Vama Veche are farmec chiar și la mijloc de octombrie [VIDEO]

0
1261

Vama Veche prinde viaţă în orice anotimp. Sunt români care bat sute de kilometri doar ca să-şi revadă locul preferat. Vin în familie sau singuri ca să se bucure de răsărit, de lumina toamnei şi de liniştea pe care doar acum o găsesc în această staţiune de la capătul litoralului.

Octombrie are o lumină specială la malul mării. Şi un farmec pe care îl caută cei care s-au îndrăgostit pe viaţă de Vama Veche. Sanda şi Ioan Ciubotaru sunt din Râmnicu Vâlcea. Întâlnirea cu Vama Veche a fost dragoste la prima vedere.

IOAN CIUBOTARU: Fiul nostru ne-a adus aici, ne-a debarcat la Stuf, era un rock de poveste si acolo am ramas. E fost un coup de foudre pentru amandoi.

SANDA CIUBOTARU: Am facut 40 de ani de cand ne cunoastem si toti atatia ani de casatorie pe care i-am serbat, normal, in Vama Veche.

Amândoi sunt pasionaţi de fotografie, iar imaginile surprinse aici, în fiecare anotimp, le împărtăşesc cu alţi iubitori ai Vămii. Sunt pensionari şi vin de cel puţin opt-nouă ori pe an, în staţiunea de la capătul litoralului. Chiar dacă barurile de lângă plajă au acum obloanele trase, cei doi soţi îşi aduc cafeaua de acasă şi o beau întotdeauna… pe nisip.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

IOAN CIUBOTARU: Cand rasare soarele la 7 si ceva, ne bem cafeaua la gazda, pe la 6-7 si venim la rasarit, in fiecare zi!

La răsărit, pe plaja aproape pustie se leagă prietenii. Galia Dan este din Brăila şi are şi ea o relaţie specială cu Vama Veche.

GALIA DAN, fotograf: Azi-noapte am auzit în urechi valurile şi am simţit nevoia să vin aici. De câte ori vin, mă conectez cu mine, este cel mai bun motiv petru mine.

Caută cele mai bune unghiuri şi cel mai bun moment pentru un portret al mării pe care vrea să-l ducă acasă. În fiecare anotimp, marea are altă culoare.

GALIA DAN, fotograf: Linistea, culoarea marii, este altfel toamna, altfel primavara si energia locului. Dobrogea are o energie anume.

Călătoriile şi vacanţele lungi în Vama Veche sunt deja un stil de viaţă pentru cei îndrăgostiţi de mare. Sunt pensiuni care rămân deschise tot timpul anului şi locuri primitoare unde, lângă un ceai cald, vamaioţii fac schimb de poveşti şi de fotografii.

VIDEO, pe observator.tv



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply