DOINA PĂULEANU a lansat la Galeria SENSO cea de‑a doua ediţie a albumului „TONITZA” [galerie FOTO]

    0
    169
    Booking.com

    DOINA PĂULEANU a lan­sat la Gale­ria SENSO cea de‑a doua edi­ţie a albu­mu­lui „TONITZA” (edi­tu­ra Moni­to­rul Ofi­ci­al).

    ”Atunci când mi s‑a pro­pus să scriu și să con­cep aceas­tă mono­gra­fie în for­ma­tul celor dedi­ca­te altor mari artiști, am fost tul­bu­ra­tă, pen­tru că este greu să scrii des­pre o mare iubi­re. Tonit­za este marea mea iubi­re și aș fi vrut să o păs­trez dis­cre­tă și nu să o fac publi­că” — Dr. Doi­na Pău­lea­nu.

    Gale­ria de Artă SENSO Bucu­rești (Bd. Uni­rii nr. 15) a găz­du­it eve­ni­men­tul de lan­sa­re a albu­mu­lui Tonit­za, edi­ţia a doua, sem­nat de Dr. Doi­na Pău­lea­nu, Direc­tor al Muze­u­lui de Artă Con­stanţa. Pre­zen­tat în con­di­ţii gra­fi­ce deo­se­bi­te, volu­mul a apă­rut la Edi­tu­ra Moni­to­rul Ofi­ci­al, par­te­ner de tra­di­ţie al bine­cu­nos­cu­tu­lui cri­tic şi isto­ric de artă.

    La eve­ni­men­tul de lan­sa­re care a strâns lalo­lal­tă per­so­na­li­tă­ţi ale vieţii cul­tu­ra­le şi artis­ti­ce, cri­tici de artă, arti­şti plas­tici, scri­i­tori, actori, muzi­cieni, pri­e­te­ni şi cola­bo­ra­tori ai autoa­rei, au luat cuvân­tul ANCA VLAD – Preşe­din­ta FILDAS Art, ANCA IVAŞCU — redac­tor şef, Edi­tu­ra Moni­to­rul Ofi­ci­al, RUXANDRA GAROFEANU — cri­tic de artă şi bine­înţe­les, autoa­rea, DOINA PĂULEANU.

    Eve­ni­men­tul a fost sus­ți­nut de FILDAS Art şi Cate­na, prin Pro­gra­mul CATENA pen­tru ARTĂ și vine la aproa­pe jumă­ta­te de an de la suc­ce­sul lan­să­rii, tot la Gale­ria de Artă SENSO Bucu­rești a căr­ții Doi­nei Pău­lea­nu, ”Via­ța tăcu­tă a natu­rii. Flori, fruc­te, deli­ca­te­se și obiec­te în pic­tu­ra moder­nă româ­neas­că, 1916 – 1946” (volu­mul II, Edi­tu­ra Moni­to­rul Ofi­ci­al 2018). De remar­cat și fap­tul că toa­te ver­ni­sa­je­le expo­zi­ți­i­lor care au loc la Gale­ria de Artă SENSO sunt pre­zen­ta­te de autoa­rea albu­mu­lui, Doi­na Pău­lea­nu.

    ”Și noi cunoaș­tem și admi­răm ce este bun și valo­ros, de ace­ea vă sus­ți­nem și vă sun­tem par­te­neri” – a spus Anca Vlad, Pre­șe­din­ta FILDAS Art, ”Apre­ciez con­di­ți­i­le gra­fi­ce deo­se­bi­te ale aces­tei cărți și a cele­lor­lal­te albu­me de artă. Vă invit să admi­rați acum și două lucrări din colec­ția noas­tră, sem­na­te Nico­lae Tonit­za și pe care nu le-ați mai văzut. Am și bucu­ria să vă dau o ves­te nouă: ne vom muta anul vii­tor într un spa­țiu superb, pe Calea Vic­to­ri­ei colț cu Lip­s­cani. Vă mul­țu­mesc doam­ne­lor și tutu­ror celor pre­zenți”.

