DEMEHAȘISTE – Schițe interzise: ‘Maricica’, ‘La pândă’, ‘Concediu prin sms’ și ‘O matematică altfel’, de Sebastian Ursu

0
140

DEMEHAȘISTE – Sebastian Ursu – Povestiri interzise.

Maricica

Hai, pe bune,
Unde-⁠n lume
S-⁠a încondeiat un nume
Cu aşa frumos renume?

Abia două ore și jumătate… Invitaţii, cercetare disciplinară, explicaţii, detalii, rapoarte, decizii… Frate, poate măcar acum să mă bucur de un timp liber. Îmi pun o lege în faţă şi mă uit ca cioara în ou până mă calmez puţin. Zis şi făcut. Deschid programul legislativ. Astăzi intră în vigoare Legea privind comerţul înlo­cuitorilor laptelui matern. Nici prin gând nu-⁠mi trecuse aşa ceva. Băi, las-⁠o în mă-⁠sa de treabă, auzi tu, legea înlocuitorului laptelui matern; nu ar fi de mirare ca, mâine-⁠poimâine, să apară legea înlocuitorului biberonului…

Linişte în birou. Parcă prea linişte, realizez… Nu-⁠i a bună! Mă ridic şi privesc. Toţi ocupaţi… miroase a creier încins. Ptiu, şi abia e ora zece jumate. Mă aşez uşor pe scaun la birou… Să mă bucur de linişte, zic, şi întorc privirea. Să-⁠mi sară inima din piept, nu alta… Bună ziua, domnu’ jurist! grăieşte o voce blondă puţin răguşită. Bună ziua, răspund abia perceptibil. Da’ cu ce problemă? am îngăimat eu. Adică, doriţi să vorbiţi cu mine?

Da, domnu’ jurist, vreau să fac o reclamaţie. Păi, faceţi doamnă, zic, o faceţi pe o coală albă şi o depuneţi la registratură. Conform procedurii, veţi primi răspuns negreşit… Deci la regis­tratură, jos, la parter… Linişte… Acolo vă adresaţi, continui eu, cu cererea dumneavoastră…

Reclamaţia, domnu’ jurist, da’ eu… Aşa, reclamaţia, răspund prompt. Ştiţi, eu… nu vreau la registratură… că ştiţi…

Păi, v-⁠aţi răzgândit? zic eu. Că, dacă tot aţi venit până aici, coborâţi la registratură, că… e păcat şi poate se rezolvă.

Domnu’ jurist, e o problemă mai delicată şi… să nu se afle…

Nu se află doamnă, de la noi nu se află niciodată nimic, staţi fără griji, dar, m-⁠aţi făcut curios, despre ce-⁠i vorba?

Domnu’ jurist, pe vestiarul de la Indoor cum intri pe uşă scrie… Măricica suge p… înţelegeţi?

De înţeles, înţeleg eu, dar de priceput nici gând. Mă ridic în picioare. Mă uit… Toţi lucrau… creier încins… Mă înregistrează vreunul, sau mă filmează cineva… Oricum m-⁠a blocat tanti… Mă aşez înapoi…

Aşa, zic. Bun, şi? mimez eu cu voce tare, abţinându-⁠mă să nu plesnesc că-⁠mi rămăsese un nod în gât şi-⁠mi ieşiseră ochii din orbite, în timp ce mă abţineam să nu buşesc în râs.

Păi cum şi? răspunde doamna. Măricica sunt eu… Aşa, îmi zic, te-⁠a mâncat că erai curios, scarpină-⁠te acum. Puteai să nu ştii şi-⁠ţi era mai bine. Ce-⁠i spun eu acum, că-⁠mi pare şi puţin afectată? Îmi reglez puţin vocea şi zic:

Doamna Maricica, ce să vă spun, bănuiţi pe cineva care ar fi scris… ce a scris? Intenţionat? întreb eu, plin de compătimire.

Nu, zice ea, şi ce? Oricum, nu-⁠i normal, se răţoi dumneaei.

