Din fericire, spectacolul-bijuterie „Dor de Eminescu” a fost inclus în stagiunile Naționalului, unde îi era locul. Să nu uit de regretatul Eusebiu Ștefănescu, actorul de vibrație care s-a mișcat tulburător pe scara „Eminescu-Nichita”, oferindu-ne, ani buni, în aceste vremuri sărace o parte din tezaurul poetului național,
…Și, dacă tot am ajuns la teatru, mă tot întreb de ce, oare, nimeni nu s-a încumetat să monteze măcar una dintre piesele (13 drame istorice, 3 „alte drame”, 3 comedii în versuri și tot atâtea în proză) lăsate de Eminescu. Fie și experimental. Am discutat un asemenea proiect cu doi regizori, dar niciunul nu s-a arătat interesat!?! Și este mare păcat…
15 ianuarie, în fiecare an.
Mircea M. Ionescu, 15 ianuarie.
Mangalia News, 15.01.2019. (Foto: dandima.ro).