    ”În gene­ral, car­tea mea este un exer­ci­țiu de admi­ra­ție față de toți cei care m‑au pre­ce­dat în aceas­tă inves­ti­ga­ție și am cer­ti­tu­di­nea că le dato­rez felul în care rela­țio­nez cu artis­tul. Legă­tu­ra mea cu Tonit­za a fost cu totul spe­cia­lă. Pot spu­ne că l‑am iubit… Pen­tru că eu îl con­si­der cel mai iubit din­tre pic­to­rii pămân­te­ni și se vede trea­ba că nu sunt sin­gu­ră în acest demers. Tonit­za atin­ge niș­te cote fabu­loa­se la toa­te lici­ta­ți­i­le la care lucră­ri­le sale sunt pre­zen­te și este firesc să fie așa (…) Pic­tu­ra lui Nico­lae Tonit­za a fost expre­sia cura­tă a haru­lui şi lucru­lui său nea­bă­tut. Nimic mai mult – nimic mai puţin. Şi este foar­te mult, atât!” – spu­nea Doi­na Pău­lea­nu.

    Din­tre titlu­ri­le capi­to­le­lor inclu­se în car­te amin­tim: ”Înce­pu­tu­ri­le”, ”Pri­me­le mani­fes­tări și for­me asso­ci­a­ti­ve”, ”Gru­pul celor patru”, ”Expo­zi­ți­i­le de grup, fap­te și întâm­plări din anii 1926 – 1933”, ”În grup res­trâns, 1934 – 1937” sau ”Ulti­ma expo­zi­ție, alte fap­te și întâm­plări, 1938 – 1940”.  Conţi­nu­tul este foar­te bine docu­men­tat și, împre­u­nă cu ilus­tra­ți­i­le cu ope­re­le mare­lui artist, autoa­rea invi­tă citi­to­rul la o călă­to­rie fas­ci­nan­tă, uni­că, de neu­i­tat în lumea culo­rii și a sen­si­bi­li­tă­ții artis­ti­ce a celui pe care îl con­si­de­ră ”marea sa iubi­re”. Prin­tr-un text bogat docu­men­tat și numă­rul impre­sio­nant de ilus­tra­ții, albu­mul invi­tă la o călă­to­rie în lumea culo­rii și a sen­si­bi­li­tă­ții artis­ti­ce. Așa cum Nico­lae Tonit­za se lasă în voia plă­ce­rii de a dese­na și pic­ta, Doi­na Pău­lea­nu încear­că bucu­ria de a ne dez­vă­lui un pic­tor al cărui crez este culoa­rea și muză rea­li­ta­tea. Tonit­za a fost pic­to­rul închi­nat mira­co­lu­lui copi­lă­ri­ei și deli­ca­te­ții lumi­nii și, mai mult decât atât, un cre­a­tor con­ști­ent de rolul său, impli­cat în via­ța cul­tu­ra­lă a tim­pu­lui, în care a dorit să rea­li­ze­ze edu­ca­ția artis­ti­că a unui public com­plect dez­o­rien­tat. Pri­ma edi­ţie a pres­ti­gi­o­su­lui volum al cărui con­cept gra­fic este sem­nat tot Roland Edgar Vasi­liu, a fost lan­sa­tă în anul 2014. Ambe­le edi­ţii con­ti­nuă seria lucră­ri­lor apă­ru­te tot la Edi­tu­ra Moni­to­ru­lui Ofi­ci­al și sem­na­te Dr. Doi­na Pău­lea­nu: ”Gru­pul celor patru (Nico­lae Tonit­za, Francisc Șira­to, Ște­fan Dimi­tres­cu, Oscar Han)” și ”Pic­tori români la Bal­cic”.

