Damen Shipyards Group se delimitează expres și complet de recentele campanii negative din media românească la adresa Guvernelor României și Regatului Țărilor de Jos

0
508

COMUNICAT DE PRESĂ

Damen Shipyards Group se delimitează expres și complet de recentele campanii negative din media românească la adresa Guvernelor României și Regatului Țărilor de Jos.

Damen Shipyards Group a luat act cu regret de recentele campanii negative din media românească la adresa Guvernelor României și Regatului Țărilor de Jos, într-un moment în care proiecte cu impact semnificativ pentru economia românească sunt derulate de către Guvernul României.

Damen se delimitează expres și complet de toate remarcile și insinuările făcute în presă și nu se identifică în niciun fel cu pozițiile acolo exprimate.

Mai mult, Damen dorește să precizeze următoarele:

• Damen este o companie privată care funcționează independent, fără conexiuni comerciale cu vreun guvern;

• Din anul 1999, Damen este acționarul majoritar al Damen Shipyards Galați, cel mai de succes exportator de nave și una dintre cele mai importante unităţi de producţie din industria de apărare din România;

• Damen este partener minoritar în Șantierul Naval Mangalia, în cadrul căruia și-a asumat controlul operațional începând cu luna iulie 2018;

• România este ţara cu cea mai semnificativă producţie din cadrul grupului, în termeni ce vizează facilităţile şi forţa de muncă, înglobând astfel peste 4.500 de angajaţi români la care se adaugă 1.500 de subcontractori, tot români, și

• Damen a colaborat de fiecare dată cu autoritățile române la toate nivelurile, într-o manieră corectă și transparentă, indiferent de culoarea puterii politice democratic alese,  și se consideră a fi un impecabil membru al mediului de afaceri.

  • Avocații Grupului Damen analizează efectul negativ de imagine și posibilele daune de interese cauzate de această campanie negativă și studiază posibilitățile de a reacționa pe linie legală, în acest sens.

În lumina celor de mai sus, Damen regretă că numele și reputația grupului sunt folosite într-o astfel de manieră defăimătoare.


Mangalia News, Joi, 01.1.2018.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm scrieți comentariul
Vă rugăm să scrieți numele dvs. aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.