Nu, nu e normal, însă, doamnă, ştiţi, în cazul ăsta trebuie să înţelegeţi că noi nu ne ocupăm şi de ce scrie pe toate gardurile. O zi bună vă doresc!

Cucoana se ridică îmbufnată, icni indignată şi plecă.

Ptiu, frăţioare, aşa ceva… mai rar. Ochii îmi căzură pe legea înlocuitorului laptelui matern şi o secundă parcă am văzut-⁠o pe Maricica urlând: „Oricum, nu-⁠i normal…” În spatele meu, deodată mişcare. Şeful: „Ce dorea doamna de mai devreme cu care ai vorbit?” Îi spun. Mă priveşte ciudat şi mă întreabă afectat: „Şi e adevărat ce scrie?” Pufnesc în râs ca un nebun…


La pândă

Dacă eşti un obosit,
Un pândac introvertit,
Spune-⁠mi mie, ce-⁠ai găsit?

Adevărul, domnule, este că noi, românii, şi în special nava­liştii, avem ceva abilităţi deosebite… Domnule, ştim să frecăm motanul, să batem apa-⁠n piuă, să tăiem frunze la câini, s-⁠o frecăm la rece sau s-⁠o zguduim când ni se rupe şi altele… Alţii nici n-⁠au auzit de-⁠aşa ceva… Ferească sfântul!… În sfârşit, nu intrăm în detalii. Da’ s-⁠au prins şi ei, frate, s-⁠au prins, că s-⁠au românizat între timp şi şi-⁠au însuşit şi ei nişte „skill-⁠uri” neaoşe, adică de pe la noi… N-⁠ar fi fost nicio problemă nici acum, da’, ca naiba, au apărut pândacii autohtoni, cu menţiunea că pionerii lor s-⁠au dezvoltat la nivel de conducere, au lucrat ce au lucrat şi apoi au implementat…

Dacă te întrebi – la ce bun? îţi voi răspunde că astfel de acţiuni au menirea de a scoate compania din faliment… pardon, de fapt din impas (încă nu am ajuns la faliment). Astea sunt soluţiile pe care Conducerea le are la dispoziţie pentru a recupera pierderile… Lumea nu ştie, frate… Ce politici HR sau alte baza­conii occidentale… Gimnastica, Mătura, Pânda şi „măririle de salariu” (infime şi rare, nu oricum) scot din rahat orice companie, vă spun cu mâna pe inimă… Păi, gândiţi-⁠vă, 3000 de angajaţi, cheltuieli salariale, cheltuieli la stat şi compania trece printr-⁠o perioadă nefavorabilă… Gimnastică, Mătură şi Pândă şi ai scăpat în câteva luni de 1000 angajaţi… Rămâi cu 2000… Cheltuieli mai puţine… Deci, despre ce vorbim…?

Cum pui în practică pânda… că de gimnastică şi mătură am mai vorbit… Foarte simplu… La şedinţa „de producţie” aduci în discuţie „timpii morţi”, da’ să nu greşeşti să spui tâmpiţii morţi că se trezesc toţi la viaţă… Deci, „timpi morţi”, mulţi domnule, mulţi… şi te afectează profund… Deja doi-⁠trei deosebiţi ţi se aliază şi te susţin… Ce-⁠i de făcut? Simplu, îi scoatem pe obosiţii ăia din pavilion la pândă… De ce obosiţi? Păi, vă spun… Dacă se întâmplă ceva… TESA din pavilion e de vină, producţia e producţie… dacă vine vorba de muncă, TESA din pavilion freacă menta… deci obosiţi, cum spuneam… E bine, dom’le, să ai un ţap ispăşitor… Îi scoatem pe „obosiţii” ăştia fără de care, vorba fie între noi, n-⁠ar merge producţia… Îi umilim că şi ce dacă au studii… să vadă şi ei ce e „smerenia” şi îi punem la pândă… de câteva ori pe zi… Dar nu aşa oricum… Îi punem la vedere, să îi vadă salariatul şi să le ureze de bine…