    Anca Ivaș­cu, redac­tor şef, Edi­tu­ra Moni­to­rul Ofi­ci­al: ”Mă bucur că sun­teți în număr atât de mare la acest eve­ni­ment… Este ca o vali­da­re a cuvân­tu­lui pri­e­ten, a fap­tu­lui că toți cei pre­zenți au venit aici, la Gale­ria Sen­so din dra­gos­te de car­te şi pen­tru lan­sa­rea albu­mu­lui Tonit­za al doam­nei Doi­na Pău­lea­nu, un vechi și bun pri­e­ten şi cola­bo­ra­tor al edi­tu­rii noas­tre. Când spu­nem Doi­na Pău­lea­nu, nu amin­tim doar de Pic­tori români la Bla­cic, de Rega­li­ta­tea și Marea sau Gru­pul celor patru, care îl inclu­de și pe Tonit­za, ci şi de Tonit­za și din nou Tonit­za, pen­tru că albu­mul pe care îl lan­săm astăzi este o ree­di­ta­re a celui apă­rut acum doi ani. Am îmbu­nă­tă­țit gra­fi­ca, am schim­bat câte­va tablo­uri, dar şi coper­ta, aler­gând un chip care, după mine, este expre­sia ino­cen­ței subli­me. Am con­si­de­rat că exi­tă o serie de lucrări ce tre­bu­ie sa apa­ră în selec­ția doam­nei Doi­na Pău­lea­nu și care să îmbo­gă­țeas­că aceas­tă car­te. Mă bucur că în An Cen­te­nar a apă­rut aceas­tă car­te, pen­tru că Nico­lae Tonit­za a lup­tat la Tur­tu­ca­ia și a fost luat pri­zo­ni­er și inter­nat în lagă­rul de la Câr­jali, a dove­dit că este un român auten­tic și a lup­tat pen­tru Româ­nia Mare pe front, cu arma, cu pene­lul și cu con­de­iul.… Ne-am ocu­pat, ca edi­tu­ră de car­tea — obiect, con­ți­nu­tul apar­ținând fireș­te doam­nei Doi­na Pău­lea­nu și am avut gri­jă ca repro­du­ce­rea tablo­u­ri­lor și așe­za­rea în pagi­nă să fie pe măsu­ra aștep­tă­ri­lor iubi­to­ru­lui și finu­lui cunos­că­tor de artă. Vreau să mul­țu­mesc doam­nei Anca Vlad pen­tru gene­re­o­zi­ta­tea de a ne găz­dui, pen­tru tot ce faceți pen­tru cul­tu­ra româ­neas­că și pen­tru că sun­teți con­stant un par­te­ner al edi­tu­rii noas­tre…”

    Ruxan­dra Garo­fea­nu, cri­tic de artă: ”Nu știu a câta sunt, dar pot să cer­ti­fic fap­tul că des­pre Doi­na Pău­lea­nu au vor­bit la super­la­tiv Andrei Ple­șu, Dan C. Mihă­i­les­cu, Pavel Șușa­ră, Ioa­na Vla­siu, Aca­de­mi­cia­nul Con­stan­tin Bălă­cea­nu Sto­l­nici, Tudor Octa­vian, Ioan Opriș și sunt sigu­ră nu am epu­i­zat aceas­tă lis­tă atât de ono­ran­tă. Mă bucur că am oca­zia să vor­besc acum des­pre Doi­na Pău­lea­nu pe care o cunosc de foar­te mulți ani, de când făceam docu­men­ta­re de tele­vi­ziu­ne având ca subiect lun­gul drum al artei din ate­li­e­rul cre­a­to­ru­lui până într-un muzeu sau într‑o colec­ție. Pe vre­mea ace­ea, când nu se vor­bea des­pre colec­ții par­ti­cu­la­re, ci doar des­pre muzee, Doi­na Pău­lea­nu era cea care lup­ta să obți­nă lucrări valo­roa­se pen­tru Muze­ul de Artă din Con­stan­ța care are acum colec­ții impre­sio­nan­te și este în top. Dar nu îmi ima­gi­nam că în decurs de 15 — 20 de ani va lan­sa pes­te 15 cărți, una și una. Și ce cărți! Te întrebi mereu când are timp să scrie, să se docu­men­te­ze și să se ocu­pe și de Muze­ul de Artă Con­stan­ța, să ver­ni­se­ze expo­zi­ții, să fie cura­tor, să orga­ni­ze­ze eve­ni­men­te de îna­l­tă ținu­tă, să călă­to­reas­că și să scrie… O feli­cit pen­tru cea de‑a doua edi­ție a albu­mu­lui Tonit­za și pen­tru cura­jul de a abor­da acest subiect, după ce Bar­bu Bre­zea­nu a dedi­cat pes­te 30 de ani cre­a­ți­ei lui Nico­lae Toni­za! Îi sunt recu­nos­că­toa­re pen­tru acce­sul din punct de vede­re ima­gis­tic la lucrări din colec­ții par­ti­cu­la­re foar­te impor­tan­te care nu sunt acce­si­bi­le publi­cu­lui larg. Feli­ci­tări Doi­na Pău­lea­nu pen­tru aceas­tă car­te com­ple­xă care spu­ne mul­te des­pre un artist con­si­de­rat în epo­ca lui și după, cel mai mare pic­tor al româ­ni­lor”.

