Similitudini de viziuni și structuri lirice la Mihai Eminescu și Edgar Allan Poe

    0
    226
    Booking.com

    Simi­li­tu­dini de viziuni și struc­turi liri­ce la Mihai Emi­ne­scu și Edgar Allan Poe.

    Din mul­ti­tu­di­nea de inter­sec­ții ale viziu­ni­lor și struc­tu­ri­lor liri­ce, pre­ci­zate cu fine­țe de autor, sunt reli­e­fa­te con­flu­en­țe­le din­tre tra­iec­to­ri­i­le poe­ti­ce ale celor doi giganți ai lite­ra­tu­rii uni­ver­sa­le, Mihai Emi­ne­scu și Edgar Allan Poe. Deşi cei doi poeţi apar­țin roman­tis­mu­lui, nu tre­bu­ie negli­ja­tă spe­ci­fi­ci­ta­tea fili­e­re­lor roman­ti­ce care au influ­enţat for­ma­rea lor (roman­tis­mul englez, pen­tru Poe şi roman­tis­mul ger­man, pen­tru Emi­ne­scu), pe de o par­te, iar pe de altă par­te par­ti­cu­la­ri­ta­tea roman­tis­mu­lui ame­ri­can, pre­cum şi a celui româ­nesc.

    Dacă Poe – afir­mă auto­rul – tră­i­se în copi­lă­rie în spa­ţi­ul gotic bri­ta­nic şi con­tri­bu­i­se – din­co­lo de Atlan­tic – la insti­tu­i­rea unui gotic lite­rar ame­ri­can, Emi­ne­scu des­co­pe­ri­se (mai ales prin cul­ti­va­rea lite­ra­tu­rii ger­ma­ne) fas­ci­na­ţia mito­lo­gi­ei (impli­cit a liri­cii goti­ce) a Nor­du­lui Euro­pei şi, aco­lo unde ame­ri­ca­nii edi­fi­ca­se­ră zgârie-nori (care să răs­pun­dă nece­si­tă­ţii lor de edi­fi­cii goti­ce, în lip­sa – pe pământ ame­ri­can – a cas­te­le­lor şi bise­ri­ci­lor goti­ce din Euro­pa, iar auto­rii ame­ri­cani – în frun­te cu Poe – edi­fi­ca­se­ră un roman­tism întu­ne­cat), Emi­ne­scu înă­lţa­se «domuri şi cate­dra­le liri­ce», care să cores­pun­dă aspi­ra­ţi­ei sale de gotic tem­pe­rat de «matri­cea sti­lis­ti­că naţio­na­lă» (apud Bla­ga), ce îl pro­pul­sa spre «coor­do­na­te armo­ni­oa­se», spe­ci­fic româ­neşti”.

    Ioan Iacob mar­chea­ză ele­men­te con­gru­en­te, ca de exem­plu ima­gi­na­ra axă goti­că a nopţii (cobo­rârea Cor­bu­lui lui Poe şi ascen­siu­nea Lucea­fă­ru­lui Emi­ne­scian), struc­tu­ri­le liri­ce repe­ti­ti­ve (per­su­a­si­vul „Never­mo­re”, în Cor­bul şi, res­pec­tiv, invo­ca­ţia Cătă­li­nei către Lucea­făr), filo­so­fia scep­ti­că din fina­lul celor două mari poe­me. În ciu­da dife­renţe­lor spa­ţi­a­le tem­po­ra­le şi lite­ra­re lui Poe şi Emi­ne­scu, Ioan Iacob evi­den­ți­a­ză simi­li­tu­dini între viziu­ni­le şi struc­tu­ri­le liri­ce ale celor doi mari poeți.

    Deşi nu exis­tă influ­enţe direc­te între Poe şi Emi­ne­scu, auto­rul rea­li­zea­ză o radi­o­gra­fie a unor struc­turi poe­ti­ce cir­cum­scri­se aspec­te­lor goti­ce ale roman­tis­mu­lui, ce fun­damen­tea­ză o viziu­ne asu­ma­tă inte­gral la Poe şi doar sec­venţi­al la Emi­ne­scu. Într‑o isto­rie a evo­lu­ţi­ei lim­ba­je­lor poe­ti­ce, Emi­ne­scu nu este un poet ulte­ri­or, ci ante­ri­or lui Poe, în sen­sul că poe­tul ame­ri­can a repre­zen­tat o for­mă târ­zie a roman­tis­mu­lui, cu explo­rări în moder­ni­ta­te, pe fili­e­ra Char­les Bau­de­lai­re, în timp ce Emi­ne­scu – care ar fi tre­bu­it să‑i asi­mi­le­ze pe Poe, Bau­de­lai­re şi Rim­ba­ud – este un ana­cro­nic, din per­spec­ti­va evo­lu­ţi­ei retori­ci­lor poe­ti­ce.