Informezi şi producţia cu privire la acţiune şi menţionezi că acţiunea vine din iniţiativa „obosiţilor” ca să o faci mai palpitantă. Ehehe! şi acum să vezi… „Obosiţii”, de ruşine, se fac că pândesc, muncitorii se fac că muncesc (vorba unui deosebit… „Multu’ munca copii susure” – în traducere liberă: dacă munceşti mult, copiii ţi se urcă în cap…) şi, în final, toată lumea mulţumită… mai puţin obosiţii pe care i-⁠a bătut soarele-⁠n cap şi şi-⁠au primit descântece părinteşti de la producţie…

Şi încă ceva… că mai ai un as în mânecă… dacă TESA nu face treabă bună şi nu încheie procese-⁠verbale pentru nerespectarea programului, poţi să-⁠i sancţionezi pe obosiţi, că şi aşa nu reclamă nimeni nimic. Şi chiar dacă… tu eşti acoperit… Ai supra control… şi mai pui şi un control forfetar fără să ştie nimeni, sub numele de cod Corditu şi Cârtiţa de exemplu… Acum de toată lumea ştie că orice asemănare cu personajele reale e de fapt ireală… adică ţi se pare… nu e la ce te gândeşti… garantat.


Concediu prin sms…

Se întâmplă să faci spume
Când mai vezi o bunăciune,
Dar nu vrei să ştie-⁠o lume
Să se ţină doar de glume.

Băi, ce să spun acum… Sunt bărbat, eşti bărbat… mă-⁠nţe­legi… Se-⁠ntâmplă lucruri, frate… ba te mai uiţi şi tu după câte cineva pe stradă… că eşti om, ba mai o plăcere vinovată… o simpatie surpriză… Cât mai poţi… vorba aia: „Orice cal-⁠putere ajunge la fier vechi”. Să recunoaştem… Şi la muncă simpatii sau antipatii… şi altele. Da’ parcă prea multe se-⁠ntâmplă, domnule, c-⁠a luat-⁠o lumea razna… vezi şi dumneata…

Azi-⁠dimineaţă… 5:45… Mă ridic din pat şi m-⁠aşez pe mar­ginea patului unde mai „meditez” pân’ pe la 6… E şase… „Hai… curaj… O altă zi în paradis, Doamne”… Mă ridic cu greu şi înot prin aer cu ochii închişi pân’ la bucătărie… Nu deschid ochii până nu pun cafeaua pe foc şi-⁠apoi mă aşez… 06:20… Ce drac de telefon, mă gândesc, uite cum fuge timpu’… În sfârşit se trezeşte şi ea, că aşa-⁠i frumos în familie… El face cafeaua şi ea repede la ritual… trei ţigări la foc automat… 06:50… Toaleta… că trebuie să-⁠ţi schimbi puţin faţă, duș şi perie de dinţi… Eu chiar îmi iubesc peria de dinţi la propriu domnule… şi… o folosesc cu delicateţe de fiecare dată… dar azi… azi mă grăbesc, că nu-⁠mi ajunge timpul… şi dă-⁠i şi dă-⁠i, în sfârşit, parcă se sfârşea timpul…

Sunt bărbat, eşti bărbat… greşeală tipică… telefon lăsat pe masa din bucătărie lângă bunăciunea de nevastă-⁠mea… Ştii tu, o bunăciune nu se poate abţine… Şi dacă se abţine, păţeşti ca mine… taman atunci… mesajele… dar nu mesaje-⁠mesaje ci mesajele alea… c-⁠aşa le consideră nevastă-⁠mea. Degeaba i-⁠am explicat că aşa suntem noi, navaliştii, ne spunem toate păsurile între colegi… nu, frate, ea vrea să ştie „mesajele alea”…

Oricum… am aflat că pasta de dinţi te zgârie pe gât… şi că pe nas nu-⁠i bine să o scuipi… „Dragul meu, aud la uşă o voce suavă, pot să intru?” Pac, mi s-⁠a aprins beculețu’, mă uit – frâna de mâna trasă… la refuz, că aşa-⁠i dimineaţa… Vreau să… te informez… că stimata ta, draga ta colegă… de bancă (c-⁠avem birourile apropiate) îţi transmite că nu poate să ajungă azi şi-⁠ai face bine să o ajuţi… că are probleme sărăcuţa cu… vezica… Touchée!