    Doi­na Pău­lea­nu, autoa­re album ”Tonit­za”: ”Pri­vim aici și acum lucrări ori­gi­na­le de Tonit­za și mă gân­desc dese­ori cum tre­bu­ie să fi ară­tat în epo­că o expo­zi­ție a gru­pu­lui celor patru și ce săr­bă­toa­re tre­bu­ie să fi fost pen­tru spi­ri­te­le îna­l­te ale vea­cu­lui. Știți că ală­tu­ri de Nico­lae Tonit­za, au făcut par­te alți doi pic­tori fabu­loși — Francisc Șira­to și Ște­fan Dimi­tres­cu,  pre­cum și sculp­to­rul Oscar Han.

    Ce i‑a unit pe aces­ti artiști, a fost exi­gen­ța în fața actu­lui artis­tic, doc­tri­na comu­nă fiind doar ace­ea a cali­tă­ții, o pro­fun­dă înțe­le­ge­re a artei, o con­stan­tă cău­ta­re a ade­vă­ru­ri­lor fun­damen­ta­le în nume­le căro­ra au tră­it și au cre­at, o con­stan­tă valori­că și o voca­ție peda­go­gi­că pe care au manifestat‑o, doi din­tre ei – Tonit­za și Dimi­tres­cu, fiind pro­fe­sori și rec­tori ai Șco­lii de Bel­le Arte din Iași. Dacă în Gale­ria Sen­so putem admi­ra câte­va lucrări extra­or­di­na­re din colec­ția doam­nei Anca Vlad, vă dați sea­ma cum tre­bu­ie să fi ară­tat o expo­zi­ție din anul 1933, atunci când ală­tu­ri de capo­do­pe­re­le lui Tonit­za — un amfi­trion desă­vâr­șit, se aflau lucră­ri­le pro­fund tul­bu­ră­toa­re ale lui Francisc Șira­to sau cele ale lui Ște­fan Dimi­tres­cu ajuns la un gen de flu­en­ță a for­me­lor, pe care și le repri­ma­se. Oscar Han era ală­tu­ri de ei cu monu­me­ta­li­ta­tea sculp­tu­ri­lor sale și tre­bu­ie spus că acea peri­oa­dă a fost fas­tă în cre­a­ția sa, el rea­li­zând și minu­na­tul bust al Regi­nei Maria ampla­sat la Bal­cic. Cred că o expo­zi­tie Șira­to, Tonit­za, Dimi­tres­cu și Oscar Han era o ade­va­ra­tă bucu­rie a ochiu­lui…