    Ioan Iacob pune în valoa­re cele două extre­mi­tă­ţi ale arcu­lui poe­tic tran­sa­tlan­tic din­tre Emi­ne­scu şi Poe: dacă Emi­ne­scu este anco­rat în spi­ri­tu­a­li­ta­tea româ­neas­că (ce nu exclu­de uni­ver­sa­li­ta­tea ope­rei sale), Poe cunoa­ş­te, afir­mă auto­rul, o situ­a­ţie „para­do­xa­lă”, fiind poet ame­ri­can cu “rădă­cini euro­pe­ne“, cul­tu­ra euro­pea­nă având impor­tan­te influ­en­țe în ope­ra sa.

    Ioan Iacob ana­li­zea­ză cono­ta­ţi­i­le mito­lo­gi­ce şi viziu­ni­le sele­na­re, lumi­na de lună oferindu‑i opţiu­nea pen­tru o meta­fo­ră com­ple­xă (reu­şit găsi­tă), care pune în valoa­re arcul poe­tic tran­sa­tlan­tic şi reli­e­fea­ză majo­ri­ta­tea simi­li­tu­di­ni­lor şi dife­renţi­e­ri­lor din­tre poeţi: Arcul Dia­nei (iden­ti­fi­cat cu semi­lu­na).

    Auto­rul des­co­pe­ră, în poe­me­le lui Poe, mai mul­te abor­dări emi­ne­scie­ne, Anna­bel Lee putând fi inter­pre­tat drept cores­pon­dent emi­ne­scian pen­tru Cătă­li­na: „Dacă vom core­la şi fina­lul poe­mu­lui Anna­bel Lee cu dorinţa tana­tic-emi­ne­sci­a­nă (Emi­ne­scu îşi înce­pe tra­iec­to­ria poe­ti­că şi şi‑o înche­ie într-un regis­tru­ta­na­tic, spe­ci­fic mai degra­bă lui Poe, a cărei tra­iec­to­rie auc­to­ri­a­lă a stat mereu subun spec­tru tana­tic) de a fi îngro­pat la mar­gi­nea mării, vom avea sufi­cien­te argu­men­te pen­tru a afir­ma că Anna­bel Lee este cel mai emi­ne­scian poem al lui Poe (s.a.)” (op. cit. p.67).

    Auto­rul remar­că şi ana­li­zea­ză coin­ci­denţe şi supra­pu­neri între tra­iec­to­ri­i­le celor doi mari poeţi, care au con­tri­bu­it, fie­ca­re în felul său, la moder­ni­za­rea feno­me­nu­lui liric în plan naţio­nal şi uni­ver­sal. Însă prin­ci­pa­la tră­să­tu­ră comu­nă care face ca arcul să pro­pul­se­ze săge­a­ta Dia­nei pes­te Atlan­tic si pes­te timp este aspi­ra­ţia hiper­bo­li­că a ambi­lor poeti spre per­fe­cţiu­nea poe­zi­ei pure. O car­te-eve­ni­ment, care nu poa­te tre­ce neob­ser­va­tă în pei­sa­jul apa­ri­ți­i­lor edi­to­ri­a­le con­sa­cra­te mari­lor pre­cur­sori ai feno­me­nu­lui liric modern.

    Dr. Ilea­na Tipu­ri­ță

    …………………………

    *Iacob, Ioan, „Arc poe­tic tran­sa­tlan­tic: Mihai Emi­ne­scu – Edgar Allan Poe”, Iași, Ed. JUNIMEA, Colec­ția Emi­ne­sci­a­na, 2017.


    Arti­col pre­lu­at din Jur­na­lul Bucu­rești­u­lui, 21.11.2018.


    piese-auto-mangalia.ro

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Va rugam sa adaugati un mesaj
    Va rugam sa introduceti numele