Toate ca toate, da’ nevastă-⁠mea nu vorbeşte aşa… Îţi dai seama… frâna de mână căzută-⁠căzută… Am încercat să zic că… ceva, sau să dau pasta de dinţi afară… Nu mai ştiu… Oricum, să cad în genunchi, frate… Ochii roşii ca la constipaţi… ce mai… Ce? zice, şi tu eşti bolnăvior şi nu te duci la serviciu azi? mă măsoară din cap până-⁠n picioare şi iese…

Domle’… acum ce să mai… păcatu-⁠i păcat şi chiar nefăcut… că te bate bunu’ Dumnezeu şi când te gândeşti… da’ chiar aşa… mai mare osteneala până îţi revii… Îmbracă-⁠te repede şi tai-⁠o pe uşă, că dacă te vede jandarmul, nu ştii ce mai iese…

Spre muncă, mai uşurat… mă gândesc da’ de unde ştie nevastă-⁠mea că nu mai vine asta la muncă?… aia cu vezica a băgat-⁠o sigur din top… că aşa te iau femeile dimineaţa… repede… să dai tot din tine… Tehnică, frăţică…

Sună telefonu’… Bunăciunea… „Să nu uiţi, zice la telefon… să treci pe la farmacie”… I-⁠am închis la jandarm că m-⁠apucau toţi „sfinţii”! Na, zic… şi-⁠am apăsat pe buton… Şi văd… Mesaj… de la… „Dragul meu coleg, te rog să mă ajuţi, că mă doare vezica şi nu pot veni la serviciu, fă-⁠mi o zi de concediu…Te pup.” Mai citesc o dată… Ajung la serviciu… îngândurat… O altă colegă mă-⁠ntreabă, da’ ce-⁠ai? Eşti… aşa…cumva… Mă uit la ea şi-⁠mi iese… zic: „O doare pe colega noastră vezica şi nu poate veni azi la muncă”… şi mă aşez la birou… Ridic privirea… Da’ tu ce ai de-⁠ai rămas blo­cată… nu-⁠ţi face griji, că se face bine…

„Să nu te întreţii niciodată cu o femeie cu faţă de înger, că s-⁠ar putea să te trimită direct în iad…”


O matematică altfel…

Unu, doi, păpuşoi,
Fluturaşul e greoi,
Nici nu pot să î⁠l îndoi,
Sau să î⁠l dau înapoi…

Acum recunosc… şi eu, dacă mă duc la salarizare cu flutu­rașu’ în mână… mă-⁠ntorc cum am plecat… adică ştii dumneata… M-⁠am gândit c-⁠o fi de la stres că… am avut două tentative… da’ matematica nu-⁠i pentru toată lumea… sută la sută…

Una peste alta… E dimineaţă… abia ţin ochii deschişi… 08:30… Dacă aş sta liniştit vreo două ore… mă gândesc… Băi, şi-⁠am băut şi cafea… şi tot praf… Mă uit la ceilalţi… toţi… praf… Cred că dau ăştia cu ceva în aer… O fi de la cov-⁠urile de la vopsitorie, mai ştii dumneata? Deodată… vacarm, gălăgie… „la salarizare” un angajat… cu fluturaşul în mână…

Nu orice economist e pentru salarizare… dacă eşti soft, nu eşti bun… „Deci, zice salariatul… nu înţeleg, doamnă (mare greşeală, zic) cum cu un număr mai mic de ore lucrate, luna trecută am luat mai mulţi bani decât luna asta… nu ştiu dacă mă înţelegeţi… Mă gândesc… corect, are dreptate omu’…

La salarizare îţi trebuie un om adevărat, domnule… cu privire „apus de soare”, musai ochelari de bufniţă (pentru inti­midare) şi limbaj profetic… adică nu pentru muritorii de rând… „Băi, nene, dumneata nu ştii ce vrei… Deci, în primul rând că nu ai luat bani mai puţini şi în al doilea rând întâi te informezi bine şi pe urmă vii şi ne persiflezi în față… Înţeles?” Dar… doamnă, am întrebat… Ştiu eu ce-⁠ai zis mai bine… Dumneata ai auzit de decla­raţia 102? Ştii dumneata cum se completează declaraţia 102?… Păi dacă nu ştii, ce cauţi aici? Ce, eu vin să te-⁠ntreb cum îţi faci treaba la tine la secţie?