    Pic­tu­ra lui Tonit­za a fost mar­ca­tă de debu­tul cre­a­ți­ei sale cu ten­te de duri­ta­te care i‑o inspi­ra­se răz­bo­i­ul în tim­pul căru­ia el a lup­tat și a ajuns pri­zo­ni­er, vre­muri din care a căpă­tat boa­la care l‑a chi­nu­it toa­tă via­ța. Aceas­ta l‑a tri­mis la Techir­ghi­ol, apoi la Man­ga­lia și așa a des­co­pe­rit Bal­ci­cul, pri­lej pen­tru mine de a mă lega defi­ni­tiv și indes­truc­ti­bil de cre­a­ția aces­tui pic­tor și de a fi con­si­de­ra­tă astazi spe­cia­lis­tă în ope­ra lui Tonit­za. Deși îna­in­tea mea au fost oameni de o anver­gu­ră inte­lec­tu­a­lă extra­or­di­na­ră, pre­cum Bra­bu Bre­zea­nu. Nico­lae Tonit­za este unul din­tre marii pic­tori de muzeu, care avut un suc­ces con­stant și în via­ță și după moar­tea sur­ve­ni­tă atât de devre­me. A fost un pic­tor care s‑a cău­tat și s‑a găsit pe sine des­tul de repe­de, vizionând și adân­cind mesa­jul ope­rei sale… Pe Ște­fan Luchian l‑a văzut în 1913 și a fost dis­trus pen­tru că i‑a reți­nut doar ochii ca două săgeți pro­fun­de și negre pe un chip mace­rat de sufe­rin­ță, dar, spre regre­tul lui, nu i‑a văzut pale­ta care i‑ar fi spus foar­te mul­te des­pre tul­bu­ra­toa­rea legă­tu­ra a culo­ri­lor cu pen­su­la și cu pân­za dar i‑a înțe­les pro­fun­zi­mea și ori­gi­na­li­ta­te ope­rei. Nico­lae Tonit­za a fost unul din­tre artiș­tii care l‑a soco­tit geni­al pe Luchian, cti­tor al moder­ni­tă­ții noas­tre și a facut tot ce a putut pen­tru a adu­ce mesa­jul ope­rei lui în aten­tia publi­cu­lui. Tonit­za a avut șan­sa de a înce­pe să pic­te­ze pro­prii copii. A avut două fete și un băi­at, Catri­na, Iri­na și Petru și ast­fel s‑a năs­cut una din­tre cele mai ori­gi­na­le direc­ții ale artei sale: ace­ea de pic­tor al chi­pu­ri­lor de copii.

    La Văle­nii de Mun­te, unde a stat între 1921 – 1924, s‑a ivit aceas­ta direc­ție extrao­di­na­ră care îl face și astăzi unul din­tre cei mai iubiți pic­tori pămân­te­ni. Tot atunci apa­re un alt gen pe care Tonit­za îl va iubi, iar în colec­tia doam­nei Anca Vlad se află trei din­tre cele mai tul­bu­ră­toa­re naturi sta­ti­ce de la înce­pu­tul cre­a­ți­ei lui Tonit­za ce a dedi­cat natu­rii moar­te câte­va capo­do­pe­re. In anii 1925 — 1926 înce­pe să pic­te­ze nuduri și este cunos­cu­ta linia aces­to­ra, de o puri­ta­te și de o armo­nie extra­or­di­na­re. El spu­nea că îi pla­ce să pic­te­ze nudu­ri­le din spa­te pen­tru așa linia pură a con­tu­ru­lui tru­pu­lui se vede cel mai bine, fără ca nimic să tul­bu­re o armo­nie fas­tă, seni­nă și secre­tă a nudu­ri­lor, capo­do­pe­re pen­tru arta moder­nă româ­neas­că. Nico­lae Tonit­za a fost un pic­tor de suc­ces, oame­nii își smul­geau lucă­ri­le pe care le făcea, dar nu a făcut rabat de la cali­ta­te. Avea o fami­lie grea, tre­bu­ia să între­ți­nă soția și cei trei copii, dar și pe suro­ri­le vădu­ve, cu mai mulți copii. Era mereu în cău­ta­re de… biș­tari, așa sum spu­nea în cores­pon­den­ța sa de care s‑a ocu­pat Bar­bu Bre­ze­nu. scri­sori colo­sa­le pen­tru că Tonit­za scria minu­nat, aproa­pe la fel de fru­mos cum pic­ta. Stia să pătrun­da feno­me­nul plas­tic și avea dorin­ta de a‑l res­ti­tui în cuvin­te și de a‑l face acce­si­bil tutu­ror.

    Cre­dea în valo­ri­le sacre ale artei și indi­fe­rent de iubi­rea sau de mai puți­na iubi­rea pe care i‑o pur­ta unui artist, în momen­tul în care vedea o ope­ră desa­vâr­și­tă, o expo­zi­ție extra­or­di­na­ră, tre­cea pes­te ori­ce și îl des­cria în cuvin­te por­ti­vi­te. De ace­ea tex­te­le sale sunt fun­damen­ta­le în înțe­le­ge­rea unor artiști con­tem­po­rani, iar Tonit­za, cu pro­fun­da înțe­le­ge­re a meș­te­șu­gu­lui plas­tic pe care a deprins‑o în Școa­la de Arte Fru­moa­se de la Iași, cât și la Mun­chen și Paris, rămâ­ne unul din­tre cei mai cul­ti­vați pic­tori și cei mai valo­roși meș­te­șu­gari din arta româ­neas­că. Am avut aceas­tă cer­ti­tu­di­ne recent, când am fost la marea expo­zi­ție Cor­ne­liu Baba pe care Româ­nia  a deschis‑o în Chi­na și la care au par­ti­ci­pat nume­roa­se muzee și colec­ții par­ti­cu­la­re, iar pe unul din pere­ții cen­trali ai aces­tei expo­zi­tii se afla un nud văzut din spa­te, iar lec­ția Maes­tru­lui Tonit­za era de netă­gă­du­it. De alt­fel însuși maes­trul Baba a scris minu­na­te pagini des­pre Tonit­za, așa cum Tonit­za a scris des­pre con­tem­po­ra­nii săi. Vă rog să citiți jur­na­lul pasio­nant, ca un roman al lui Cor­ne­liu Baba, cu toa­te gân­du­ri­le inti­me ale peri­oa­dei 1944 – 1965… Aces­ta a fost Tonit­za… Atunci când doam­na Anca Ivaș­cu mi‑a pro­pus să scriu și să con­cep aceas­tă mono­gra­fie în for­ma­tul celor dedi­ca­te altor mari artiști, am fost tul­bu­ra­tă, pen­tru că este greu să scrii des­pre o mare iubi­re.

    Tonit­za este marea mea iubi­re și aș fi vrut să o păs­trez dis­cre­tă și nu să o fac publi­că. Și iată că se află acum la a doua edi­tie. Și cred că nu ne vom opri aici, pen­tru că Tonit­za pla­ce și felul în care ara­tă aceas­tă car­te, con­di­ți­i­le gra­fi­ce exce­len­te în care Moni­to­rul Ofi­ci­al știe să ono­re­ze pres­tan­ța și voca­ția de a lan­sa cărți de artă se mani­fes­tă și prin inter­me­di­ul aces­tei a doua edi­ții a volu­mul Tonit­za. Mul­tu­mesc Ruxan­drei Garo­fea­nu că a fost ca de fie­ca­re dată ală­tu­ri de mine, mul­tu­mesc Ancăi Ivaș­cu pen­tru ale­ge­rea făcu­tă și tim­pul scurt pe care mi l‑a lăsat la dis­po­zi­tie, fiind nevo­ită să scriu sub pre­siu­nea tim­pu­lui și a sen­ti­men­te­lor care au găsit o ast­fel de for­mă de expi­ma­re. Mul­tu­mesc doam­nei Anca Vlad care ne a pus la dis­po­zi­ție acest spa­tiu fast in care ope­re­le lui Nico­lae Tonit­za stră­lu­cesc, la fel ca ope­ra și per­so­nan­li­ta­tea aces­tui pic­tor căru­ia am avut șan­sa să îi dedic o nouă mono­gra­fie, după ani de absen­ță din libră­rii. Sper să citiți cu plă­ce­re aceas­tă car­te scri­să au bou­te du sofle dar cu mare drag și înțe­le­ge­re față de un pic­tor care este atât de impor­tant în cul­tu­ra și spi­ri­tu­a­li­ta­tea noas­tră!

    ”În jur­na­le­le și însem­nă­ri­le sale, Cor­ne­liu Baba, era revol­tat pen­tru ca edi­tu­ra de stat a ales să tipa­reas­că scri­e­ri­le des­pre arta lui Tonit­za doar în 1500 de exem­pla­re.…” – a con­clu­zio­nat Anca Ivaș­cu. ”Nu vă ascund că astăzi, un asfel de tiraj în lumea artei este un lux. Depin­de de dum­ne­a­voas­tră, de cei care citiți si iubiți arta, că epu­i­za­rea unui tiraj înseam­nă o poar­tă des­chi­să către un alt pro­iect edi­to­ri­al. Pen­tru dum­ne­a­voas­tră exis­tăm și tipă­rim ast­fel de cărți și am fi extrem de mul­tu­miți ca o car­te care tră­ieș­te mai mult decât un om și‑a atins mesa­jul și a ajuns la gene­ra­ții asa cum meri­tă. O lucra­re care să aibă un mesaj corect, real, auten­tic, care să repre­zin­te per­so­na­li­ta­tea des­pre care se vor­beș­te, așa cum ar meri­ta, numai doam­na Pău­lea­nu putea să o facă astăzi des­pre Tonit­za”.