Doamnă… da’ eu n-⁠am… Ba ai… ai un tupeu fantastic… Adică vii aici, faci scandal (omu’ terifiat) te dai mare că nu ştiu ce şi nu ştiu cum, şi nici măcar nu ştii de declaraţia 102… Păi ce vrei să spui ’mneata, că n-⁠ai numărat? Nu-⁠s mai multe zile luna asta? Sunt sau nu?… Păi şi? Cum şi? Cu cât munceşti mai mult cu atât eşti plătit mai puţin… Înţelegi?… Înţeleg. Înţeleg, mulţumesc, şi dădu să plece…

Ia uite la asta mă, zice, pleacă fără să zică nimic… lipsit de bun simţ… Hmm… Mă ridic şi mă duc la ea… mă scuzaţi, doamna, da’ ce treabă are declarația 102 cu fluturaşul de salarii?… că sunt sigur că omu’ n-⁠a’nţeles mai nimic… Dădu ochii peste cap… Păi are… mi-⁠o tăie scurt… are… că eu trebuie să completez declaraţia 102 şi… nu vezi? Cu atitudinea asta ajungem să ni se urce toţi în cap… că pe unii scăderea nu-⁠i interesează, decât numai adunarea… înţelegi?… Ce-⁠i aşa greu?… înmulţeşti salariu cu 16,5 % şi scazi şi-⁠nmulţesti cu 16% şi scazi… şi scazi şi concediu şi avansu’ şi învoirile şi căminu’ şi popririle şi… îţi dă cât îţi dă… Nu vii aici să mă „freci” pe mine la cap că nu faci dumneata declaraţia 102 şi altele… Înţeles?…

Da, zic… Aveţi perfectă dreptate… Mă-⁠ntorc repede să nu intru-⁠n gura ei… Şi scazi, mă gândesc, din salariu şi-⁠nmulțești… şi mai scazi şi înmulțești şi scazi şi scazi… şi-⁠ţi dă… Dacă-⁠ţi mai dă şi nu-⁠ţi ia… Ce să mai, zic, are dreptate femeia, până la urmă… Deci, după ce scazi şi-⁠nmulțești, mai scazi şi mai scazi… M-⁠au luat toate transpiraţiile… Eu oi fi luat ceva?… mă uit pe fluturaş… mă uit în spate, la femeie… Băi, zic, dac-⁠o fi greşit? Să vezi atunci… parc-⁠o văd… „Ce, n-⁠ai văzut? Nu ştii să scazi?…” Mă face de toată ocara… Hai să mă-⁠ntorc… Dau să fac doi paşi… „Să nu spui că n-⁠ai înţeles şi vii cu fluturașu’…” Doamna stătea cu mâinile-⁠n şold şi se uită la mine… Ups!… „Aaa… zic… nu, mă duceam să beau apă”… Mi-⁠a trecut glonțu’ pe lângă ureche…

În concluzie… ce-⁠am înţeles eu… că, dacă munceşti mai mult, iei bani mai puţini… şi musai trebuie să fii mulţumit…

-Va urma-


Celelalte episoade din DEMEHAȘISTE – Schițe interzise, autor Sebastian Ursu, publicate de cotidianul Mangalia News, pot fi citite aici.

Pentru a-și procura volumul DEMEHAȘISTE – Schițe interzise, cititorii din România pot folosi acest link al Editurii Coresi. De asemenea, pot veni direct la Editură, pot suna la telefonul 0722 156 408, sau pot scrie la info@epublishers.info sau coresi@coresi.net


Mangalia  News, 21.10.2018.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm scrieți comentariul
Vă rugăm să scrieți numele dvs. aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.