    Des­pre Dr. Doi­na Pău­lea­nu

    Doc­tor în Isto­ria Artei, Uni­ver­si­ta­tea Bucu­rești și direc­tor al Muze­u­lui de Artă Con­stan­ța din 1990, cura­tor si cola­bo­ra­tor per­ma­nent al Gale­ri­ei SENSO din Bucu­rești, Doi­na Pău­lea­nu a absol­vit Insti­tu­tu­lui de Arte Plas­ti­ce Nico­lae Gri­go­res­cu” Bucu­rești (astăzi Aca­de­mia Națio­na­lă de Arte), sec­ția Isto­ria și teo­ria artei. A publi­cat nume­roa­se cărți și albu­me de artă, lucrări de isto­ria artei, antro­po­lo­gie urba­nă, ima­go­lo­gie și mana­ge­ment cul­tu­ral — Con­stanţa. Aven­tu­ra unui pro­iect euro­pean, 2003; Bal­ci­cul în pic­tu­ra româ­neas­că, ed. I — 2004, ed. a II‑a — 2007; Con­stanţa 1878 – 1928. Spec­ta­co­lul moder­ni­tă­ţii târ­zii, 2006; Pic­tori români la Bal­cic, ed. I — 2008, ed. a II‑a — 2009; Cate­dra­la „Sf. Apos­toli Petru şi Pavel”, 2008 (autor prin­ci­pal); Mos­che­ea rega­lă „Carol I” Con­stanţa, 2010 (autor prin­ci­pal); Sin­gu­la­ri­ta­te şi recon­stru­cţie ima­gi­na­ră. Pic­tori români în Bre­ta­nia 1878 – 1940, Bucu­res­ti, 2010; Cazi­no­ul din Con­stanţa. Boe­mă, loi­sir şi patri­mo­niu euro­pean la Marea Nea­gră, 2011; Gru­pul celor patru, Bucu­reşti, 2012; Tonit­za, 2014; Rega­li­ta­tea și marea, 2015; Via­ța tăcu­tă a natu­rii. Flori, fruc­te, deli­ca­te­se și obiec­te în pic­tu­ra moder­nă româ­neas­că. 1846 — 1916, 2016; Via­ța tăcu­tă a natu­rii. Flori, fruc­te, deli­ca­te­se și obiec­te în pic­tu­ra moder­nă româ­neas­că. 1916 — 1946, 2018. Acti­vi­ta­tea sa a fost recom­pen­sa­tă cu dis­tinc­ții și pre­mii spe­ci­a­le, din­tre care amin­tim: Pre­mi­ul pen­tru patri­mo­ni­ul cul­tu­ral naţio­nal, Minis­te­rul Cul­tu­rii şi Cul­te­lor și Pre­mi­ul pen­tru cri­ti­că al Uniu­nii Arti­ş­ti­lor Plas­tici din Româ­nia — 2003, Ordi­nul Meri­tul Cul­tu­ral în grad de Ofi­ţer – 2004, Pre­mi­ul Națio­nal de Muze­o­lo­gie Mar­ga­re­ta Ste­ri­an — 2004, Pre­mi­ul Geor­ge Opres­cu pen­tru Isto­ria Artei pri­mit din par­tea Aca­de­mi­ei Româ­ne — 2007 sau Che­va­li­er de l’Ordre des Arts et des Let­tres, Franţa – 2008.

    Vă mul­țu­mim pen­tru aten­ția acor­da­tă.


    Man­ga­lia News, 08.12.2018.


    piese-auto-mangalia.ro

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Va rugam sa adaugati un mesaj
    Va rugam sa introduceti numele